Posted in sémèmes

gone with the sin

Tot gandindu-ma la povestea mea din ultima vreme, am ajus la concluzia ca-mi place Pe aripile vantului… am citit cartea, demult, din negura vremii, si cred ca e o carte de citit o data in viata… dar filmul l-as revedea mereu… nu atat pentru atmosfera, rochii, culoare si povestea lui Scarlett in care ma regasesc partial (- cine nu poarta cu el o privire, cel putin, care sa-i rascoleasca fiinta?!), ci pentru Rhett – in al carui personaj, incep sa cred ca ma regasesc complet: aceasi patima si disperare, indarjirea pana la sufocare intr-o iubire aparent absurda, redefiniri si resemantizari ale conceptului, concesii, schimbari, temeri si lupte cu tine insuti, furtuni, nesigurante confirmate si reconfirmate mereu, esecuri, si mereu speranta, si sentimentul pe care nu-l poti stapani, atitudinea de aparenta nepasare si gesturi care spun contrariul dar sunt mereu neintelese… si dupa toate incercarile, o imensa oboseala si deznadejde, aproape resemnare, si aproape liniste, si momentul in care-ti vine sa spui: “Frankly, my dear, I don`t give a damn!” si sa trantesti cu putere usa in urma-ti…



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s