Posted in concert, sémèmes

the sound of music



Pare a fi un an al concertelor la noi, si cu fiecare plimbare prin oras, mai adaug un nume pe lista concertelor de neratat; dupa organizari si reorganizari, si rationalizari indelungi, gandiri si razgandiri, am redus lista la:

* pink martini –> 17 iulie, ciuc summer fest, bucuresti –> pink martini goes without saying, ca sa zic asa, in maniera monty-pythonista

* gotan project –> 25 iunie, sala palatului –> cam asa suna pasiunea

* nouvelle vague –> 4 noiembrie, royal albert hall –> tare mult as vrea sa ascult cel putin ‘in a manner of speaking’ live; probabil n-o sa se-ntample.

* nigel kennedy –> 3 noiembrie, royal albert hall –> dupa jazz, vreau sa-l vad si pe nigel kennedy varianta vivaldi classic; probabil n-o sa se-ntample.

* vanessa mae –> 29 noiembrie, sala palatului –> pt sentimentele electrice pe care le simt cand o ascult

* quantum leaps –> as merge aproape oriunde s-ar tine, aproape oricat ar costa… sunt formatia romaneasca a momentului pt mine…

********

“If I were not a physicist, I would probably be a musician. I often think in music. I live my daydreams in music. I see my life in terms of music. … I get most joy in life out of music.” (Albert Einstein)

(where does music touch you – just.K @ flickr.com)

Posted in sémèmes

gone with the sin

Tot gandindu-ma la povestea mea din ultima vreme, am ajus la concluzia ca-mi place Pe aripile vantului… am citit cartea, demult, din negura vremii, si cred ca e o carte de citit o data in viata… dar filmul l-as revedea mereu… nu atat pentru atmosfera, rochii, culoare si povestea lui Scarlett in care ma regasesc partial (- cine nu poarta cu el o privire, cel putin, care sa-i rascoleasca fiinta?!), ci pentru Rhett – in al carui personaj, incep sa cred ca ma regasesc complet: aceasi patima si disperare, indarjirea pana la sufocare intr-o iubire aparent absurda, redefiniri si resemantizari ale conceptului, concesii, schimbari, temeri si lupte cu tine insuti, furtuni, nesigurante confirmate si reconfirmate mereu, esecuri, si mereu speranta, si sentimentul pe care nu-l poti stapani, atitudinea de aparenta nepasare si gesturi care spun contrariul dar sunt mereu neintelese… si dupa toate incercarile, o imensa oboseala si deznadejde, aproape resemnare, si aproape liniste, si momentul in care-ti vine sa spui: “Frankly, my dear, I don`t give a damn!” si sa trantesti cu putere usa in urma-ti…