Category: sémèmes
Random Acts of Kindness
"Am pierdut o batistuta"
Retorice IX
to discombobulate – to confuse or disconcert; upset; frustrate.
to discombobulate
discombobulation
discombobulated
discombobulating
Noduri dezlegandu-se
Masks – Shel Silverstein
Praf de stele
23 martie, 23 iunie, 10 martie… luna lui Boris… pe 10 martie a fost ziua lui Boris si eu nu numai ca am
dormit-o, dar am si uitat; sunt praf…
Si din nou… “you know, I never went to Italy, so I had to write a song about it to know it”… so Borish!
Dualitate
Maledetta primavera
Retorice VIII
* Le persone sono come le vetrate colorate: brillano e scintillano quando fuori c’è il sole, ma al calar delle tenebre viene rivelata la loro vera bellezza solo se è accesa una luce dall’interno.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)* Dal mio quarto piano sopra l’infinito, nella plausibile intimità della sera che scende, alla finestra verso lo spuntare delle stelle, i miei sogni viaggiano in sintonia verso paesi sconosciuti, o immaginati o soltanto impossibili.
* Io non ho fatto altro che sognare. E’ stato questo, e solo questo, il senso della mia vita. Non ho mai avuto altra vera preoccupazione se non la mia vita interiore. I più grandi dolori della mia vita si attenuano quando, aprendo la finestra che dà dentro di me, posso dimenticare me stesso alla vista del suo movimento. Non ho mai preteso di essere nient’altro che un sognatore. Non ho mai prestato attenzione a chi mi ha detto di vivere. Sono sempre appartenuto a ciò che non sta dove mi trovo io, e a quello che non sono mai potuto essere. Tutto ciò che non è mio, per quanto infimo, è sempre stato poesia per me. Non ho mai amato nulla. Non ho mai desiderato niente se non quello che non potevo immaginare. Alla vita non ho mai chiesto altro che di passarmi accanto senza che la sentissi. Dall’amore ho preteso soltanto che non cessasse mai di essere un sogno distante. Nei miei stessi paesaggi interiori, irreali tutti, è stata sempre la lontananza ad attirarmi e gli acquedotti che svanivano – quasi nella distanza dei miei paesaggi sognati, avevano una dolcezza di sogno in relazione alle altre parti del paesaggio, una dolcezza che faceva in modo che li potessi amare.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)
Milorad Pavic – postari –
![]() |
| pinterest.com |
![]() |
| khazars.com |
Yamore
![]() |
|||
| pinterest.com |
Atunci tot ce ramane de facut este sa iti construiesti ziduri, sa spui tampenii si sa fugi.
Sunt ochiul tău, ești ochiul meu
și cine poate să despartă
doi ochi privindu-se-ntr-atât
o, contopire, o, durată,
…………………………..
încât vom fi un orb deodată.
(Ion Draganoiu)
it was fascination VIII
O privesc, si o privesc, si o privesc,, si fac ce fac si ma intorc la ea pentru a o privi din nou…
what should i read next?
“Romanul vorbește despre un cititor care începe să citească o carte intitulată “Dacă într-o noapte de iarnă un călător “. Primul și toate capitolele impare explică la persoana a doua cum se comportă cititorul care vrea să citească urmatorul capitol al romanului. Capitolele pare însă, sunt capitole inițiale ale cărților per care cititorul încearcă să le citească. Este un roman care povestește plăcerea lecturii, sau mai bine spus plăcerea începutului unei lecturi. Este un metaroman în care structura sintactică se împletește în mod direct cu povestea pe care autorul dorește să o nareze.” (wikipedia)
it was fascination VII
Dali Bench – in fata muzeului Dali din St Petersburg, Florida. Placuta si nu prea: pe de-o parte este un fel de “Persistenta memoriei” pe care o poti privi din pluriperspectiva fara sa ti-o imaginezi, pe de alta este o imagine supra-asociata cu Dali, prea cunoscuta, ca sa mai poata parea originala sau surprinzatoare.
Incandescence
Traiesc o asemenea temperatura, incat ma astept ca in orice moment totul in jurul meu sa inceapa sa se topeasca; un ghetar urias, in diverse forme si diferite culori: incepanad cu laptopul meu, care nu rezista functionand mai mult de o ora, si terminand cu peretii camerei, care parca au inceput sa respire viu, cald. White heat. Ma gandesc la Dali, Poe si Camus in timp ce adun bucati din mine intr-o galeata…
OCD much?
Pentru ca ideea sa nu mi se para din ce in ce mai tentanta, si pentru a nu strica spontaneitatea momentelor, iata-ma asadar distrugand Ordinea.
Asa! (bun. trei paragrafe. glumeam! :d)
Sign your Name
Rar
A*Man
“You’re not disabled by the disabilities you have, you are able by the abilities you have.” (Oscar Pistorius)
Retorice XIX
Mini-madeleine
Frematari
zzZzz
Nu reusesc, si stiu ca nu pot, pt ca m-am auzit candva, prin vis, in momentele de maxima oboseala, pufaind.
Tind sa cred ca, uneori, sforaitul este o forma de exprimare a unui soi de fericire sau liniste sufleteasca, sau de pierdere de exterior, insa singura forma ramasa de constientizare a propriei existente (ceva care scoate zgomote trebuie ca exista).
Daca mi-as mai aminti lecturile de demult despre calatoriile astrale, as crede ca sforaitul este trupul chemandu-si sufletul inapoi, sau un fel de far/ pista de aterizare pentru suflet – care isi recunoaste corpul dupa sunetul sforaitului.
In fine. Din cate am cercetat, deosebirea (mecanica?) dintre mine si preafericitii sforaitori nu ar fi pozitia trupului, a capului ori a oboselii acumulate peste zi, ci lipsa polipilor (nazali) – operati prin copilarie.
Oh, blestematie!
















