Posted in retorice, timp

Retorice XVI

Iar trece timpul paralizant de repede… sau poate nu e timpul, ci viata, sau tocmai desfasurarea banala si din ce in ce mai rapida a lucrurilor, care ajunge sa nu mai plictiseasca, ci sa atraga existenta intr-un fel de vartej neconstientizat de zile pe care odata pierdute, nu le mai poti recupera. De aici si uitarea, poate…

“Ô temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !
Suspendez votre cours :
Laissez-nous savourer les rapides délices
Des plus beaux de nos jours !”

(le lac — lamartine)