Iar trece timpul paralizant de repede… sau poate nu e timpul, ci viata, sau tocmai desfasurarea banala si din ce in ce mai rapida a lucrurilor, care ajunge sa nu mai plictiseasca, ci sa atraga existenta intr-un fel de vartej neconstientizat de zile pe care odata pierdute, nu le mai poti recupera. De aici si uitarea, poate…
“Ô temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !
Suspendez votre cours :
Laissez-nous savourer les rapides délices
Des plus beaux de nos jours !”
(le lac — lamartine)
Zilele astea… sunt ca un soi de combustibil pentru memorie. Iar memoria… persista. Stia Dali ce stia. Cat despre Lamartine… vezi sa nu dai din Le Lac in La Fontaine. 😀
LikeLike