Iar trece timpul paralizant de repede… sau poate nu e timpul, ci viata, sau tocmai desfasurarea banala si din ce in ce mai rapida a lucrurilor, care ajunge sa nu mai plictiseasca, ci sa atraga existenta intr-un fel de vartej neconstientizat de zile pe care odata pierdute, nu le mai poti recupera. De aici si uitarea, poate…
“Ô temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !
Suspendez votre cours :
Laissez-nous savourer les rapides délices
Des plus beaux de nos jours !”
(le lac — lamartine)
Impresie. Albastru inefabil... 
Zilele astea… sunt ca un soi de combustibil pentru memorie. Iar memoria… persista. Stia Dali ce stia. Cat despre Lamartine… vezi sa nu dai din Le Lac in La Fontaine. 😀
LikeLike