Imi amintesc, vag, franturi dintr-un curs de literatura comparata; ceva despre etimologia comuna a lui “a uita”/”a se uita” – pentru ca privitul (fascinat) este un fel de pierdere, uitare de sine…
xxx
…
Renuntarea la indiferenta, dependenta de cuvintele celuilalt, inseamna vulnerabilitate si ridicol — iar mie imi trebuie o mare doza de nesomn sau alcool ca sa mi le asum, mai ales ca sunt si parte din fricile mele ( – poate asa se naste curajul).
Acesta este momentul cand, fara sa-ti dai seama, sufletul se poate dezintegra, in particule si cuante si pulbere, pana la inexistent(a). De aceea, cand pasesc, ramane in urma-mi doar praf de stele…
Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!
Pentru inimi
O ilustrare muzicala a ideii anterioare:
suie paparude – pentru inimi
Pentru ca sunetul ajunge
din difuzoare pana-n sange
pentru ca inima ta moare
atunci cand sunetul dispare…
xxx
muzica dinlauntru
Astazi am inteles de unde atasamentul pt melodiile mele: nu sunt intermediate de aer, nu plutesc inspre auz – ca sa fie captate sau nu, nu sunt percepute impreuna cu alte sunete la fel de exterioare; ci, prin casti, intra direct in corp, in creier, si in fiinta; este sunetul in forma pura care devine una cu auzul, ratiunea si sufletul. Simti fiecare acord, fiecare intonatie, sensul fiecarui vers, pt ca intr-un fel, melodia devine Tu. Poate de aici si obsesia – ca un fel de identificare cu obiectul pasiunii.
Muzica intru fiintare.
casa somnului — jonathan coe (II)
Mi-am facut curaj, si am hotarat sa termin totusi cartea; mai am o suta de pagini si deja a trebuit sa ma opresc de cateva ori sa-mi recapat rasuflarea: niciun personaj nu exista intamplator, nicio intamplare nu este accidentala, si tind sa cred ca, desi roman (+ traducere), fiecare cuvant este cat se poate de atent ales.
Despre context, aici.
i will possess your heart
O melodie si clipul ei, intalnite intamplator pe youtube, pot fi uneori semnul care linisteste tulburarea unor decizii irationale; dincolo de melodiile lui Caro Emerald pe care le ascult aproape neincetat de cateva zile incoace – si care inca imi aduc entuziasm si un sentiment placut de euforie, libertate, si ceva care pare a fi fericire.
death cab for cutie — i will possess your heart (extended version) –> imaginile primelor minute – trecut si viitor, si confirmarea ca “E bine!” – cum ar zice les Elephants Bizarres.
death cab for cutie — i will possess your heart (radio version) –> pentru ca poate si versurile pot fi parte din mesaj – inca nu le-am descoperit sensul.
xxx
casa somnului — jonathan coe (I)
O carte care m-a atras inca de la prima pagina:
Nota autorului: Capitolele cu numar impar din acest roman isi deruleaza actiunea indeosebi in anii 1983-1984. Actiunea capitolelor cu numar par se petrece in ultimele doua saptamani din iunie 1996.
Si apoi de la a doua:
„Ma zapacesc rau de tot din cauza timpului. Daca nu-ti controlezi emotiile – se opri, se lupta din greu si continua cu o voce ragusita – asta se intampla. Eonii – fractiunile de secunda – fac schimb de locuri. Si nu mai stii sa numeri cum trebuie.” ( Rosamond Lehmann, Crangul ecourilor)
Apoi a inceput cartea, si pe masura ce inaintez cu lectura ma atrage si ma seduce mai mult – si scriitura, si actiunea, – pana la un asemenea nivel incat imi doresc sa nu se mai termine vreodata. Este prima carte pe care o savurez rand cu rand, capitol cu capitol, din care citesc cate putin, desi imi doresc cu disperare sa o descoper mai mult.
Desfasurarea povestirii, intrepatrunderea planurilor trecut-prezent, legatura dintre personaje care se dezvaluie treptat si suprinzator, modul cum un capitol se incheie in mijlocul frazei, pt a se continua in urmatorul, ma atrag irezistibil. Sunt la pag 128/ 392, si ultimele cuvinte mi-au taiat respiratia, pana la sufocare. Ma intreb daca a existat vreun semn exterior care sa-mi fi tradat socul.
Deocamdata povestea a fost exact cum o spune descrierea de pe polirom.ro: „O universitate este transformata peste ani intr-o clinica pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sint studentii de odinioara. Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica, incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex (inca un soc, pt ca nu am ajuns pana aici/acolo); in fine, Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga constructie.”
Daca voi gasi vreodata cuvintele potrivite, voi scrie mai multe despre…
Cartea exista si pe scribd.com
*****
later edit: cat de goale de sens sunt uneori cuvintele… si totusi, cum faci ca o carte sa nu se termine niciodata?
xxx
it was fascination I
Imagini intalnite intamplator sau nu, care obsedeaza privirea…
Exceptand fascinatia (fata) de o idee – care e fulgeratoare, imi pare ca starea de fascinatie este determinata in primul rand vizual, apoi prin sunete, si in final, de material – probabil cea mai pura forma de fascinatie, fiind deja trecuta prin ratiune si sentiment.
(foto: topidolblog.com)I bruise easily
Imi observ tot mai des vanatai si zgarieturi pe corp fara sa stiu de unde sunt sau fara sa le simt; cred ca port in mine atatea contradictii, intrebari, indoieli si lupte, incat totul dinlauntrul meu se zbate sa scape…
Cartea anului
Pentru ca ieri am terminat cea mai plictisitoare carte a anului, gandurile s-au intors in timp, catre ‘Cartea anului’ pt ultimii cinci ani:
2006 — insuportabila usuratate a fiintei — milan kundera
2007 — spuma zilelor — boris vian
2008 — plansul lui nietzsche — irvin d. yalom
2009 — in noapte — haruki murakami
2010 — solutia schopenhauer — irvin d. yalom
Imi amintesc ca am inceput Insuportabila usuratate in ziua mortii lui Paul Hunter – a fost ca un refugiu; am mai citit apoi Lentoarea, Identitate si Gluma, dar nu am mai regasit entuziasmul primei carti, dimpotriva; Testamente tradate a fost intr-adevar altfel, dar mi-a parut mai degraba o carte despre teorie literara/artei, decat un roman.
Apoi Spuma zilelor, singura carte de care m-am indragostit, si am ramas indragostita pana azi, si asa va fi, pana in ziua cand nu-mi voi mai simti inima batand nebuneste si fluturasi in stomac doar gandindu-ma la ea.
Imi amintesc de Plansul lui Nietzsche – prima carte pe care mi-am dorit s-o am dupa doar doua pagini cititite in format electronic.
In noapte – o carte atat de fragila, de tandra si de subtila, ca un haiku.
Si Solutia Schopenhauer, mai slaba ca Plansul lui Nietzsche, dar cea mai buna carte de beletristica citita in acest an inca neincheiat.
xxx
boris vian — amintirea
Boris Vian – Amintirea (ed. Univers, Bucuresti, 2004)
Volumul are patru povestiri, nu mai lungi de 5-7-9-70 pag; primele trei, aparute in volumul „Les Lourettes fourées”, iar ultima aparuta separat in „Conte de fées à l’usage des moyennes personnes”.
Pompierii
Pensionarul
Amintirea
Poveste de adormit oamenii obisnuiti
Pompierii –> este o povestioara conceputa pe invitatia unei conferinte-concert; este povestea micului Patrick care se joaca cu chibritele pana incendiaza apartamentul, deoarece „chibriturile sunt facute ca sa aprinzi focul cu ele”; de-aici incepe dimensiunea suprarealista a povestirii: naratorul – vocea matura, observa incendiul, dar prefera sa se joace cu copilul in alta camera, apoi sa anunte pompierii, care, fiind suprasolicitati, il programeaza intr-o zi viitoare.
* Am iesit din salon si am inchis usa, discret, dupa mine. Perdelele arsesera cu totul, iar focul incepuse sa atace covorul.
* Apoi, inarmat cu un cearsaf, m-am introdus in salon ca sa sting acest inceput de incendiu pe care in niciun caz nu voiam sa-l iau ca pe o tragedie.
* — Casa mea a luat foc.
— La ce adresa?
Am indicat latitudinea, longitudinea si altitudinea apartamentului.
[…]
Suntem suprasolicitati in acest moment, sunt incendii peste tot. Va pot programa poimaine dupa-amiaza la ora trei, este tot ce pot face pt dumneavoastra.
— Bine, zisei eu. Multumesc. Ramane atunci poimaine.
— La revedere, domnule, imi spuse vocea. Nu lasati sa vi se stinga focul.
Pensionarul –> pare mai degraba o mininuvela de Maupassant. Trei elevi hartuiesc zilnic un batran iesit inevitabil, la aceasi ora, pe acelasi traseu, la plimbare; cu trecerea zilelor intensitatea jocului de-a batjocura creste, la fel si aparenta indiferenta a batranului, pana in ziua cand, cu unul dintre baieti cocotat in spate, batranul se intoarce brusc si-l impusca, continuandu-si apoi, impasibil, drumul.
* Robert avu ideea sa glumeasca zicand ca de fapt cocoasa pensionarului era de cauciuc si lucrurile aruncate in ea ar fi sarit inapoi ca dintr-un balon.
* A doua zi, Robert si Lagrige se simteau deprimati, caci a-l intrece pe Peinture insemna deja a transforma totul intr-un sport.
* Pensionarul isi continua drumul. La rascruce, o lua la stanga pe Bulevardul Marechal-Dumou.
Amintirea –> din nou universul metaforic si animat care ma farmeca atat de mult la Boris, asemanator celui din Spuma zilelor. Este o poveste relatata la pers III sg, a unei sinucideri; o plonjare de pe empire state building, si amintiri din zece in zece etaje – flashback-uri care justifica incercarea : un bistro de pe long island, o zi de vara la mare cu Winnie – iubita, tatal ei si fumul de tigara care il ucide, intalnirea cu Winnie, cei doi barbati care poate il cauta si teama lui. Apoi, la etajul douazeci, intalnirea cu o aparitie, o fata galbena care ar fi putut fi chiar soarele sau moartea, si finalul inevitabil.
*Aerul canta in urechile lui […]
* Micul yacht alb se apropia tot mai mult, apoi parasi suprafata marii, urca in panta lina catre cer si disparu in spatele unui nor care avea exact aceeasi culoare.
* Fumul tigaretei puse pe marginea unei scrumiere urca spre plafon in timp ce vorbea si lua in aer forme capricioase. Fumul se apropia de gatul lui, il inconjura, se strangea, iar tatal lui Winnie nu parea sa-l vada. […] fumul tigaretei il sugrumase pe tatal lui Winnie.
* o spuma de sarutari abia atinse
* Uita sa deschida ochii la etajul douazeci si isi dadu seama trei etaje mai jos. […] intra pe fereastra deschisa.
Se lasa sa cada intr-un fotoliu gelatinos de piele verde si astepta.
* — De unde vii?
— De sus. M-am oprit din pricina cafeteriei. Scotea aburi.
[…]
— Ai vazut ce fel de tot felul de lucruri?
— Amintiri… zise el. In camere, pe feresetrele deschise.
* Dumnezeu nu foloseste la nimic daca iti este frica de oameni.
* Nimeni nu vrea sa mora din propria-i vointa, zise fata ca o concluzie. Intotdeauna exista cineva viu si cineva mort care te imping sa-ti iei zilele.
* Urca din nou in varful uriasei cladiri, se arunca in gol, iar capul lui forma o mare meduza rosie pe pavajul lui Fifth Avenue.
Poveste de adormit oamenii obisnuiti –> judecand dupa titlu, am crezut ca nu voi termina niciodata de citit povestea, ca om obisuit; am si ezitat sa o citesc, de fapt.
Povestioara a fost scrisa pentru a o binedispune pe Michelle – sotia lui Boris, care abia suferise o interventie chirurgicala, si este insotita de desene realizate de Boris insusi.
Structura/impartirea povestii pe capitole este inedita:
„Primul capitol nu e scris de mine”, al doilea are cam jumatate de pagina, „Capitolul trei –Lipsit de interes, cap. patru este impartit in subpuncte, iar capitolul cinci, cel final, are forma traditionala. Povestea infatiseaza diferite intamplari prin care trec printului Joseph impreuna cu calul sau negru – evident personificat, in cautare de zahar – pentru a-si indulci viata: pt a se ospata deschide o carte de bucate, ucide o vrajitoare, isi insuseste pesterile ei, cumpara zahar de la o zana, are amnezie, se imprieteneste cu Barthelemy – cu care continua cautarea de zahar , sunt luati prizonieri de catre troli, apoi iau prizoniera o printesa si cer zahar in schimb, dar ies in pierdere si raman datori etc etc.
* […] acoperis mov (acoperisul era acoperit de muschi, asa ca parea verde)
* […] incepu sa se gandeasca la faptul ca viata lui era amara, fiindca nu avea nici pic de zahar in ea. Atunci, in sufletul lui a luat o mare hotarare: hotararea de a pleca (adica d a muri putin). A pleca in cautarea acestui zahar atat de pretios si de rar!
* Drumul era alb, iar soarele ascutit.
* Capitolul III
Lipsit de interes.
* In timpul noptii, o picatura de apa care is urma orbeste drumul prin straturile de granit ce formau bolta pesterii, ajunse in sfarsit sa faca o gaura suficient de mare si sa cada in plin pe marului lui Adam al lui Joseph, si acesta fu pe loc lovit de o amnezie fulgeratoare.
* Stejarul ii facu bataturi, fiindca e un lemn rau-voitor de felul lui.
* un put de intuneric verde
* Dupa un an de zile de cand cadea asa, isi zise ca a durat destul caderea si se opri.
* — De ce a plecat?
— Fiindca nu mai este acolo.
* […] habar n`aveau unde mergeau, si din cauza asta nu puteau spune ca se aflau in intarziere.
* Cat vrei? (Era nascut dintr-un tata american si dintr-o mama troliesa, deci cunoastea valoarea cuvintelor.)
* nici unul, nici altul, nici celalalalt (erau trei)
* […] si traira fericiti pana in ziua in care incepura sa se plictiseasca si plecara in cautarea unor noi aventuri.
* „Thanks!” zise calul, care stia italiana.
xxx
1 albastru/ luna
…sau despre nebunie.
De cateva zile imi este un dor de Londra, incat imi vine sa plang. Si tot de curand am revazut alegria – cirque du soleil. Si mi-am amintit ca i-as fi putut vedea in Budapesta, in decembrie, daca nu m-as fi temut de vreme si de distanta. Apoi mi-am amintit si ca as fi vrut sa vad nigel kennedy & nouvelle vague in noiembrie, la royal albert hall; ar fi trecut o saptamana de cand era planuita intoarcerea.
Poate asa se explica nebunia de vineri, foarte de dimineatza, cand luna era acoperita inca de ceata, si cand am vazut ca cirque du soleil are spectacol la royal albert hall. Cu mainile tremurande, si cu ratiunea intunecata de nebunie, am cautat o posibila data pentru spectacol, apoi am incadrat-o in ofertele de zbor de la wizz, am verificat si cazarea, si cand suma rezultata echivala vreo trei drumuri la vreun super-hyper-market, si am primit acordul companioanei mele de calatorii, am confirmat. Totul.
Acum zambesc stupid, asa cum zambesc mereu cand renunt la comportamentele mele de siguranta; si incerc sa-mi explic unde s-au dus toate gandurile despre cat de nesigure sunt zborurile, iarna, in ianuarie, despre inevitabilele finante, despre posibila sesiune. Stiu insa ca sunt in stare de orice sacrificiu pt ceea ce iubesc… si imi pare inca un vis ca in doua luni si cinci zile am sa (re)vad Londra, si Cirque du Soleil…
xxx
Gaudeamus – achizitii
A trecut si Gaudeamus 2010, o editie sub semnul chibzuintei, desi in ciuda listutzei, as mai fi cumparat si Faust (pe care il vreau totusi in traducerea lui Blaga), ceva de lingvistica – rodica zafiu sau gabriela pana-dindelegan, o marguerite duras sau un roland barthes de la ed cartier, umberto eco, un murakami (haruki), si cateva carti pe care in facultate si liceu le cautam disperat: bouvard si pecuchet, rosa del conte – eminescu sau despre absolut, racine, balzac – la maison du chat qui pelote.
Am cumparat totusi:
sylvia plath – clopotul de sticla
johnatan coe — casa somnului
daniel c. dennett – tipuri mentale
justus noll – wittgenstein & david pinsent
As mai fi vrut si Gunter Grass – „Anestezie locala”, dar chiar si cu presupusa reducere mi s-a parut prea mult, mai ales dupa nebunia de astazi. Cu „Tipuri mentale” am ezitat umpic, dar m-a convins gandul ca este o completare sau o alta perspectiva la „Cum gandeste creierul” – William H. Calvin. Cat despre cartea lui Paul Ricoeur, cred ca imbatranesc, imi pierd vederea, si nu gasesc si io „Despre traducere” – ca ultima solutie va trebui sa ma interesez de un abonament la bcu.
In continuare, despre „epistemologia nebuniei”.
Retorice XI
Oare daca m-as pierde de mine, de ratiune sau de amintiri, ar mai ramane in prezentul existentei macar unele afinitati ale lucrurilor pe care le-am iubit?
Sa iubesti mai presus de propria-ti viata sau dincolo de trecerea timpului, e nimic… sa iubesti mai presus de ideea de iubire, ori sa-ti amintesti o dragoste impotriva uitarii, este Totul!
Hipnotic…
*****
J’t’aime plus fort que l’absence
Aussi loin que tu sois
J’t’aime plus fort que le silence
Qui me reste de toi
[…]J’t’aime plus fort que la vie
Qui voudrait toute la place
J’t’aime plus fort que l’oubli
Qui veut brouiller tes traces
Plus fort que cet enfer
Où je me débats sans toi
J’tiendrai bon le cœur, les nerfs
J’te lâcherai pas, j’y croisJ’t’aime plus fort que ma raison
Et ces mille questions
J’t’aime, j’t’aimerai même sans retour
J’t’aime plus fort que l’amour…
Targuri de carte si noi achizitii
10-14 nov – kilipirim – sala dalles
18-22 nov – gaudeamus – romexpo
Cu gaudeamus-ul batand la usa, am comandat totusi trei carti de pe site-ul editurii trei – motivele scapa oricarei explicatii.
dr. andre moreau – psihoterapie.metode si tehnici
brenda schaeffer – dragoste sau dependenta ?
luisa duss – testul fabulelor
si, desi nu aveam listutz, am fost totusi la kilipirim ; a fost ciudat sa (cred) ca nu-mi doresc chiar nicio carte, insa, data fiind saracia de la kilipirim, mi-am amintit de cateva titluri pe care le cautam, si iata-ma si cu listutz pt gaudeamus! m-am linistit, nu sunt pe moarte.
sylvia plath – clopotul de sticla
paul ricoeur – despre traducere
+
daniel c. dennett – tipuri mentale
clar, kilipirim-ul este un fel de trailer al gaudeamusului, sau ca si cum te-ai duce la o intrunire a alcoolicilor anonimi si ai incepe sa savurezi un pahar de wiskey in fata lor.
am gasit totusi cateva titluri si autori carora nu le-am rezistat, si nici nu-mi propun sa le rezist : boris si « universul-limbaj », si witty si filosofia limbajului.
boris vian – amintirea (ed univers)
wittgenstein – insemnari postume (1914-1951) (ed humanitas)
a.c. grayling – wittgenstein (ed humanitas).
As vrea
… sa ma pierd intr-un oras necunoascut pt o zi; de-obicei ma regasesc in Sinaia, dar parca as vrea ceva nou, si un drum lung cu trenul… Sibiu?
later edit:
pfff… cam 7 ore este drumul cu trenul pana in Sibiu – o zi, si cazarea deja complica intentia.
Deci ceva familiar atunci – Valenii de Munte sau Sinaia; totusi, desi sunt orase pe care le iubesc, simt, inexplicabil, dezamagire… ca si cum renuntand la Sibiu, as fi putut avea parte de aventura, si am refuzat-o… ciudat sentiment…
la Solitude
Un tramvai gol este mult mai trist decat un metrou gol ; poate pt ca in metrou, din lipsa de vizual, privesti asupra propriului sine, in timp ce in tramvai, prezenta oricarei imagini din afara, a exteriorului viu, animat, face, prin comparatie cu golul din jur, (ca) singuratea sa urle infiorator…
Imi place cuvantul asta…‘la solitude’… singuratate, loneliness, soledad, solitudine – toate par putin neslefuite, dar ”la solitude!” – parca ar fi exact tiparul unui personaj dintr-o scriere romantica : ravasitor, fragil, visator, trist… un singur cuvant, si parca simt cat toate minutele de Sonata Lunii…
o noapte ca o piatra despletita
“Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.”
(tudor arghezi — psalm III)
cand fascinatia misterului nerevelat persista inca, si imaginatia poate crea orice, cand gandurile gandesc o singura prezenta, si cautatrea nu-si poate striga dorinta, cand necunoscutul isi dezvaluie lumea, dar nu pe sine insusi, cand lumea lui te atrage hipnotic, si iti (re)da priviri noi, si noi taramuri, atunci nu poti decat…
“Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!” “
…sa-ti astamperi sentimentele cu niste vorbe si sensuri, si sa o iei de la capat… sau sa ii ceri un semn.
muzicale
Din cand in cand intalnesti o melodie alaturi de care simti ca ai putea muta munti si realiza imposibilul; un vers, acorduri, un sentiment care o scoate din banalul pe care i-l recunosti, si i-l accepti, pt ca nu totul trebuie sa fie perfect, si unele melodii te invata cedarea si compromisul….
You look at me it’s like you hit me with lightning…
elle goulding — starry eyed
http://embed.trilulilu.ro/audio/andyyou/1bd9da56b935ad.swf
xxx
Irealitati, din nou
Ore de nesomn cat doua zile… Paradoxal, tocmai in nesomn privesc oamenii, lumea, cerul, toamna; si iar am impresia ca vad haite de caini negri, cand sunt doar umbre, si-mi simt oboseala pana in respiratie. Ascult muzica disperat… sunt sunete, armonii care ma mentin treaza, imi poarta pasii, si-mi creaza gandurile…
„Si cerul se-aproie si cade pe mine! E bine!” Si privesc cerul, si stiu ca e bine… amintirea unui concert care a fost, sau va fi…
Metroul… fiecare avansare este o trecere prin locurile trecute de cei din vagoanele de dinainte, fara a simti nicio schimbare in timp si spatiu, si o viteza care uneori mi se pare ca ar creste ca intr-un film dintr-o alta realitate, pe masura ametelii care ma cuprinde… might kryptonite…
Geamul masinii care ma desparte de exterior este inca o aparare de ameteala si frigul realitatii; o femeie deschide ziarul, cautand avid o pagina anume – ma intreb ce poveste urmareste; altcineva cauta o melodie – oare cat resimte regasire, amintire, energie in ea… oameni grabiti, multi abia isi incep ziua, umbrele felurite, ploaie, niciun zambet. Toamna aduce negru si pamant, ca si cand culorile vesele nu pot tine de cald…. si mai multe masini, ca intotdeauna cand ploua… femei care par ieftine, femei care par scumpe, barbati pierduti in anonimat… Oboseala imi exacerbeaza simturile; lumina incepe sa doara… langa mine, o femeie miroase a primavara…
Cafeaua alunga orice fel de paralizie; gandurile si gesturile mele incep s-o ia razna, si ziua devine si mai productiva…. cursuri, ore de biblioteca, dialoguri.
Apoi drumul spre casa, aceleasi melodii care ma mentin in viata… stadionul national in reinventare, si gandul egocentrist, absolut stupid si de neoprit ca evolutia premier league din acest sezon, se desfasoara astfel incat sa pot vedea eu united in acea finala europaleague care se va intampla peste doi ani. O plimbare prin parc, cerul cazut – mai aproape ca niciodata… acasa…
1 albastru/ luna
Am incept sa visez la venetia de prin liceu, din perioada byron, charlotte bronte, george sand, cartea elvirei popescu, wagner, chopin, dridri… venetia era romantismul insusi… apoi au fost the corrs si am visat la irlanda, si am descoperit snooker-ul si a fost londra; si este inca londra… dar luna care a trecut, timp de cateva zile, am crezut iar in iubire: naiv, total, obsedant, stupid, copilaros, pentru ca am fost in venetia… si a fost bine!
Nocturne
Ori de cate ori am impresia ca nu mai am nimic ramas din suflet, ascult Chopin; si atunci il simt iar, cum sangereaza, mai viu ca oricand… dap…ceva gen „you bleed just to know you`re alive”…
Si atunci, daca eu simt o durere care aproape ma sufoca ascultandu-l, ma intreb cat de puternic si-a resimtit el trairile… el care sangera la o simpla atingere, care iubea definitiv si devotat, care isi canta pana si polkile cu acorduri aproape imperceptibile de nostaligie,care era exasperant de sensibil … cum sa nu iubesti omul care poarta atata durere in el? offf, george sand!
http://embed.trilulilu.ro/audio/razadelumina/16452f6f91a341.swf
Block out the sun and pack up the sky
A fost o data ca niciodata un Print care isi dorea o Carte, o carte care sa-i aduca Fericirea… o carte numai si numai a lui, numai si numai pt el; mai avusese carti inainte, dar acum isi dorea o carte careia sa i se daruie si care sa i se daruiasca; nu dupa mult timp a primit cartea pe care si-o dorea. Si a fost fericit. Ii placea nespus noua lui carte, si credea ca si-ar putea petrece viata intreaga descifrandu-i Sensurile, fara sa se plictiseasca vreodata. Cartea il imbogatea cu sensurile ei, iar el o imbogatea cu fiecare nou inteles pe care i-l dadea.
La scurt timp insa, printul s-a speriat de fericirea pe care tocmai o primise: trebuia sa petreaca timp cu cartea, sa o inteleaga chiar cand parea de neinteles, sa o protejeze de timp, de ea insasi si de cei care voiau s-o citeasca, trebuia sa ii dea noi sensuri, si sa se lase schimbat de intelesurile ei. Cand a inteles ca isi are in sfarsit fericirea alaturi, pt totdeauna, teama lui a fost atat de mare, incat s-a simtit coplesit.
A inceput sa nu mai vrea sa inteleaga cartea, sa n-o mai citeasca, si sa sufoce in el insusi orice imagine a fericirii pe care o simtea.
Apoi printul si-a amintit ca in copilarie isi dorise o masinuta care sa-l faca fericit. Nu primise niciodata masinuta visata, si, incetul cu incetul, incepuse sa creada ca o masinuta este o mai mare fericire decat o carte. Incepuse sa se gandeasca la ea din ce in ce mai des, si sa o caute in amintire si in vitrinele magazinelor. Si atunci cartea ii parea din ce in ce mai lipsita de sensuri. Ar fi vrut s-o arunce, dar ceva il impiedica de fiecare data… pana cand cartea a inceput sa i se para din ce in ce mai grea. Si atunci printul a preferat sa porneasca in cautarea noii sale fericiri, convins ca acea carte nu era decat o fericire fara viitor. Cu cat isi dorea mai mult masinuta, cu atat uita de cartea care ii statuse alaturi atata vreme.
Dupa multe incercari, primi masinuta pe care si-o dorise de atata timp; si cu ea in mana intelesese ca atatia ani tanjise doar dupa o jucarie stralucitoare, o iluzie pe care o imbracase cu sperante desarte, un biet obiect, acum, lipsit de orice sens; ca atunci, in copilarie, masinuta ar fi putut sa-i infrumuseteasca viata, dar acum, o data cu intelepciunea, isi putea gasi sensul doar in randurile cartii…
*******
Ani de-a randul m-am intrebat ce este mai curajos: sa continui sa traiesti sau sa renunti la viata… acum ma intreb daca nu cumva curajul inseamna sa accepti fericirea, ne-teama de a fi fericit. Pe mine ma inspaimanta numai ideea de fericire: frica ma paralizeaza, mainile imi tremura, mi se face greata… doar pt ca ma tem ca nu cumva sa simt fericirea si apoi s-o pierd. Si stiu ca o sabotez ori de cate ori incearca sa se apropie de mine, doar pt ca nu mi-a putut oferi niciodata siguranta ca va ramane a mea; insa nu am renuntat la ea niciodata. Mi se pare o atitudine de acceptare tematoare.
Apoi mai sunt lasii – cei care traind fericirea, se simt atat de coplesiti, incat renunta la ea de frica, o alunga; se autosaboteaza, si adopta comportamente de siguranta negand orice sentiment de fericire viitoare, atribuind altor obiecte iluzia unei posibile fericiri, in speranta ca pot acoperi vocea care urla inlauntrul lor dupa fericirea aruncata; sunt cei surzi la fericire, dar care traiesc intr-o continua cautare, poate nestiind niciodata ca au ales deja sa renunte la ea…
Si mai sunt indiferentii, pe care poate fericirea sa-i traga de maneca mult si bine, mereu-fericitii – care traiesc din fericiri mai mici sau mai mari, fara discernamant, si cei anti-fericire, care nici nu concep ca poate exista asa ceva… as fi vrut sa adaug ca doar teoretic ar trebui sa existe si acesta ultima categorie, desi nu stiu cum ar putea supravietui… apoi mi-am amintit de gandurile gen ‘nu cred ca voi mai fi fericit/a vreodata’; deci da ei exista, si respira doar… asa…
Retorice X
Cand toate sensurile isi pierd sensul, si tot ceea ce-ti ramane este doar sa respiri automat si inconstient, cum eviti sa te lasi sa mori putin?
Irealitati
o noapte pe o saltea cu aer este, pe langa un somn bun si o experienta in afara obisnuitului; un somn pe aer, ca o plutire pe un pat cu apa, sau pe valurile marii. o senzatie atat de placuta incat as transforma patul meu de acasa intr-un turn de astfel de saltele, pe care sa plutesc ireal cu fiecare somn. Aer, apa si pamant, toate in acelasi timp…
xxx
