Posted in lexèmes

Da, mama, sunt beata

twitter.com
The term was coined in 1957 by H.L. Mencken, who said “There are people who read too much: the bibliobibuli”. From the Greek “biblio”, meaning books, and the Latin “bibulous”, from “bibere” (to drink).

“There are people who read too much: bibliobibuli. I know some who are constantly drunk on books, as other men are drunk on whiskey or religion. They wander through this most diverting and stimulating of worlds in a haze, seeing nothing and hearing nothing”. (wiktionary.org)

Posted in lexèmes, sémèmes

nostalgia zborului

Cel care a creat forma nostalgiei zborului – atat de prezenta in fiecare dintre noi – vis, poezie, nazuinta, melancolie, scriitura, speranta…
“În timpul copilăriei – am dormit în pat. În timpul adolescenţei – am aşteptat la uşă. În timpul maturităţii – am zburat înspre ceruri! Eu nu am căutat, în toată viaţa mea, decât esenţa zborului! 
Zborul – ce fericire!”

Posted in lexèmes, sémèmes

De ziua ta, mamico…

Dupa ”Am pierdut o batistuta’, consideratiunile asupra cantecelelor copilariei (ma) lovesc din nou. De aceasta data melodia copilariei, de fiecare 8 Martie – cu ”sudden clarity clarence”-ul ca versurile au caracter intrucatva axiologic: inima (cu toate etc.-urile sale) primeaza asupra materialului temporar, iar persoanei suprem-iubita daruiesti reflexiv – ”te”, adica…
Si totusi… multe femei prefera sa primeasca o floare decat suflet; si totusi… multi barbati prefera sa ofere o floare decat suflet …

”De ziua ta, mamico,
In dar ti-am adus inima
si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea.

Am vrut sa-ti culeg o floare,
Un mic ghiocel frumos,
Dar pana la urma moare
Si cui e de folos?”

Posted in lexèmes, sémèmes

Italo Calvino si sevrajul bibliofil

“In the shop window you have promptly identified the cover with the title you were looking for. Following this visual trail, you have forced your way through the shop past the thick barricade of Books You Haven’t Read, which were frowning at you from the tables and shelves, trying to cow you. But you know you must never allow yourself to be awed, that among them there extend for acres and acres the Books You Needn’t Read, the Books Made For Purposes Other Than Reading, Books Read Even Before You Open Them Since They Belong To The Category Of Books Read Before Being Written. And thus you pass the outer girdle of ramparts, but then you are attacked by the infantry of the Books That If You Had More Than One Life You Would Certainly Also Read But Unfortunately Your Days Are Numbered. With a rapid maneuver you bypass them and move into the phalanxes of the Books You Mean To Read But There Are Others You Must Read First, the Books Too Expensive Now And You’ll Wait Till They’re Remaindered, the Books ditto When They Come Out In Paperback, Books You Can Borrow From Somebody, Books That Everybody’s Read So It’s As If You Had Read Them, Too. Eluding these assaults, you come up beneath the towers of the fortress, where other troops are holding out:
the Books You’ve Been Planning To Read For Ages,
the Books You’ve Been Hunting For Years Without Success,
the Books Dealing With Something You’re Working On At The Moment,
the Books You Want To Own So They’ll Be Handy Just In Case,
the Books You Could Put Aside Maybe To Read This Summer,
the Books You Need To Go With Other Books On Your Shelves,
the Books That Fill You With Sudden, Inexplicable Curiosity, Not Easily Justified,
Now you have been able to reduce the countless embattled troops to an array that is, to be sure, very large but still calculable in a finite number; but this relative relief is then undermined by the ambush of the Books Read Long Ago Which It’s Now Time To Reread and the Books You’ve Always Pretended To Have Read And Now It’s Time To Sit Down And Really Read Them.” 
(Italo Calvino – If on a Winter’s Night a Traveler)
*****
Aniversare Italo Calvino – omul care s-a insinuiat in sfantul pentagon (Boris – Milorad Pavic – Thomas Mann – Wittgenstein/ Borges – Marguerite Duras) si l-a transformat in hexa-.
 Si nici macar nu i-am aprofundat scriitura; stiu doar bucati de scrieri, citate, idei, structuri de roman. Insa de fiecare data cand ne intalnim, ii zambesc ca unei bucati din sufletul meu, iar el imi zambeste ca si cand ar fi ar fi traversat timpul ca sa il cunoasca.
Exact ca acum, cand imi citesc nebunia cartilor in cuvintele lui. De cate ori m-ai observat la targuri de carte, in biblioteci si librarii, Italo Calvino? Si de cate ori nu te-am vazut? De cate ori ti-am zambit? De cate ori mi-ai soptit in suflet sensuri neauzite? De cate ori mi-ai mangaiat gandurile? Si de cate ori ai fost Tu, cand credeam ca sunt Eu?
Posted in Borges, lexèmes, sémèmes

"A poet never rests; he’s always working, even when he dreams"

 De ziua Cartilor si a lui Shakespeare, un interviu cu Borges, si fascinatia mea fara sfarsit pentru imaginile vii ale celor care au fost. Un interviu ca o formula magica – despre scris si scriitura, poet si poezie, si cuvinte si destin, in care fiecare sens este atat de atent asezat in fraza, incat privesc repetat 1:39 minute de perfectiune semantico-lingvistica.

In addition to the beauty of his books, he left me this advice.
The task of art is to continuously transform what is happening to us, to transform all these things into symbols, into music, into something which can last in man’s memory. That is our duty. If we don’t fulfill it, we feel unhappy.
A writer or any artist has the sometimes joyful duty to transform all that into symbols. These symbols could be colors, forms or sounds. For a poet, the symbols are sounds and also words, fables, stories, poetry.
The work of a poet never ends. It has nothing to do with working hours. You are continuously receiving things from the external world. These must be transformed, and eventually will be transformed. This revelation can appear anytime.
A poet never rests. He’s always working, even when he dreams. Besides, the life of a poet is a lonely one. You think you are alone, and as the years go by, if the stars are by your side, you may discover that you are at the center of a vast circle of invisible friends whom you will never get to know but who love you. And that is an immense award.

Posted in lexèmes, sémèmes

still got the blues

(S)He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song,
I thought that love would last forever: I was wrong.
In context, sunt versuri de jale si dor. Insa eu le-am cunoscut, separat, ca un singur catren. Pana acum ceva vreme, erau versuri de dragoste sfarsita, iubire neimplinita, pierduta, parasita, nefericita etc. De curand, le citesc altfel – cu acea persoana in gand, care imi este reper si etalon, si punctele cardinale care definesc universul uman si profesional si ideea de echipa, care poarta intelepciune si raspusuri la orice intrebare – oricand, care ma entuziasmeaza si tempereaza cand am nevoie, care este sunetul ratiunii si melodia sufletului atunci cand sunt surda la vibratiile lor, al carei zambet aduce zambet, care m-a mai apropiat umpic de perfectiune, cu perfectiunea sa, pe care, desi deja pasim amandoua pe cai diferite, nu am de gand sa o pierd.

*****
Intreaga poezie – mai jos, pentru ca are cateva imagini si constructii de citit – de majoritatea ignorate in favoarea versurilor anterior-mentionate.
Stop all the clocks, cut off the telephone,
Prevent the dog from barking with a juicy bone.
Silence the pianos and with muffled drum
Bring out the coffin, let the mourners come.
Let aeroplanes circle moaning overhead
Scribbling on the sky the message He is Dead,
Put crépe bows round the white necks of the public doves,
Let the traffic policemen wear black cotton gloves.
He was my North, my South, my East and West,
My working week and my Sunday rest,
My noon, my midnight, my talk, my song,
I thought that love would last forever: I was wrong
The stars are not wanted now, put out every one;
Pack up the moon and dismantle the sun;
Pour away the ocean and sweep up the wood.
For nothing now can ever come to any good.
(Funeral Blues – W. H. Auden)
Posted in lexèmes, sémèmes

J’accuse!

De fiecare data cand intentionez sa folosesc expresia “j’accuse réception de” imi amintesc de articolul(-scrisoare) lui Zola privind ”afacerea Dreyfus”- istoricul situatiei si al nedreptatii, si numele si argumentele care ii invinovatesc pe toti cei implicati in ancheta. Un articol cat multe carti privind subiectul, scris cu ratiune si suflet deopotriva.
Articolul de citit aici, si incheierea, pe care la un moment dat o stiam pe de rost.

Je n’ai qu’une passion, celle de la lumière, au nom de l’humanité qui a tant souffert et qui a droit au bonheur. Ma protestation enflammée n’est que le cri de mon âme. Qu’on ose donc me traduire en cour d’assises et que l’enquête ait lieu au grand jour !

Posted in lexèmes, nichita, sémèmes

Noesis

Ea devenise incetul cu incetul cuvant,
fuioare de suflet de vant,
delfin in ghearele sprancenelor mele,
piatra starnind in apa inele,
stea inlauntrul genunchiului meu,
cer inlauntrul umarului meu,
eu inlauntrul eului meu.

(nichita – semne 12)

Citesc si recitesc Nichita, si de fiecare data am impresia de intelegere tot mai aproape de Sens. 
In urma cu cativa ani era analiza de text, presupuneri si convingerea semnificatiei – insa versurile ramaneau mereu ‘opera aperta’ – in timp, isi asterneau cate un nou strat de interpretare la fiecare recitire. 
Acum insa, experimentez un fel de certitudine interioara, un soi de moment noetic, cu imagini mentale si un glas simultan parcurgerii vizuale a textului, care imi citeste sensurile ascunse in cuvinte. Ca si cum, dincolo de text, Eul meu poetic il aude pe al lui recitandu-i intelesuri…
Posted in lexèmes, sémèmes

Liebeslied – Rilke

Motivul pentru care am incercat doua cursuri de limba germana – drept optional – in Facultate; mai departe n-am ajuns. Poate, daca as fi stiut de dragostea si razboiul de acum, cu limba sarba, m-as fi incrancenat si pentru versurile lui Rilke.
Au ramas insa cuvinte pe care doar le privesc, nici macar indraznindu-le rostirea.
Am incercat sa ma apropii de sens, prin diverse motoare de traducere. Simt insa cum – necunoscand subtilitatile, semnificatiile sau vorbirea – incercarea de a patrunde versurile indirect, ma indeparteaza tot mai mult de Inteles. 
Imi recit, re-recit si ras-recit, asadar, versurile care mi-au declansat interesul, si pe care le-am intalnit demult, ca motto al unui capitol din Torente – Anne-Marie Desmarest, si continui sa-mi doresc sa aflu daca nu cumva traducerea este mai poezie decat poezia insesi:
“Cum pot sa-mi impiedic sufletul
Sa se uneasca cu al tau?”
Posted in lexèmes

Ineffability

“The subject says that it defies expression, that no adequate report of its content can be given in words. It follows from this that its ‘quality’ must be directly experienced, it cannot be imparted or transferred to others.” 
(William James – The Varieties of Religious Experience)
Posted in lexèmes, marin sorescu, nichita, sémèmes

Noduri dezlegandu-se

Ma intrebam acum cativa ani, cum se face de vocea lui Nichita se intalneste pe atatea inregistrari, insa cea a lui Marin Sorescu este de negasit; mi-ar fi placut sa-l ascult si pe Sorescu vorbind – pentru a-mi transforma imaginile, in Om.
Astazi, Radio Romania Cultural si-a deschis fonoteca eliberand cuvintele, gandurile si vocea lui – Asculta Vocea lui Marin Sorescu la RRC – aici. Mai vreau…
“Du-ma fericire-n sus, si izbeste-mi tampla de stele”…
Posted in lexèmes, retorice, sémèmes

Retorice VIII

Si daca transcriu ca sa ma pierd de mine?
Sa devin un Pessoa, Boris, Pavic, Sorescu, Nichita – o identificare, o re-traire indirecta a scrisului, a scrierii, lipsita de ganduri si creare, un furt de identitate – degraba restituita…
Sau poate un mod de a-mi manifesta tanjirea tainica de a le fi fost cumva, aproape? Spirit, adiere, tencuiala camerei, cerneala, hartia, randurile; timp, spatiu…

* Le persone sono come le vetrate colorate: brillano e scintillano quando fuori c’è il sole, ma al calar delle tenebre viene rivelata la loro vera bellezza solo se è accesa una luce dall’interno.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)

* Dal mio quarto piano sopra l’infinito, nella plausibile intimità della sera che scende, alla finestra verso lo spuntare delle stelle, i miei sogni viaggiano in sintonia verso paesi sconosciuti, o immaginati o soltanto impossibili.

* Io non ho fatto altro che sognare. E’ stato questo, e solo questo, il senso della mia vita. Non ho mai avuto altra vera preoccupazione se non la mia vita interiore. I più grandi dolori della mia vita si attenuano quando, aprendo la finestra che dà dentro di me, posso dimenticare me stesso alla vista del suo movimento. Non ho mai preteso di essere nient’altro che un sognatore. Non ho mai prestato attenzione a chi mi ha detto di vivere. Sono sempre appartenuto a ciò che non sta dove mi trovo io, e a quello che non sono mai potuto essere. Tutto ciò che non è mio, per quanto infimo, è sempre stato poesia per me. Non ho mai amato nulla. Non ho mai desiderato niente se non quello che non potevo immaginare. Alla vita non ho mai chiesto altro che di passarmi accanto senza che la sentissi. Dall’amore ho preteso soltanto che non cessasse mai di essere un sogno distante. Nei miei stessi paesaggi interiori, irreali tutti, è stata sempre la lontananza ad attirarmi e gli acquedotti che svanivano – quasi nella distanza dei miei paesaggi sognati, avevano una dolcezza di sogno in relazione alle altre parti del paesaggio, una dolcezza che faceva in modo che li potessi amare.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)

Posted in lexèmes, Milorad Pavic, sémèmes

Milorad Pavic – postari –

Randuri scrise demult, intr-un loc virtual aproape disparut; randuri care nu as vrea sa dispara; recitind, unele imi par neterminate, altele prostesti, dar deslusesc inca in ele aripile entuziasmului ingenuu si copilaresc pe care mi-l inspira scrieri, existente, melodii si tot ceea ce ma defineste.
*******
Am incercat sa ma opun tentatiei, dar nu am reusit; un topic special pentru el este un tribut minuscul… Deci un loc unde sa vorbim despre el (biografie si bibliografie) si lumea lui, si scrierile lui, si citate, si Totul!
Deci din Dictionarul khazar:
* Ochiul nostru este tinta pentru lucrurile care ne inconjoara. Ele ne ochesc pe noi, nu invers.
*****
si asta mi-a placut – despre magia cartii:
* Clepsidra crestata de el pe coperta cartii nu se vedea cu ochiul liber, dar în linistea deplina a cititului se putea auzi scurgerea nisipului. Cand nisipul se prefira de tot, cartea se cerea intoarsa, se voia citita invers, de la sfarsit la inceput, si astfel se dezghioca miezul tainic al cartii.
*****
* Calea nimerita spre un viitor adevarat (caci exista si un viitor parelnic) este sa mergi in directia care te infricoseaza. (Dictionarul khazar)
si chiar asa este! viitorul trait fara sa ne imblanzim fricile, nu e viitorul noastru – cel adevarat, ci al fricilor noastre
*****
* Presimtitoare, printesa Ateh hotari sa parasească palatul, nu inainte de a-i adresa kaghanului urmatoarele vorbe: Stapanul meu m-a intrebat intr-o dimineată daca inima mea zvacneşte ca a lui. Pe atunci aveam unghii lungi cu inele de argint suieratoare si fumam din narghilea, scotand valatuci verzulii. La intrebarea stapanului am raspuns: nu! – iar pipa imi scapa din gura. Stapanul meu pleca indurerat, nestiind că eu gandeam privind in urma lui: mi-ar fi scapat din gura chiar daca as fi zis: da! La vorbele ei, kaghanul tresari, intelese ca grecul se încaltase cu o voce angelica si ca adevărul era in alta parte. (Dictionarul khazar)
*****
am rasfoit primele doo pagini, dar nu indraznesc sa merg mai departe… o carte scrisa de el si construita de mine! colosal!
*****
* Din surse islamice se stie despre khazari ca au fost agricultori si pescari destoinici. In tara lor exista o dolina unde iarna apa crestea atat de mult incat se forma un lac, care peste noapte se umplea de pesti atat de grasi incat khazarii ii prajeau fara pic de ulei. Ca apoi, primavara, apa secand, in dolina sa se semene grau, caruia ii mergea nemaipomenit si asta gratie ingrasamantului de peste, asa ca ei, dintr-un foc, adica de pe un singur loc, obtineau iarna o recoltă de pesti, iar vara o recolta de grau. Si apoi ce le-a mai trecut lor prin cap, ca si copacii sa rodească stridii. Au incovoiat crengile copacilor de pe tărmul marii, le-au pironit cu pietre in apa marii, iar dupa doi ani copacii gemeau de stridii, iar in cel de-al treilea an, slobozind copacul, ramurile se inaltau tragand din apa rodul imbelsugat de stridii ce aveau un gust nemaipomenit. Imperiul khazar era strabatut de o apa cu doua nume, pentru ca un brat din aceeaşi albie o pornea dinspre rasarit spre apus, iar celalalt brat dinspre apus spre rasarit. Numele acelui rau se tragea de la numele celor doi ani ai Calendarului khazar. Caci, potrivit khazarilor, cele patru anotimpuri se schimbau din doi în doi ani, nu in fiecare an, prin urmare unul dintre ani curgea in sens opus celuilalt (precum cursul raului). Asadar, cei doi ani isi schimbau intre ei zilele si anotimpurile precum cartile de joc, si de aici incrucisarea dintre zilele iernii cu cele ale primaverii si dintre zilele verii cu cele ale toamnei. Si nu numai atat, unul dintre cei doi ani khazari curgea dinspre viitor spre trecut, iar celalalt dinspre trecut spre viitor. (Dictionarul khazar)
*****
am gasit acest pasaj, care ilustreaza perfect una dintre imaginile mele preferate:
* Ea impartea copiilor si animalelor fiertura din cazan cu un polonic si Masudi pricepu imediat ca de fapt din cazanul ala ea impartea visele. Buzele ei treceau prin toate culorile, iar cea de jos aducea cu o bancuta rasturnata. (Dictionarul khazar)
pinterest.com
*****
* Dadura de un mojar cu scortisoara, de un hamac agatat atat de sus incat puteai citi cartea culcat doar dacă statea lipita in tavan deasupra ochilor, apoi de o clepsidra cu nisip mirosind a lavanda, de o lampa cu ulei cu numele celor trei suflete ale omului inscrise pe fiecare din cele trei brate ale sale: nefea, ruah, nesmah. in fereastra era o planta pe care vizitatorii o socoteau a fi un soi sub influenta zodiei Racului. Pe policioarele prinse de-a lungul peretilor se aflau o lauta, o sabie si o suta treizeci si doi de saculeti din panza rosii, albastri, negri si albi, in care se aflau manuscrisele lui Cohen sau copii ale unor manuscrise straine. Pe o farfurie era o inscriptie facuta cu pana inmuiata in ceara de sigiliu, despre modul de a te trezi usor si repede: ca sa-ti vii in simturi e de-ajuns sa scrii un cuvant, oricare, si te trezesti imediat, intr-atat este scrisul de binefacator, de natura divina, nicicum omeneasca. Pe tavan, deasupra hamacului de dormit, stateau insirate cuvinte scrise in clipa trezirii. Dar atentia privitorului era atrasa de trei carti aflate pe jos, langa fereastra, acolo unde de obicei Cohen citea. Se pare ca el rasfoia cartile pe sarite, cititul sau aducand cu un soi de poligamie.
deci omul asta mi se pare din alta lume – toate detaliile atat de fantastice, care se armonizeaza cu restul detaliilor, cu celelalalte povestiri, si in acelasi timp cu ansambul cartii… este ceva ce cu greu pot cuprinde… nush, s-a asigurat cineva ca era intra-adevar carne si oase? poate a fost o galaxie care a luat forma unui om…
*****
si sinestezie…
* Una dintre vapai se desprinse de lampa si incepu sa planga cu doua voci, iar rabinul Papo zise: 
– E sufletul dintai, al tanar, al lui Cohen, cel care plange dupa trup, iar trupul dupa suflet. Atunci sufletul se apropie de lauta de pe policioara si-i atinse usor coardele, insotindu-si astfel plansetul cu cantarea. Uneori in pragul serii – plangea sufletul lui Cohen – daca soarele iti apuca ochii, ti se poate intampla sa vezi intr-un fluture care iti taie calea o pasare indepartata, ori intr-o bucurie zburand la joasa inaltime o tristete adanca zburand la mare inaltime…
*****
…caci uitarea se afla in ochiul privitorului. 
ce traducere de geniu!
uitarea ca privire si/ sau uitarea ca ne-aducere aminte… tare de tot!
*****
Daubmannus o zari pe strada. Inimile lor se intalnira in ochi…
*****
mi-a placut Celalalt trup atat de mult, incat mai ca-mi vine si mie sa caut un inel de piatra care sa-si schimbe culoarea, si restul… acum ca am citit cele trei Mantia de stele — Dictionarul khazar — Celalalt trup, mi se pare ca scrierile se imbina intr-un tot unitar, si nu ma refer neaparat la teme sau motive recurente, ci la unele idei care construiesc cartile, si care la un anumit nivel (sau poate doar in mintea mea), rezoneaza, se potrivesc perfect, precum piesele unui puzzle; deci Mantia de stele este povesti in poveste – avatarurile personajului narator; Celalalt trup dezvolta o teorie cum ca ar exista un trup pamantesc si unul duhovnicesc, dar si ca intruparile pot fi concomitente, in niste prezenturi paralele. Acum, dupa Celalalt trup, salturile in timp pe care le face personajul din Mantia de stele pt a-si regasi povestile vietilor trecute poate parea de fapt o calatorie in(tre) aceste forme paralele de prezent
*****
azi am inceput Ultima iubire… am si tras o prima carte din pachetul de carti de tarot, inainte de a le dispune intr-un fel pt a citi cartea – a fost Magul
*****
am terminat Ultima iubire… cu amestecul dintre capitole, a fost o plimbare intre planurile temporale, istoria personajelor si reconstituirea legaturilor dintre ele; mi-a placut, a fost provocator; acum o recitesc, urmand ordinea fireasca a capitolelor
*****
atat de in viata! 
khazars.com
Posted in Borges, lexèmes, londra

aMAZEme

Din seria evenimentelor culturale care se desfasoara in Londra paralel cu Olimpiada, pentru a marca existenta-i si a o sarbatori, ceea ce ma incanta, farmeca si fascineaza este ideea aMAZEme – un labirint din carti, in forma amprentelor lui Jorge Luis Borges. 

Sunt cucerita si ametita de aceasta idee – pe langa felul armonios in care se intersecteaza cu titurile operelor si a temelor predilecte lui, ”Labyrinths” – numele sub care o bogata antologie-traducere de proza scurta a fost publicata in limba engleza, cititorul de Borges in engleza identificandu-l practic cu ideea de labirint, ceea ce aproape (ca) ma lesina de emotie este faptul ca, lasand la o parte felul meu de a mangaia paginile sau cuvintele pe care le citesc, Borges, devine cumva si mai personal, aproape de intim, palpabil; ce poate fi mai incantator decat posibilitatea de a te plimba fizic printre liniile amprentelor lui, asa cum iti plimbi imaginatia in Uqbar ori printre randurile scrierilor sale – ambele unice, apartindu-i lui si numai lui, si tot restul de simbolistica si analogii care se subinteleg?!
Urmele atingerii lui Borges sub forma de carti si randuri. De carti…
Mi-a făcut semn să mă apropii de el. Mîna lui s-a întins ca să-mi strîngă mîna. M-am ferit; îmi era frică să nu ne confundăm definitiv.

aMAZEme — London 2012
Labyrinths — J.L. Borges