Posted in sémèmes, the corrs

Block out the sun and pack up the sky

A fost o data ca niciodata un Print care isi dorea o Carte, o carte care sa-i aduca Fericirea… o carte numai si numai a lui, numai si numai pt el; mai avusese carti inainte, dar acum isi dorea o carte careia sa i se daruie si care sa i se daruiasca; nu dupa mult timp a primit cartea pe care si-o dorea. Si a fost fericit. Ii placea nespus noua lui carte, si credea ca si-ar putea petrece viata intreaga descifrandu-i Sensurile, fara sa se plictiseasca vreodata. Cartea il imbogatea cu sensurile ei, iar el o imbogatea cu fiecare nou inteles pe care i-l dadea.

La scurt timp insa, printul s-a speriat de fericirea pe care tocmai o primise: trebuia sa petreaca timp cu cartea, sa o inteleaga chiar cand parea de neinteles, sa o protejeze de timp, de ea insasi si de cei care voiau s-o citeasca, trebuia sa ii dea noi sensuri, si sa se lase schimbat de intelesurile ei.
Cand a inteles ca isi are in sfarsit fericirea alaturi, pt totdeauna, teama lui a fost atat de mare, incat s-a simtit coplesit.

A inceput sa nu mai vrea sa inteleaga cartea, sa n-o mai citeasca, si sa sufoce in el insusi orice imagine a fericirii pe care o simtea.

Apoi printul si-a amintit ca in copilarie isi dorise o masinuta care sa-l faca fericit. Nu primise niciodata masinuta visata, si, incetul cu incetul, incepuse sa creada ca o masinuta este o mai mare fericire decat o carte. Incepuse sa se gandeasca la ea din ce in ce mai des, si sa o caute in amintire si in vitrinele magazinelor. Si atunci cartea ii parea din ce in ce mai lipsita de sensuri. Ar fi vrut s-o arunce, dar ceva il impiedica de fiecare data… pana cand cartea a inceput sa i se para din ce in ce mai grea. Si atunci printul a preferat sa porneasca in cautarea noii sale fericiri, convins ca acea carte nu era decat o fericire fara viitor. Cu cat isi dorea mai mult masinuta, cu atat uita de cartea care ii statuse alaturi atata vreme.

Dupa multe incercari, primi masinuta pe care si-o dorise de atata timp; si cu ea in mana intelesese ca atatia ani tanjise doar dupa o jucarie stralucitoare, o iluzie pe care o imbracase cu sperante desarte, un biet obiect, acum, lipsit de orice sens; ca atunci, in copilarie, masinuta ar fi putut sa-i infrumuseteasca viata, dar acum, o data cu intelepciunea, isi putea gasi sensul doar in randurile cartii…

*******



Ani de-a randul m-am intrebat ce este mai curajos: sa continui sa traiesti sau sa renunti la viata… acum ma intreb daca nu cumva curajul inseamna sa accepti fericirea, ne-teama de a fi fericit. Pe mine ma inspaimanta numai ideea de fericire: frica ma paralizeaza, mainile imi tremura, mi se face greata… doar pt ca ma tem ca nu cumva sa simt fericirea si apoi s-o pierd. Si stiu ca o sabotez ori de cate ori incearca sa se apropie de mine, doar pt ca nu mi-a putut oferi niciodata siguranta ca va ramane a mea; insa nu am renuntat la ea niciodata. Mi se pare o atitudine de acceptare tematoare.

Apoi mai sunt lasii – cei care traind fericirea, se simt atat de coplesiti, incat renunta la ea de frica, o alunga; se autosaboteaza, si adopta comportamente de siguranta negand orice sentiment de fericire viitoare, atribuind altor obiecte iluzia unei posibile fericiri, in speranta ca pot acoperi vocea care urla inlauntrul lor dupa fericirea aruncata; sunt cei surzi la fericire, dar care traiesc intr-o continua cautare, poate nestiind niciodata ca au ales deja sa renunte la ea…

Si mai sunt indiferentii, pe care poate fericirea sa-i traga de maneca mult si bine, mereu-fericitii – care traiesc din fericiri mai mici sau mai mari, fara discernamant, si cei anti-fericire, care nici nu concep ca poate exista asa ceva… as fi vrut sa adaug ca doar teoretic ar trebui sa existe si acesta ultima categorie, desi nu stiu cum ar putea supravietui… apoi mi-am amintit de gandurile gen ‘nu cred ca voi mai fi fericit/a vreodata’; deci da ei exista, si respira doar… asa…

7 thoughts on “Block out the sun and pack up the sky

  1. Cred ca sunt mai mult niste categorii privite din exterior… poate nici nu poate exista o asemenea stare de indiferenta devenita constienta – in momentul in care iti pui intrebarea, deja se shimba incadrarea, prin insasi cautarea unui raspuns.

    Deci prin introspectie, autoanaliza, starea de continua indoiala sau interogatie… eu asa cred ca m-am aflat…

    Like

  2. Aş putea să întreb, ca la cenaclul literar de la clasa a 6-a, “ce este fericirea ?”.

    Cred că un indiferent autentic devine conştient de starea de indiferenţă ( mai uşor, cel puţin) uitându-se la ceilalţi, nu la sine.

    De exemplu, un copil insensibil la durere se poate lovi oricât cu ciocanul peste degete fără să simtă nimic; îşi dă seama de existenţa durerii la ceilalţi privindu-i pe aceştia. Un discromat îşi dă seama de “culori” de abia după ce învaţă puţină fizică.

    N-aş crede să existe oameni indiferenţi la fericire.

    Like

  3. Sa inteleg ca printul s-a intors la Cartea alaturi de care gasise fericirea si pe care o “rasfoia” cu drag de fiecare data. Dar Cartea? Ea ce simte acum? Se mai simte bine in mainile Printului?

    Like

  4. @Nautilus II: asa este… un albastru care persista prea mult, isi poate pierde profunzimea…

    @Luminita: povestea este cu final deschis, dar se pare ca Printul a devenit cumva obsedat de masinuta din copilarie; insa ai dreptate… Cartea ar trebui sa inceapa sa se gandesca putin si la ea insasi.

    @Nautilus I: cred nu exista UN raspuns, ci Raspunsurile fiecaruia privind subiectul – care nu isi propune o definire a fericirii, ci o observare a atitudinilor posibile privind fericirea, orice ar insemna ea: forma unui nor pe cer, o bomboana, un cadou, un zambet, o palma, sentimentul iubirii, o melodie, si cate si mai cate – orice poate deveni Fericire(a) pt cineva.

    Chestia cu mimetismul este de dezbatut; poate ar trebui insa sa impartin 'indiferentii' in inconstienti si asumati; primii sunt cei care nu si-au pus intrebarea (sunt fericit?), care isi continua viata nepasandu-le daca sunt fericiti sau daca ar putea fi, ceilalti sunt cei s-au intrebat (ceea ce automat isi scoate din starea de indiferenta), dar au hotarat ca nu-i intereseaza problema; daca exista sau ar putea exista intr-adevar astfel de oameni, nu stiu…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s