Posted in fascinatii, irealitati, sémèmes

iRealitati

Dormeam amandoua, eu izolata in intunericul meu, ea in lumina inchisa a parului ei. Am simtit cum podul palmei ei clipeste in palma mea, precum un zbor de fluture. Impresia atingerii mi-a ramas gravata in piele pentru o vreme, pana cand mana ei tresarind mi-a strans mana, ca o muscatura; asteptam sange, a fost tandrete…

Posted in irealitati, sémèmes

Irealitati, din nou

Ore de nesomn cat doua zile… Paradoxal, tocmai in nesomn privesc oamenii, lumea, cerul, toamna; si iar am impresia ca vad haite de caini negri, cand sunt doar umbre, si-mi simt oboseala pana in respiratie. Ascult muzica disperat… sunt sunete, armonii care ma mentin treaza, imi poarta pasii, si-mi creaza gandurile…

„Si cerul se-aproie si cade pe mine! E bine!” Si privesc cerul, si stiu ca e bine… amintirea unui concert care a fost, sau va fi…

Metroul… fiecare avansare este o trecere prin locurile trecute de cei din vagoanele de dinainte, fara a simti nicio schimbare in timp si spatiu, si o viteza care uneori mi se pare ca ar creste ca intr-un film dintr-o alta realitate, pe masura ametelii care ma cuprinde… might kryptonite…

Geamul masinii care ma desparte de exterior este inca o aparare de ameteala si frigul realitatii; o femeie deschide ziarul, cautand avid o pagina anume – ma intreb ce poveste urmareste; altcineva cauta o melodie – oare cat resimte regasire, amintire, energie in ea… oameni grabiti, multi abia isi incep ziua, umbrele felurite, ploaie, niciun zambet. Toamna aduce negru si pamant, ca si cand culorile vesele nu pot tine de cald…. si mai multe masini, ca intotdeauna cand ploua… femei care par ieftine, femei care par scumpe, barbati pierduti in anonimat… Oboseala imi exacerbeaza simturile; lumina incepe sa doara… langa mine, o femeie miroase a primavara…

Cafeaua alunga orice fel de paralizie; gandurile si gesturile mele incep s-o ia razna, si ziua devine si mai productiva…. cursuri, ore de biblioteca, dialoguri.

Apoi drumul spre casa, aceleasi melodii care ma mentin in viata… stadionul national in reinventare, si gandul egocentrist, absolut stupid si de neoprit ca evolutia premier league din acest sezon, se desfasoara astfel incat sa pot vedea eu united in acea finala europaleague care se va intampla peste doi ani. O plimbare prin parc, cerul cazut – mai aproape ca niciodata… acasa…

Posted in irealitati, sémèmes

Irealitati

o noapte pe o saltea cu aer este, pe langa un somn bun si o experienta in afara obisnuitului; un somn pe aer, ca o plutire pe un pat cu apa, sau pe valurile marii. o senzatie atat de placuta incat as transforma patul meu de acasa intr-un turn de astfel de saltele, pe care sa plutesc ireal cu fiecare somn. Aer, apa si pamant, toate in acelasi timp…

xxx

Posted in irealitati, sémèmes

Alte Irealitati



Simt atata oboseala, incat ma intreb daca nu cumva maine, nu ma voi transforma intr-un Hans Castorp, facand schimb de locuri cu pacientul pe care-l voi vizita cu atat drag si neliniste.


O vizita care in loc de cateva ore poate dura nedefinit, un loc care nu este chiar precum un munte vrajit, dar care si-a creat microuniversul sau, medici si pacienti care pot deveni cu usurinta personaje de roman… cand durerea devine tot mai intensa, si nu mai poti opri gandurile, cand lumina te doare, si tamplele te ard, totul este posibil…

xxx

Posted in irealitati, sémèmes

Irealitati

Dupa ore si ore de nesomn, mersul pe strada este ca un vis ; iar cand latra un caine pe care il simti aproape dar nu-l poti vedea oricat de insistent ai privi in jur, mintea iti sopteste : asculta « nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră. »


Si mersul metroului exprima viteza gandurilor tale – ameteala lor este viteza lui tot mai crescanda. Mintea este locuita de imaginatii, temeri si demoni ; mainile tremura, privirea devine ceata. Trebuie sa te mentii gandind, chiar si prin inchipuire ; sa ramai treaz, ca intr-o situatie limita de supravietuire, cand tot ce atingi iti zgarie pielea suprasensibila.


Apoi te intrebi de ce, dupa ore si ore de nesomn, inaintezi mai repede decat cei care ies din metrou – parca somnambuli intr-o procesiune funebra. Sus, oamenii devin siluete, iar masinile culori trecandu-ti prin privire. Asteptarea se aude in ritmul unei melodii inexistente, ca intr-un film absurd.



Abia dupa ore, cursuri de timp si cursuri de cunoastere, cand totul se sfarseste, iti doresti sa poti inchide ochii, si sa te prabusesti. In somn. In cealalta irealitate.