Author: bleu_ineffable
he can do magic
Ma simt desavarsit vrajita; simt vraja in ganduri si privire, si nu m-as desprinde de ea nicicand; nu este plutire, sau indragostire, sau exultarea varatica a parfumului de tei, ci ceva necunoscut care s-a insinuat in sinea mea, si care incepe sa devina eu… ca si cum as trai o alta realitate; ca si cum nu m-as mai putea recupera.
Mi-am trait ultimele ore ale zilei de Craciun cu “Partea launtrica a vantului”, apoi primele ore ale zilei urmatoare, si seara; am citit fiecare pagina de trei ori, pentru ca vorbele sa-mi ramana gravate in memorie, si cred ca am devenit cumva sensul cuvintelor insesi.
“[…] descoperi ca nici in vis nu exista timpul prezent pentru cel care visa, ci aparea ca adverb de timp din prezentul visatorului sub forma unei actiuni paralele cu timpul in care se doarme. Lingvistica visului arata clar ca exista un adverb de timp visat si ca drumul spre prezent trece prin viitor si chiar prin vis. Totul fiind aidoma unei stari netraite, ca o ciudata zi de maine care a inceput dinainte. Intr-un fel, ca un avans luat dintr-o viata viitoare, ca un viitor care se infaptuieste pt ca visatorul (inchis in timpul viitor) s-a ferit de implacabilul acum. “
“Partea launtrica a vantului” este un roman-clepsidra: roman despre Hero si Leandru – doua povesti pornind de la capete diferite ale cartii si ale timpului, si intalnindu-se la mijloc, imperceptibil, prin semne, simboluri si coincidente. Am inceput cu povestea lui Leandru, intrebandu-ma cum as fi inteles romanul daca porneam invers.
Acum citesc Peisaj pictat in ceai, si in existenta mea, anul 2011 va ramane primul an Milorad Pavić, urmand sa traiesc alti ani Milorad Pavić, insa, sarbesti…
xxx
Babelonia
butterfly, farfalla, papillon, mariposa, fluture… atat de diferite, dar cu acelasi sens; de unde diferenta, ma intreb; care este povestea, istoria, etimologia (primordiala a) fiecarui cuvant? sunt parte din vocabularul fundamental al limbii, o parte arhaica, pura, de demult, care nu a suferit sau care a refuzat imprumuturi?
breathtaking blue
De mai mult de cinci ore deja, caut o melodie Alphaville ascultata accidental mai devreme in drum catre casa, cand cufundata in reverie, cuvinte si muzica am preferat sa nu-mi notez nici macar un vers care sa ma ajute s-o regasesc; acum rasfoiesc furibund youtube-ul, aparent fara succes. Melodia nu cred s-o gasesc; am descoperit insa cateva melodii de repeat si un breathtaking blue… am ascultat melodiile haotic, dar imi place cum unele meodii sunt Alphaville dupa bucatile instrumentale (intro mai ales), altele dupa voce, majoritatea impresioneaza si prin versuri, iar unele nu par a fi Alphaville deloc – asa cum s-a intamplat cu melodia mea, insa odata aflat interpretul, parca pare prostesc sa nu fi recunoscut amprenta vocala sau inflexiunile vocii.
alphaville — welcome to the sun
alphaville — point of no return
***
Uh, am gasit-o in sfarsit, desi cautarea a fost mai mult placere si nerabdare; o ascult si reascult, si inteleg de ce si ce m-a captivat, capturat: alphaville — the impossible dream
xxx
Srpski IV
Gaudeamus 2011 — achizitii
Gaudeamus-ul acestui an a inceput promitator, pana mi-am dat seama ca nu am gasit tocmai cartile pe care mi le doream mai mult (Murakami – La capatul lumii… si Ondaatje — Masa pisicii), moment in care am lasat naibii listutzul si mi-am permis sa-mi pierd mintile printre carti.
Pe langa cele deja cumparate, am gasit si ultimele doua carti care-mi lipsesc pt a avea colectia completa Amelie Nothomb — mi-am spus insa, ca targurile urmatoare vor avea un strop de minus farmec fara Amelie pe lista.
Am cumparat insa Matei Visniec, si as fi cumparat si mai mult daca mi-ar fi permis finantele, pt ca abia acum cateva luni am citit ‘Ultimul Godot’ si ‘Caii la fereastra’ si de multa vreme nu am mai citisem – nu numai teatru, dar o piesa care sa-mi placa atat de mult, incat sa o fi recitit de trei ori la nici o saptamana dupa ce am terminat-o.
Am depasit planurile si cu doua carti de Alfred Jarry ale caror titluri nu m-au prea incantat, dar pt ca este el, creatorul si intemeietorul Patafizicii, simt ca vor fi o surpriza.
Mi-ar fi placut sa gasesc la targ si standul editurii Muzeului Literaturii – pt a-mi mai completa seria Manuscris, o colectie sub forma de facsimil, cu fragmente de proza, jurnal sau poezii ale catorva dintre scriitorii cu manuscrise expuse la MLR; un mic muzeu al literarurii in propria-ti casa; sa fie – cred – vreo doi-trei ani de cand nu mai participa la targ.
Am gasit si Faust, insa eu imi amintesc (poate eronat) ca l-am citit in traducerea lui Lucian Blaga; caut, deci, acea traducere.
In rest, niciun Dictionar sarb-roman si invers, desi am zarit unul roman-thai (wtf!!!). In si mai rest, simt ca m-am abtinut destul de bine. Uf!
Gaudeamus 2011
23 – 27 noiembrie 2011
Pt ca un listutz intr-un loc cu multe carti reprezinta un fel de fir al Ariadnei, ma gandeam la:
Donna Tartt — Istoria secreta/ Micul prieten <– in urma acestui articol
un Murakami (Haruki)
o Amelie (Nothomb)
poate Borges — Cartea de nisip
ca intotdeauna, cartea de negasit a lui Paul Ricoeur — Despre traducere
si Milorad Pavic — Dictionarul khazar
si as vrea sa recitesc Faust si Evgheni Oneghin; pe prima pt ca tot rasfoiesc caietul cu citate, si mi s-a facut dor, iar pe Puskin, pt ca mi amintesc vag cartea ca pe o lectura dulce; doua carti pe care nu ar fi trebuit sa le citesc atat de demult.
xxx
Quantum
Fizica cuantica, chimie cuantica… literatura cuantica?!
Boala
Cred ca am racit sau ceva. Indescriptibil. De marti, dupa Meci, parca a intrat boala in mine – nu stiu daca e ceva psihosomatic sau o boala in sine, dar e ingrozitor. Traiesc cand cu iarna, cand cu soare arzator in plamani si in carne; o parte din zi tremur continuu, si oricat si orice as imbraca, hainele raman reci pe mine, iar inspre seara simt o asemenea temperatura, incat ma tem de combustie spontana. Ma doare epiderma, ma doare orice atingere, am dureri care palpita in mine, iar din cand in cand simt in minte si in privire un decalaj, care ar putea anunta inconstienta. Incerc sa gandesc neincetat… conjug verbe in sarba, recit tabla inmultirii, si incerc sa scriu niste ganduri care nu sunt eu. Parca imi sangereaza auzul, ascult melodii in sub-surdina si ma ustura privirea. Mi-e somn…
Nu ma tem de boala, cand stiu cu ce ma lupt; nu cred in medicamente, ci mai degraba in efectul Placebo. Am incredere in mine si in corpul meu, si, cumva, simt cand nu poate lupta singur; atunci il ajut. Acum insa, habar n-am ce am, pt ca nu mai trece — ceea ce ma cam prostdispune, si ma sperie…
fara petale
Astazi m-am trezit cu pofta de poezie, si daca tot sunt prizoniera melodiei si a versurilor ei de atata vreme…
Nisipul fin a oftat
Zambeste-n el o urma de pacat
E semn c-aici in zadar
Isi cheama luna lupii la altar.Cearcan, cearcan, piaptana
Ochii ei ma-ncearcana.Stropi de vina ingropat
Ciorchini de sare fata i-au spalat
Cristale reci tes in fum
Coperti de aur pe-un sicriu de scrum.
Micro
Srpski III
Ma intreb daca astenia de toamna se manifesta chiar daca se mentine inca vremea varateca; nu am chef de absolut nimic; vreau doar sa zac intr-o stare de nebuloasa mentala, fara ganduri, fara contradictii, fara intrebari; doar intuneric.
Pe de alta parte, am fost la facultate azi; orarul afiseaza cursurile de limba sarba doar pt anul II, ceea ce inseamna ca in maxim trei zile trebuie sa ajung la nivel de anul II, ca sa pot asista si participa cu demnitate si nu numai.
Trei zile… pot face asta! 🙂
L.E. clar, intre mine si limba sarba nu poate fi decat patima…
Si mai L.E. se pare ca nu se poate asista la cursuri doar de dragul de a cunoaste; unele realitati sunt diferite de realitatea din mintea mea; pentru cateva momente am simtit o descurajare sora cu moartea sufetului; apoi am hotarat sa nu renunt, si de atunci ma stapaneste un soi de incrancenare extrem de productiva…
xxx
Kafka pe malul marii — H.M. — II
Acum cateva ore aveam convingerea ca fluturele nu mi se va mai arata fizic, ci sub foma finalului de roman; nu stiam insa, ca peste putine pagini voi gasi aceste randuri:
Respiratia imi rasuna neobisnuit de tare in urechi, ca un curent de aer care suera intr-un colt de lume. Un fluture negru, mare cat palma, imi trece prin fata ochilor. Are forma petei de sange de pe tricoul meu alb.
Am zambit si mi-am oprit lectura, dupa cum promisesem; fluturele meu a luat o forma neasteptata… Semne…
Kafka pe malul marii — H.M. — I
Astazi ma astepta un fluture in scara; de-obicei nu il sperie miscarea – nu miscarea mea ; stau imobili, pe bucata de sptiu pe care si-o aleg – sau nu, si uneori doar lumina zilei ii mai alunga. Prezenta mea nu a produs umbre, nici lumina, si totusi s-a miscat, incepandu-si zborul haotic care ma sperie.
Am asteptat putin in afara scarii, privind cerul; mi-am facut curaj si am intrat. Mai hotaresc din cand in cand sa lupt cu teama; atingerea fluturilor albi, de zi, este usoara si catifelata. Mi-au atins in zbor tandru piciorul, intr-o zi de vara, cand totul era prea frumos ca sa fug; acea atingere mi-a ramas in memorie.
Hotarasem sa dorm, dar cartea ma atrage. Citesc deci. Citesc, si nu mai stiu cine sunt : Kafka Tamura – tanarul de cincisprezece ani, fugit de acasa, blestemat oedipian de tatal sau, sau batranul Nakata – a carui abilitatea de a scrie si a citi a ramas blocata de mult intr-o alta lume, intr-un lesin de saptamani, si a carui menire pare a fi sa aranjeze Timpul, ori Hoshino – un fel de ucenic intamplator al batranului, care pare sa-si gasesca sensul, sau Colonelul Sanders – “nici zeu, nici Budhha, nici om ; un concept“. Sunt capitolele impare, redate la pers I sg – povestea lui Kafka, sau cele pare, la pers III – povestea lui Nakata? Schimbul de la un personaj la altul, de la o forma de metafora la alta, ameteste – identitatea, dar nu si atentia. Un artificiu vechi, dar persistent.
Citesc, si vreau sa inteleg. Vreau sa stiu cum pers I va intalni pers III, cum blestemul se indeplineste prin mintea si trupul altcuiva, sau poate prin acelasi personaj peste spatiu si timp, cum unele lucruri sunt menite sa fie, sub forma intamplarii. Imi notez “Kafka pe malul marii“ si analizez cuvinte, sintagme si simboluri.
Ascult Arhiducele. Ma amuz. Uneori batranul Nakura, care vorbeste despre sine la pers III, si care “nu este prea destept“, imi aminteste de Winnie the Pooh. Urmeaza apoi capitolul impar si simt ca privirea mi se schimba si zambetul dispare. Gasesc conexiuni, detalii, referinte. Eruditia trimiterilor imi apare atat de subtil si de natural inserata in curgerea povestirii, incat aplaud si admir stilul.
Mi-am propus sa citesc pana cand un fluture va intra in camera, indepartandu-ma. Mi-au mai ramas 137 de pagini, stau incomod, si simt ca se apropie sfarsitul. Citesc, citesc, citesc si ma simt ca intr-un carusel. Realitatea se estompeaza, si, desi vreau sa ma pierd, ma tin tot mai stras de singurul lucru pe care il stiu real. Cartea. Privesc ceasul si mi se pare ca Timpul s-a oprit de ceva vreme (???) pentru mine. Am trait atatea pagini, incat este imposibil sa fi trecut atat de putin. Un gand nebunesc ma indeamna sa verific ziua. Cate zile au trecut de fapt, de cand sunt aici, in noapte, asteptand un fluture sau sfarsitul cartii?
“Totul pe lume e metafora.” Uneori sfarsitul unei carti lasa haos precum un fluture de noapte, sau tandrete ca atingerea unui fluture de zi. Inteleg ca fluturele pe care il asteptam eu nu va veni niciodata…
“…lucrurile nu se intampla pana nu s-au intamplat deja; iar uneori nu sunt ce par a fi.“
Nescrise
In ultima vreme orice asteapta sa fie scris – foaie, fila, pagina, hartie, alba, albastra, colorata, imi paralizeaza mintea, lasand in mine doar umbra unei idei, ceva ce parca as fi gandit candva, departe, in vis.
Cand raman iar cu mine, gandurile isi reiau asaltul, mai puternice, mai frumos slefuite, mai armonioase — un fond fara forma.
Chiar si aceste randuri exista pt ca mi le-am repetat continuu, continuu, continuu pana cand nu le-am mai putut uita, si privirea hartiei nu m-a mai speriat; traiesc un fel de teama in fata nescrisului, o paralizie care intensifica apasarea tacerilor mele, tinand demonii tot inauntru.
xxx
Caleidoscop
De cateva zile imi doresc un Caleidoscop – un fel de realitate colorata oricand la indemana, cand cealalta realitate devine alb-negru. Imagini mereu altfel, simetrice, perfecte; evadare vizuala, portabila, oricand, oriunde…
Dincolo de muzica sau de cuvinte, imaginatia construieste lumi si (i)realitati pornind chiar si de la un tablou reprezentand doar albul; caleidoscopul meu este o succesiunie de lumi; cate imagini, atatea posibile ‘realitati’ — o perceptie altfel decat in copilarie, cand jocul culorilor si al formei era mai mult delectare decat refugiu.
De astazi am si eu caleidoscop; imi simt deja privirea optimista…
Fantezie si sinestezii
* Claude Leon auzi la babord sunetul trompetei-desteptator si se trezi s-o caute mai atent. Dupa care adormi la loc automat si cinci minute mai tarziu, absolut neintentionat, deschise iarasi ochii. Privi cadranul fosforescent al desteptatorului, constata ca e ora si zvarli cuvertura; imediat ea ii inveli cu afectiune picioarele si i se rasuci la loc in jurul trunchiului. Era intuneric, nu distingea inca triunghiul luminos al ferestrei. Claude mangaie cuvertura care inceta sa se mai agite si consimti sa-l lase sa se scoale. Se aseza pe marginea patului, intinse bratul stang ca sa aprinda veioza, constata o data in plus ca acesta se gasea in dreapta lui, intinse bratul drept si se izbi, ca in fiecare dimineata, de tablia patului.
— Pana la urma am s-o tai, murmura el printre dinti. Acestia din urma se desfacura pe neasteptate si voce ii rasuna brusc in incapere.
— Stt! isi spuse in gand. O sa scol toata casa. Dar, ciulind urechile, percepu ritmul regulat, respiratia supla si asezata a podelei si peretilor si se linisti. In jurul perdelelor incepeau sa se intrevada dungile cenusii ale zilei… Afara era lumina pala a diminetilor de iarna. Pe marginea patului, Claude Leon suspina si bajbai cu picioarele dupa papuci. Se ridica in picioare cu efort. Prin porii dilatati, regretand, somnul se strecura cu zgomot discret de soarece visator. Ajunsese la usa, si, inainte sa rasuceasca intrerupatorul, se-ntoarse spre sifonier. Aseara stinsese brusc lumina, tocmai cand facea o strambatura in oglinda si voia s-o revada inainte de-a pleca la serviciu. Aprinse dintr-o data. Chipul lui de ieri era inca acolo. Rase din toata inima vazandu-l, apoi i se dizolva in lumina, si oglinda il reflecta pe Leon al acestei noi dimineti, care ii intoarse spatele si se duse sa se rada. Era grabit sa ajunga inaintea sefului.
*****
* Toate cate le spunea Angel starneau lucruri tare vechi in strafundul lui Athanagore, idei lungi si plapande, complet aplatizate sub un strat de evenimente mai recente, atat de aplatizate, incat, privite din profil ca-n clipa aceasta, nu se putea nici diferentia, nici distinge forma si culoarea: le simti doar misunand pe dedesupt, sinuoase, ca niste reptile. Dadu din cap si miscarea inceta; infricosate, ele s-au oprit si s-au retras.
Vroia sa-i spuna ceva lui Angel si nu stia ce. Incerca disperat. Mergeau unul langa celalalt, ierburile verzi gadilau picioarele lui Athanagore si se frecau bland de pantalonii de panza ai lui Angel, iar sub talpile lor, cochiliile goale de melcisori galbeni izbucneau in jeturi de praf si-un sunet limpede si pur se auzea ca o picatura de apa ce cade pe o lama de cristal in forma de inima, ceea ce-i o nebunie.
Carti in asteptare
Acest articol despre ultima carte a lui H. Murakami aparuta la Polirom, si Toamna la Pekin de Boris Vian pe care am terminat-o de curand, mi-au amintit ca am cateva carti care asteapta a fi citite de oarecum multa vreme; poate o lista(re) a lor va opri orbirea de care sufar de cand m-am apucat de studiat limba sarba:
* Muntele vrajit — Thomas Mann –>
pt recitirea ‘Muntelui vrajit’ imi doresc ceva deosebit: zile libere si nesomn cu siguranta; nu stiu insa daca sa-mi cumpar ‘bunataturi’ de savurat si sa ma baricadez in casa cu cartea, sau sa ma dedic ei retragandu-ma undeva la munte, si sa ma ratacesc in poveste si in peisaj.
* Cronici romantate — Boris Vian –>
dupa ‘Spuma zilelor’, nicio alta carte de Boris nu a fost la fel (cu fluturasi in stomac, adica) – proza (Smulgatorul de inimi, Moarte pocitaniilor, Amintirea, Blues pt o pisica neagra) sau poezie (Nu as cam vrea ca s-o mierlesc); am citit insa Toamna la Pekin – atat de ‘Borish’- ca sa spun asa, incat parca as incerca si Cronicile romantate.
* Wittgenstein – the Story of a genius — Ray Monk –>
inca o carte careia i-as dedica niste zile libere; fiind si biografie, ar fi primul meu mini-concediu petrecut cu Wittgenstein; mi-am mai petrecut sarbatorile de iarna cu scrierile lui, dar cu el – pt ca probabil va fi un fel de vizualizare foarte intensa, inca nu.
* Peisaj pictat in ceai — Milorad Pavic &
* Partea launtrica a vantului — Milorad Pavic
mi-am promis sa nu mai citesc nimic de Milorad pana nu termin de transcris citatele preferate din tot ceea ce am citit pana acum — ca un fel de memento al farmecului trait; deocamdata am intrerupt activitatea, dar presimt ca nu voi rezista prea mult magiei lui si voi citit totusi macar una dintre cele doua carti in asteptare.
* Kafka pe tarmul marii — Haruki Murakami –>
am ascultat audiobook-ul mai demult; insa cuvintele vorbite permit gandurilor sa se piarda mult mai usor decat cele scrise.
Intamplare
Sunt anumite carti, melodii sau persoane pe care nu le poti intalni altcumva decat intamplator; pt ca altfel, nestiindu-le, pare imposibil. Asa s-a intamplat cu un album semnat Archie Shepp — Blue Ballads — aparut parca de nicaieri, cat timp cautam in librarie la Carturesti o banala sacosa de in, personalizata (“I love tea” — ca o aducere-aminte a momentului “Peisaj pictat in ceai”) in care sa-mi port cartile pe timp de vara.
Mi-a parut o intamplare frumoasa, cu ceai si albastru si jazz…
xxx
Semne sau magia Milorad Pavic
De patru zile deja, caut cuvintele care sa exprime magia unei zile conduse de semne si alegeri; astazi insa, s-a dovedit ca insasi tacerea zilelor trecute a fost un semn, sau un nod in tesatura predestinarii.
Fiecare alegere de-a lungul zilei de sambata mi-a purtat pasii si privirea catre un singur si neasteptat stand de carti din Herastrau; lumina soarelui care se reflecta in carti, ezitarea, si imediat decizia de nu renunta la a privi toate cartile, si apoi momentul in care am zarit-o: Peisaj pictat in ceai — Milorad Pavic, pt doar 5 ron.
Am trait o emotie atat de puternica, incat am tremurat mult timp dupa. Ma asteptam sa gasesc in parc biciclete, inghetata, baloane colorate, zambete, dar nu si una dintre cartile mele de negasit. Acasa, am citit si semnul de carte pe care vanzatorul il inserase in roman: semneartemis.ro
Acum insa, cautand (tot in van) cartea prin librariile online, am gasit inca o carte (pe care o consideram) fantoma: Partea launtrica a vantului sau roman despre Hero si Leandru — Milorad Pavic. Am mai comandat si Raul – Paul Ricoeur si Livada de visini – Cehov. Imi simt iar inima batand puternic. Se pare ca, cumva, lucrurile se inlantuie si se aranjeaza la timpul potrivit – atunci, cand probabil voi intalni si Despre traducere…
Imi place cum de fiecare carte a lui Pavic ma leaga cate o poveste: Mantia de stele pe care am citit-o in Londra, Dictionarul khazar pt a carui citire m-am luptat cu tendinta mea de a mangaia randurile si cuvintele, si Celalalt trup, citita in parcurile din Paris…
xxx
Retorice XVII
1 albastru/ luna
Pentru fiecare rand, vers sau idee cu care creezi lumi si universuri in lumea si universul meu; pentru cum cuvintele capata noi intelesuri cand le citesc de la tine, pentru cum zambesc uneori, si ma exasperezi alteori, pentru cum stii sa aduci liniste si intrebari, pentru Omul care devin si datorita tie, pentru ca nu stiu cum altfel sa imi scriu urarea, pentru ziua deosebita care a devenit azi, 24…
Srpski II
Cateva situatii interesante in ceea ce priveste declinarea substantivelor in limba sarba:
*** cazul Vocativ
* subst masc sg adauga “-e” formei de nominativ
– subst masc care se termina intr-o consoana moale, adauga “-u”
(cons moi: c/ ć/ č/ dž/ đ/ j/ lj/ nj/ š/ ž )
DAR
– la cazul vocativ, “R” este considerat consoana moale
ex. konobaru!
* subst neutre pastreaza forma de nominativ
* vocativul plural coincide cu forma de nominativ plural, pt toate genurile
*** cazul Acuzativ
* forma de masc sg coincide cu forma de nominativ sg
INSA
– cand un subst masc desemneaza o fiinta umana sau un animal (subst animate deci), forma de acuzativ preia desinentele cazului genitiv
– la acuzativ plural, regula nu se aplica
*** cazul Genitiv
– pt cazurile de genitiv plural, daca tema cuvantului se termina in doua consoane, atunci se adauga vocala “-a” intre aceste consoane, la toate genurile
ex. banka – banke – banaka (N sg – N pl – G pl)
De fiecare data cand citesc si recitesc si rerecitesc cele de mai sus, mai ca incep sa plang nervos. Adica, WTF? De unde si pana unde? De ce?
In astfel de situatii parca as vrea sa ard foile dupa care invat, sa le prefac in scrum si praf, sa le amestec cu sange sau alcool si sa mi le injectez in vene. La naiba, ca o iubesc si o urasc aprig!
xxx
If you are blue and you don’t know…
De cateva zile locuiesc intr-un ceainic.
Parca in niciun an teii nu au avut un parfum atat de puternic; ori sunt eu, ori sunt ei. Cred ca sunt ei; si din cauza lor, si eu: o stare incontrolabila de beatitudine, fluturasi in stomac, si inima batandu-mi mai puternic, ori de cate ori le simt mireasma. Un fel de indragostire continua, ca si cum ai iubi fara sa stii ce, sau de ce. Un cantec neincetat.
Adorm cu greu, iar daca prin somn ii simt, ma trezesc aceleasi emotii care mi-au intarziat visarea, si lupta cu ei si cu nesomnul, se repeta. Ma trezesc inchizandu-le fereastra, asa cum fac mereu cand ma tem de vreun sentiment, insa ei isi insinueaza parfumul prin pereti, prin sticla, prin piele, prin orice. Ma surprind asteptand ploaia, pentru ca atunci ii simt mai puternic. Ma resemnez, si ii inspir cu atat nesat, incat am impresia ca respiratia mea se transforma in flori de tei. Atat de intens, incat devine insuportabil de placut…
Cartea care nu exista
Am petrecut doua ore si mai mult, cautand prin librariile si anticariatele online Paul Ricoeur — Despre traducere; fara succes, desigur. La Polirom stocul era/este mereu epuizat, dinainte de a fi cautat eu cartea — moment care pt mine se situeaza deja in “negura timpului”.
Mi-am amintit ca am cautat cartea si in Paris, la buchinistii de pe malul Senei: unii indiferenti la numele lui Paul Ricoeur, altii – putini – indrumandu-ma spre alte carti de “philo” ( – asa i-am si reperat pe cei pt care cartile erau ‘munca’, si pe cei pt care erau pasiune si interes).
Acum insa, incep sa ma intreb daca aceasta carte exista cu adevarat; poate a existat candva, si acum s-a pierdut. Poate nu se va mai retipari niciodata, si va ramane ratacita pe vecie. Poate nu a Existat niciodata, si este doar o plasmuire a unor fiinte alese, care au parcurs randurile unei carti existente doar in vis…










