Posted in phonèmes

Muzica, nu zgomot…

Am deschis radioul gandindu-ma ca mi-as dori sa urmeze Michelle Torr ; a treia melodie a fost Michele Torr – Lui

Traiesc cu multe nelamuriri, intrebari si contradictii, dar am certitudinea ca mi-a fost scris sa ascult RomanticFM, si il ascult parca dintotdeauna; atat de dintotdeauna incat parca ne-am contopit cumva; si atunci cand dupa ce ma atrage vreo melodie pe care o tin, tradator, pe repeat si ma intorc la el, simt ca a fost si va fi mereu acolo, asteptandu-ma, cu acea armonie care uneori imi linisteste sufletul, alteori mi-l tulbura….

xxx
Posted in Milorad Pavic, sémèmes, Srpski

Srpski I

Daubmannus povesteşte altă legendă privitoare la formarea alfabetului slav. Se zicea că limba barbarilor nu putea fi stăpâ­nită; într-o toamnă scurtă de trei săptămâni, cei doi fraţi erau retraşi în chilie şi trudeau la desenarea literelor care mai târziu vor fi numite chirilice. Nu le ieşea defel. Din chilie se vedea minunata doime de octombrie, cu tihna ei prelungă cât o oră de mers pe jos şi lată cât două.

Atunci Metodiu îi atrase atenţia fratelui său la patru ulcioare din fereastra chiliei lor, aflate de partea cealaltă a gratiilor.
– Când ai uşa ferecată, cum ajungi la unul din ulcioare? -întrebă el.
Constantin sparse un ulcior, adună cioburile printre zăbrele, după care le replămădi cu salivă mestecată cu lut de sub tălpile lor.

Aşa au făcut şi cu limba slavă, au sfărâmat-o în bucăţele, au luat-o de după zăbrelele slovelor chirilice şi-au pus-o în gurile lor lipindu-i crăpăturile cu salivă amestecată cu lutul grec de sub tălpi..
(milorad pavic — dictionarul khazar)

Ma extenueaza si ma dispera, ma atrage, ma pasioneaza si ma incranceneaza tot mai mult acesta limba sarba, cu deznadejea pe care o simt cand nu gasesc logica, algoritm, sau ceva care sa imi ajute memorarea, si apoi cu zambetul descoperirii de sens si copilaria propriilor intrebari…
I-am declarat razboi, si am s-o inving; o voi imblanzi, si va fi a mea, chiar daca apoi va trebui s-o descoper si s-o redescoper o viata; dupa asa o lupta, nu cred ca ne vom mai putea abandona…

Posted in lexèmes, phonèmes, sémèmes

my dream is to fly


yves larock — rise up

Am impresia ca de cand ascult repetat melodia, ploua mult mai des; poate este modul Universului de a imi indeplini versurile; insa eu nu stiu sa zbor… nu in trezie…
Exista insa si alt fel de zboruri si de curcubeie: in cuvinte, in zambete, in sine, in forta de neinteles pe care o simt ascultand melodia…

I try to fly away so high
direction- sky
My dream is to fly
Over the rainbow so high

Posted in carti, Milorad Pavic, sémèmes

Bookfest 2011

25 — 29 mai

Carti de negasit, carti pe care le doresc si carti la care mi-a ramas gandul:

* peisaj pictat in ceai — milorad pavic
* despre eroi si morminte – ernesto sabato
* anestezie locala — gunter grass
* despre traducere — paul ricoeur

Fara indoiala, este placut sa te plimbi printre carti, fara scop (material), dar cand se iveste un titlu ori vreun scriitor placut, sau de descoperit, parca totul acolo devine scop in sine – cartile prind glas asurzitor si cer sa-ti apartina. Uneori, lupta este inutila… parca le-ar indarji si mai mult, si sfarsesti inrobit…

Posted in fascinatii, irealitati, sémèmes

iRealitati

Dormeam amandoua, eu izolata in intunericul meu, ea in lumina inchisa a parului ei. Am simtit cum podul palmei ei clipeste in palma mea, precum un zbor de fluture. Impresia atingerii mi-a ramas gravata in piele pentru o vreme, pana cand mana ei tresarind mi-a strans mana, ca o muscatura; asteptam sange, a fost tandrete…

Posted in lexèmes, poezie, sémèmes

Rostire


Emily Dickinson — Part One: Life/ LXXXIX

A WORD is dead
When it is said,
Some say.
I say it just
Begins to live
That day.

Puterea cuvantului rostit, care ma preocupa de ceva vreme; nu numai sensul rostit, imbogatit de sensurile percepute, dar si ideea ca momentul eliberarii de cuvant – prin verbal sau scris, constientizarea lui, declanseaza mecanisme necunoascute in Univers, care intorc cuvintele/intelesul, impotriva sau le implinesc…

xxx

Posted in lexèmes, Milorad Pavic, sémèmes, Srpski

Dictionarul khazar — Milorad Pavic (I)


Mai am cateva pagini de format electronic din Dictionarul khazar si m-am blocat… cumva mintea mea refuza sa mai reactioneze; citesc si recitesc acelasi fragment, si sensurile nu se mai confunda cu mine asa cum obisnuiau. S-ar putea sa nu fie nesomnul, ci teama – m-am obisnuit atat de mult sa traiesc in acesta carte, incat nu stiu cum voi revedea lumea/lumina sau alte scrieri de-ale lui (milorad pavic) in afara ei.

Imi doresc sa pot citi cartile cu sangele rece al unui chirurg sau al unui asasin, sau cu indiferenta unui barbat in fata sufletului unei femei pe care nu o iubeste.

*******

Clepsidra crestată de el pe coperta cărţii nu se vedea cu ochiul liber, dar în liniştea deplină a cititului se putea auzi scurgerea nisipului. Când nisipul se prefira de tot, cartea se cerea întoarsă, se voia citită invers, de la sfârşit la început, şi astfel se dezghioca miezul tainic al cărţii.


Posted in retorice, timp

Retorice XVI

Iar trece timpul paralizant de repede… sau poate nu e timpul, ci viata, sau tocmai desfasurarea banala si din ce in ce mai rapida a lucrurilor, care ajunge sa nu mai plictiseasca, ci sa atraga existenta intr-un fel de vartej neconstientizat de zile pe care odata pierdute, nu le mai poti recupera. De aici si uitarea, poate…

“Ô temps ! suspends ton vol, et vous, heures propices !
Suspendez votre cours :
Laissez-nous savourer les rapides délices
Des plus beaux de nos jours !”

(le lac — lamartine)

Posted in lexèmes, poezie

Reflex 110 — George Tarnea

E prea putin ce pot marturisi,
Daca-ai fugi si nu te-as mai gasi,
Dar, ca sa afli totul, nu e greu;
Asculta-ma cu sufletul, mereu,
Lasandu-ma sa cred ca nu mai vrei
Sa te desprinzi cumva din ochii mei
Si-ai sa-ntelegi cat frig s-ar intampla
Dac-ai fugi si nu te-as mai afla.
Posted in lexèmes, sémèmes

I find it hard to…


kelly clarkson — because of you

Because of you
I never stray too far from the sidewalk
Because of you
I learned to play on the safe side
So I don’t get hurt
Because of you
I find it hard to trust
Not only me, but everyone around me
Because of you
I am afraid

(The song) It’s about the cycle of families, like you act how your parents acted towards you and then your kids act how you acted towards them, and it’s all about breaking that cycle if it was a bad one […] It’s one of those songs that everybody’s kind of gonna relate to, but you’re not happy about that. It’s very close to home [for me]. I OK’d it with my family and everything because they think it’s important, because we’re obviously very different now than we were when we were younger. And it’s important for people to see that raw kind of emotion that happens in life. It sucks sometimes, so it’s important to see that I think.

Poate o melodie sau povestea ei ajuta sa accepti amintiri si gandurile din copilarie – care revin si revin, si par irationale si absurde, dar totusi neconvingatoare si de necombatut? oare cat poate ‘inaltarea impresonala’ sau ‘catharsis’-ul sa vindece? De fapt poate?
Cred ca pentru prima oara in viata mea chiar imi doresc sa ma vindec, desi mi-e o frica paralizanta… primul pas!

*****
Later edit – 27 februarie:
Numai ideea ca am hotarat sa incerc sa am incredere in ceilalti mi se pare inspaimantatoare… incepe tentatia renuntarii.
Momentul in care ideea este gandita reprezinta inceputul existentei sale, de nesters…

*****
28 februarie:
Totusi… cum sa ceri incredere fara sa acorzi incredere? macar putina?! inca un cerc vicios fara o aparenta rezolvare…
xxx

Posted in lexèmes, phonèmes, spuma zilelor

Sentimentale…

— AS VREA sa ma-ndragostesc, spuse Colin. Ai vrea sa te-ndragostesti. Ar vrea idem (sa se-ndragosteasca). Am vrea, ati vrea sa va-ndragostiti. Si ei ar vrea sa fie îndragostiti…

(boris vian — spuma zilelor)


Ricchi E Poveri – M`innamoro di te

http://embed.trilulilu.ro/audio/Elenutza_Kagome/8a6585dce6ebf7.swf

M’innamoro di te so che non dovrei
m’innamoro di te di come sei.
M’innamoro di te di ogni tuo momento
m’innamoro di te perche lo sento
…….
M’innamoro di te in tutti i sensi
m’innamoro aIlche se tu non mi pensi.
M’innamoro di te che non ne sai niente
m’innamoro di te completamente.
Posted in Milorad Pavic, Srpski

Milorad Pavic

“Kir Avram citea îndeosebi pe vreme rece, doar în cămaşă, lăsându-şi trupul pradă tremurului, iar dacă din cele citite cu înfrigurare dădea de un lucru care-l pătrundea până la oase, abia atunci găsea de cuviinţă să şi-l însemneze.”
(Milorad Pavic — Dictionarul khazar)

Exact asa sunt si eu de cand citesc Milorad Pavic, si am aflat de el — un vis si un tremur continuu…
xxx

Posted in carti, sémèmes

Retorice XV

Nu imi vine a crede ca m-am trezit la ora sase dimineata pentru, si cu chef de a-mi cufunda privirea in nuvelele lui Eminescu! – cu aceasi emotie pe care o traiam candva, demult, in anii in care imi cautam sau desavarsam forma…
O noua viziune a sentimentelor?

***

Imi place parfumul cartilor — cele noi, cu mirosul lor de proaspat tiparit, asteptand sa-si insuseasca parfumul prin atingerea si impletirea cu sufletul cititorului, si cele vechi — unele mirosind a de demult si a povesti, altele a biblioteca sau uitare; totusi, dintre toate cartile mele, acest volum al lui Eminescu este singurul in care vechiul are parfum de ciocolata…
xxx

Posted in fascinatii, phonèmes, sémèmes

it was fascination IV


As putea inconjura lumea intreaga alaturi de acesta melodie! fascinatie la prima ascultare, si dupa primele ore de ‘repeat’, inca o inspir avid.

Este genul de melodie care imi place nu prin versuri, ci pentru energia pe care o simt in sange, tendinta de a cauta cerul cu privirea atunci cand o ascult, si sentimentul ca in ciuda oboselii sau a nesomnului ea poate purta corpul oriunde si oricat… un cantec cat doze intregi de energizant…


Posted in londra, sémèmes

legaturi primejdioase


Trebuie ca exista o legatura nestiuta intre genunchi si suflet, altfel nu-mi pot explica de ce cand pasesc, durerea din genunchi se regaseste si in stomac – acolo unde sunt fluturasii indragostirii – si in acea zona de pe langa inima unde traiesc emotii si sentimente…

Pt ca a inceput odata cu plimbarile prin Londra, am considerat-o un eveniment trecator – o reactie organica a trupului meu de respingere a fericirii; acum se transforma in permanent si ma tem sa nu fie manifestarea nostalgiei si a dorului… se poate mai rau?

Posted in cirque du soleil, londra, sémèmes

cirque du soleil — totem

Cirque describes Totem’s theme as the evolution of mankind from its primordial, amphibian state toward the aspiration of flight, taking inspiration from many of mankind’s founding myths.” (wikipedia)

Cautarea unui timp de demult, primordial si modernitate, devenire, instinctualitate, originar si plutire… simt ca fiecare scena se va regasi cumva in structura mea – in adn, iar muzica, poate, imi va parea cunoscuta din vremurile unor vieti trecute pe care as vrea sa mi le amintesc… 27 ianuarie – royal albert hall.

cirque du soleil — totem — trailer I

cirque du soleil — totem — trailer II

xxx

Posted in carti

Lecturi / 2011


* Clopotul de sticla — Sylvia Plath
* Tipuri mentale — Daniel C. Dennett
* Mantia de stele — Milorad Pavic
* Insula iubirilor nesfarsite — Daina Chaviano
* Jurnale 1914-1916/ Cateva remarci asupra formei logice — Ludwig Wittgenstein
* Dictionarul khazar — Milorad Pavic
* Marguerite Duras — Maladia mortii
* Marguerite Duras — La maladie de la mort
* Milorad Pavic — Celalalt trup
* Marguerite Duras — La mer écrite
* Iris Murdoch — Prins in mreje
* éloge du scribe — textes de l’égypte ancienne
* Milorad Pavic — Ultima iubire la Tarigrad
* Borges — Cartile si noaptea
* Boris Vian — Nu as vrea ca s-o mierlesc
* Boris Vian — Toamna la Pekin
* Cehov — Livada de visini
* Brecht — Opera de trei parale
* Matei Visniec — Ultimul Godot & Caii la fereastra
* Boris Vian — Cronici romantate
* Puskin — Dama de pica
* Goethe — Suferintele tanarului Werther
* Haruki Murakami — Kafka pe malul marii
* Max Blecher — Vizuina luminata
* Anthony Berkeley — Cutia cu bomoane otravite
* François Mauriac — Thérèse Desqueyroux
* Jeff Kinney — Jurnalul unui pusti I
* Matei Visniec — Orasul cu un singur locuitor
* Amelie Nothomb — Combustibilii
* Amelie Nothomb — In necunostinta de cauza
* Milorad Pavic — Partea launtrica a vantului

***

Posted in Caro Emerald, sémèmes

Raceala

Oare sunt singura persoana care nu reuseste sa-si adapteze tinuta vestimentara la vremea de afara? Dupa un drum de doua melodii pana la metrou, apoi inca doua si jumatate pana acasa, si un vant hotarat sa smulga hainele de pe mine, parca simt apropierea unei raceli, desi starea de boala fizica nu ma caracterizeaza.

Totusi… cum sa racesti in 4 melodii si jumatate? – dintre care doua erau Caro Emerald…