Daubmannus povesteşte altă legendă privitoare la formarea alfabetului slav. Se zicea că limba barbarilor nu putea fi stăpânită; într-o toamnă scurtă de trei săptămâni, cei doi fraţi erau retraşi în chilie şi trudeau la desenarea literelor care mai târziu vor fi numite chirilice. Nu le ieşea defel. Din chilie se vedea minunata doime de octombrie, cu tihna ei prelungă cât o oră de mers pe jos şi lată cât două.
Atunci Metodiu îi atrase atenţia fratelui său la patru ulcioare din fereastra chiliei lor, aflate de partea cealaltă a gratiilor.
– Când ai uşa ferecată, cum ajungi la unul din ulcioare? -întrebă el.
Constantin sparse un ulcior, adună cioburile printre zăbrele, după care le replămădi cu salivă mestecată cu lut de sub tălpile lor.
Aşa au făcut şi cu limba slavă, au sfărâmat-o în bucăţele, au luat-o de după zăbrelele slovelor chirilice şi-au pus-o în gurile lor lipindu-i crăpăturile cu salivă amestecată cu lutul grec de sub tălpi..
(milorad pavic — dictionarul khazar)
Ma extenueaza si ma dispera, ma atrage, ma pasioneaza si ma incranceneaza tot mai mult acesta limba sarba, cu deznadejea pe care o simt cand nu gasesc logica, algoritm, sau ceva care sa imi ajute memorarea, si apoi cu zambetul descoperirii de sens si copilaria propriilor intrebari…
I-am declarat razboi, si am s-o inving; o voi imblanzi, si va fi a mea, chiar daca apoi va trebui s-o descoper si s-o redescoper o viata; dupa asa o lupta, nu cred ca ne vom mai putea abandona…
Impresie. Albastru inefabil... 
