Posted in sémèmes

I bruise easily

Imi observ tot mai des vanatai si zgarieturi pe corp fara sa stiu de unde sunt sau fara sa le simt; cred ca port in mine atatea contradictii, intrebari, indoieli si lupte, incat totul dinlauntrul meu se zbate sa scape…

Posted in carti, h. murakami

Cartea anului

Pentru ca ieri am terminat cea mai plictisitoare carte a anului, gandurile s-au intors in timp, catre ‘Cartea anului’ pt ultimii cinci ani:

2006 — insuportabila usuratate a fiintei — milan kundera
2007 — spuma zilelor — boris vian
2008 — plansul lui nietzsche — irvin d. yalom
2009 — in noapte — haruki murakami
2010 — solutia schopenhauer — irvin d. yalom

Imi amintesc ca am inceput Insuportabila usuratate in ziua mortii lui Paul Hunter – a fost ca un refugiu; am mai citit apoi Lentoarea, Identitate si Gluma, dar nu am mai regasit entuziasmul primei carti, dimpotriva; Testamente tradate a fost intr-adevar altfel, dar mi-a parut mai degraba o carte despre teorie literara/artei, decat un roman.

Apoi Spuma zilelor, singura carte de care m-am indragostit, si am ramas indragostita pana azi, si asa va fi, pana in ziua cand nu-mi voi mai simti inima batand nebuneste si fluturasi in stomac doar gandindu-ma la ea.

Imi amintesc de Plansul lui Nietzsche – prima carte pe care mi-am dorit s-o am dupa doar doua pagini cititite in format electronic.

In noapte – o carte atat de fragila, de tandra si de subtila, ca un haiku.

Si Solutia Schopenhauer, mai slaba ca Plansul lui Nietzsche, dar cea mai buna carte de beletristica citita in acest an inca neincheiat.

xxx

Posted in carti, lexèmes

boris vian — amintirea


Boris Vian – Amintirea (ed. Univers, Bucuresti, 2004)

Volumul are patru povestiri, nu mai lungi de 5-7-9-70 pag; primele trei, aparute in volumul „Les Lourettes fourées”, iar ultima aparuta separat in „Conte de fées à l’usage des moyennes personnes”.

Pompierii
Pensionarul
Amintirea
Poveste de adormit oamenii obisnuiti

Pompierii –> este o povestioara conceputa pe invitatia unei conferinte-concert; este povestea micului Patrick care se joaca cu chibritele pana incendiaza apartamentul, deoarece „chibriturile sunt facute ca sa aprinzi focul cu ele”; de-aici incepe dimensiunea suprarealista a povestirii: naratorul – vocea matura, observa incendiul, dar prefera sa se joace cu copilul in alta camera, apoi sa anunte pompierii, care, fiind suprasolicitati, il programeaza intr-o zi viitoare.

* Am iesit din salon si am inchis usa, discret, dupa mine. Perdelele arsesera cu totul, iar focul incepuse sa atace covorul.

* Apoi, inarmat cu un cearsaf, m-am introdus in salon ca sa sting acest inceput de incendiu pe care in niciun caz nu voiam sa-l iau ca pe o tragedie.

* — Casa mea a luat foc.
— La ce adresa?
Am indicat latitudinea, longitudinea si altitudinea apartamentului.
[…]
Suntem suprasolicitati in acest moment, sunt incendii peste tot. Va pot programa poimaine dupa-amiaza la ora trei, este tot ce pot face pt dumneavoastra.
— Bine, zisei eu. Multumesc. Ramane atunci poimaine.
— La revedere, domnule, imi spuse vocea. Nu lasati sa vi se stinga focul.

Pensionarul –> pare mai degraba o mininuvela de Maupassant. Trei elevi hartuiesc zilnic un batran iesit inevitabil, la aceasi ora, pe acelasi traseu, la plimbare; cu trecerea zilelor intensitatea jocului de-a batjocura creste, la fel si aparenta indiferenta a batranului, pana in ziua cand, cu unul dintre baieti cocotat in spate, batranul se intoarce brusc si-l impusca, continuandu-si apoi, impasibil, drumul.

* Robert avu ideea sa glumeasca zicand ca de fapt cocoasa pensionarului era de cauciuc si lucrurile aruncate in ea ar fi sarit inapoi ca dintr-un balon.

* A doua zi, Robert si Lagrige se simteau deprimati, caci a-l intrece pe Peinture insemna deja a transforma totul intr-un sport.

* Pensionarul isi continua drumul. La rascruce, o lua la stanga pe Bulevardul Marechal-Dumou.

Amintirea –> din nou universul metaforic si animat care ma farmeca atat de mult la Boris, asemanator celui din Spuma zilelor. Este o poveste relatata la pers III sg, a unei sinucideri; o plonjare de pe empire state building, si amintiri din zece in zece etaje – flashback-uri care justifica incercarea : un bistro de pe long island, o zi de vara la mare cu Winnie – iubita, tatal ei si fumul de tigara care il ucide, intalnirea cu Winnie, cei doi barbati care poate il cauta si teama lui. Apoi, la etajul douazeci, intalnirea cu o aparitie, o fata galbena care ar fi putut fi chiar soarele sau moartea, si finalul inevitabil.

*Aerul canta in urechile lui […]

* Micul yacht alb se apropia tot mai mult, apoi parasi suprafata marii, urca in panta lina catre cer si disparu in spatele unui nor care avea exact aceeasi culoare.

* Fumul tigaretei puse pe marginea unei scrumiere urca spre plafon in timp ce vorbea si lua in aer forme capricioase. Fumul se apropia de gatul lui, il inconjura, se strangea, iar tatal lui Winnie nu parea sa-l vada. […] fumul tigaretei il sugrumase pe tatal lui Winnie.

* o spuma de sarutari abia atinse

* Uita sa deschida ochii la etajul douazeci si isi dadu seama trei etaje mai jos. […] intra pe fereastra deschisa.

Se lasa sa cada intr-un fotoliu gelatinos de piele verde si astepta.

* — De unde vii?
— De sus. M-am oprit din pricina cafeteriei. Scotea aburi.
[…]
— Ai vazut ce fel de tot felul de lucruri?
— Amintiri… zise el. In camere, pe feresetrele deschise.

* Dumnezeu nu foloseste la nimic daca iti este frica de oameni.

* Nimeni nu vrea sa mora din propria-i vointa, zise fata ca o concluzie. Intotdeauna exista cineva viu si cineva mort care te imping sa-ti iei zilele.

* Urca din nou in varful uriasei cladiri, se arunca in gol, iar capul lui forma o mare meduza rosie pe pavajul lui Fifth Avenue.

Poveste de adormit oamenii obisnuiti –> judecand dupa titlu, am crezut ca nu voi termina niciodata de citit povestea, ca om obisuit; am si ezitat sa o citesc, de fapt.

Povestioara a fost scrisa pentru a o binedispune pe Michelle – sotia lui Boris, care abia suferise o interventie chirurgicala, si este insotita de desene realizate de Boris insusi.

Structura/impartirea povestii pe capitole este inedita:
„Primul capitol nu e scris de mine”, al doilea are cam jumatate de pagina, „Capitolul trei –Lipsit de interes, cap. patru este impartit in subpuncte, iar capitolul cinci, cel final, are forma traditionala. Povestea infatiseaza diferite intamplari prin care trec printului Joseph impreuna cu calul sau negru – evident personificat, in cautare de zahar – pentru a-si indulci viata: pt a se ospata deschide o carte de bucate, ucide o vrajitoare, isi insuseste pesterile ei, cumpara zahar de la o zana, are amnezie, se imprieteneste cu Barthelemy – cu care continua cautarea de zahar , sunt luati prizonieri de catre troli, apoi iau prizoniera o printesa si cer zahar in schimb, dar ies in pierdere si raman datori etc etc.

* […] acoperis mov (acoperisul era acoperit de muschi, asa ca parea verde)

* […] incepu sa se gandeasca la faptul ca viata lui era amara, fiindca nu avea nici pic de zahar in ea. Atunci, in sufletul lui a luat o mare hotarare: hotararea de a pleca (adica d a muri putin). A pleca in cautarea acestui zahar atat de pretios si de rar!

* Drumul era alb, iar soarele ascutit.

* Capitolul III
Lipsit de interes.

* In timpul noptii, o picatura de apa care is urma orbeste drumul prin straturile de granit ce formau bolta pesterii, ajunse in sfarsit sa faca o gaura suficient de mare si sa cada in plin pe marului lui Adam al lui Joseph, si acesta fu pe loc lovit de o amnezie fulgeratoare.

* Stejarul ii facu bataturi, fiindca e un lemn rau-voitor de felul lui.

* un put de intuneric verde

* Dupa un an de zile de cand cadea asa, isi zise ca a durat destul caderea si se opri.

* — De ce a plecat?
— Fiindca nu mai este acolo.

* […] habar n`aveau unde mergeau, si din cauza asta nu puteau spune ca se aflau in intarziere.

* Cat vrei? (Era nascut dintr-un tata american si dintr-o mama troliesa, deci cunoastea valoarea cuvintelor.)

* nici unul, nici altul, nici celalalalt (erau trei)

* […] si traira fericiti pana in ziua in care incepura sa se plictiseasca si plecara in cautarea unor noi aventuri.

* „Thanks!” zise calul, care stia italiana.

xxx

Posted in bleuèmes, londra

1 albastru/ luna

…sau despre nebunie.

De cateva zile imi este un dor de Londra, incat imi vine sa plang. Si tot de curand am revazut alegria – cirque du soleil. Si mi-am amintit ca i-as fi putut vedea in Budapesta, in decembrie, daca nu m-as fi temut de vreme si de distanta. Apoi mi-am amintit si ca as fi vrut sa vad nigel kennedy & nouvelle vague in noiembrie, la royal albert hall; ar fi trecut o saptamana de cand era planuita intoarcerea.

Poate asa se explica nebunia de vineri, foarte de dimineatza, cand luna era acoperita inca de ceata, si cand am vazut ca cirque du soleil are spectacol la royal albert hall. Cu mainile tremurande, si cu ratiunea intunecata de nebunie, am cautat o posibila data pentru spectacol, apoi am incadrat-o in ofertele de zbor de la wizz, am verificat si cazarea, si cand suma rezultata echivala vreo trei drumuri la vreun super-hyper-market, si am primit acordul companioanei mele de calatorii, am confirmat. Totul.

Acum zambesc stupid, asa cum zambesc mereu cand renunt la comportamentele mele de siguranta; si incerc sa-mi explic unde s-au dus toate gandurile despre cat de nesigure sunt zborurile, iarna, in ianuarie, despre inevitabilele finante, despre posibila sesiune. Stiu insa ca sunt in stare de orice sacrificiu pt ceea ce iubesc… si imi pare inca un vis ca in doua luni si cinci zile am sa (re)vad Londra, si Cirque du Soleil…

xxx

Posted in achizitii, carti, h. murakami

Gaudeamus – achizitii

A trecut si Gaudeamus 2010, o editie sub semnul chibzuintei, desi in ciuda listutzei, as mai fi cumparat si Faust (pe care il vreau totusi in traducerea lui Blaga), ceva de lingvistica – rodica zafiu sau gabriela pana-dindelegan, o marguerite duras sau un roland barthes de la ed cartier, umberto eco, un murakami (haruki), si cateva carti pe care in facultate si liceu le cautam disperat: bouvard si pecuchet, rosa del conte – eminescu sau despre absolut, racine, balzac – la maison du chat qui pelote.

Am cumparat totusi:
sylvia plath – clopotul de sticla
johnatan coe — casa somnului
daniel c. dennett – tipuri mentale
justus noll – wittgenstein & david pinsent

As mai fi vrut si Gunter Grass – „Anestezie locala”, dar chiar si cu presupusa reducere mi s-a parut prea mult, mai ales dupa nebunia de astazi. Cu „Tipuri mentale” am ezitat umpic, dar m-a convins gandul ca este o completare sau o alta perspectiva la „Cum gandeste creierul” – William H. Calvin. Cat despre cartea lui Paul Ricoeur, cred ca imbatranesc, imi pierd vederea, si nu gasesc si io „Despre traducere” – ca ultima solutie va trebui sa ma interesez de un abonament la bcu.

In continuare, despre „epistemologia nebuniei”.

Posted in lexèmes, retorice, sémèmes

Retorice XI


Oare daca m-as pierde de mine, de ratiune sau de amintiri, ar mai ramane in prezentul existentei macar unele afinitati ale lucrurilor pe care le-am iubit?

Sa iubesti mai presus de propria-ti viata sau dincolo de trecerea timpului, e nimic… sa iubesti mai presus de ideea de iubire, ori sa-ti amintesti o dragoste impotriva uitarii, este Totul!

Hipnotic…

*****


J’t’aime plus fort que l’absence
Aussi loin que tu sois
J’t’aime plus fort que le silence
Qui me reste de toi
[…]

J’t’aime plus fort que la vie
Qui voudrait toute la place
J’t’aime plus fort que l’oubli
Qui veut brouiller tes traces
Plus fort que cet enfer
Où je me débats sans toi
J’tiendrai bon le cœur, les nerfs
J’te lâcherai pas, j’y crois

J’t’aime plus fort que ma raison
Et ces mille questions
J’t’aime, j’t’aimerai même sans retour
J’t’aime plus fort que l’amour…

Posted in achizitii, carti, h. murakami

Targuri de carte si noi achizitii

10-14 nov – kilipirim – sala dalles
18-22 nov – gaudeamus – romexpo

Cu gaudeamus-ul batand la usa, am comandat totusi trei carti de pe site-ul editurii trei – motivele scapa oricarei explicatii.
dr. andre moreau – psihoterapie.metode si tehnici
brenda schaeffer – dragoste sau dependenta ?
luisa duss – testul fabulelor

si, desi nu aveam listutz, am fost totusi la kilipirim ; a fost ciudat sa (cred) ca nu-mi doresc chiar nicio carte, insa, data fiind saracia de la kilipirim, mi-am amintit de cateva titluri pe care le cautam, si iata-ma si cu listutz pt gaudeamus! m-am linistit, nu sunt pe moarte.
sylvia plath – clopotul de sticla
paul ricoeur – despre traducere
+
daniel c. dennett – tipuri mentale

clar, kilipirim-ul este un fel de trailer al gaudeamusului, sau ca si cum te-ai duce la o intrunire a alcoolicilor anonimi si ai incepe sa savurezi un pahar de wiskey in fata lor.
am gasit totusi cateva titluri si autori carora nu le-am rezistat, si nici nu-mi propun sa le rezist : boris si « universul-limbaj », si witty si filosofia limbajului.
boris vian – amintirea (ed univers)
wittgenstein – insemnari postume (1914-1951) (ed humanitas)
a.c. grayling – wittgenstein (ed humanitas)
.

Posted in sémèmes

As vrea

… sa ma pierd intr-un oras necunoascut pt o zi; de-obicei ma regasesc in Sinaia, dar parca as vrea ceva nou, si un drum lung cu trenul… Sibiu?

later edit:
pfff… cam 7 ore este drumul cu trenul pana in Sibiu – o zi, si cazarea deja complica intentia.
Deci ceva familiar atunci – Valenii de Munte sau Sinaia; totusi, desi sunt orase pe care le iubesc, simt, inexplicabil, dezamagire… ca si cum renuntand la Sibiu, as fi putut avea parte de aventura, si am refuzat-o… ciudat sentiment…


Posted in sémèmes

la Solitude

Un tramvai gol este mult mai trist decat un metrou gol ; poate pt ca in metrou, din lipsa de vizual, privesti asupra propriului sine, in timp ce in tramvai, prezenta oricarei imagini din afara, a exteriorului viu, animat, face, prin comparatie cu golul din jur, (ca) singuratea sa urle infiorator…

Imi place cuvantul asta…‘la solitude’… singuratate, loneliness, soledad, solitudine – toate par putin neslefuite, dar ”la solitude!” – parca ar fi exact tiparul unui personaj dintr-o scriere romantica : ravasitor, fragil, visator, trist… un singur cuvant, si parca simt cat toate minutele de Sonata Lunii…


Posted in fascinatii, lexèmes, sémèmes

o noapte ca o piatra despletita

“Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.”
(tudor arghezi — psalm III)


cand fascinatia misterului nerevelat persista inca, si imaginatia poate crea orice, cand gandurile gandesc o singura prezenta, si cautatrea nu-si poate striga dorinta, cand necunoscutul isi dezvaluie lumea, dar nu pe sine insusi, cand lumea lui te atrage hipnotic, si iti (re)da priviri noi, si noi taramuri, atunci nu poti decat…

“Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!” “


…sa-ti astamperi sentimentele cu niste vorbe si sensuri, si sa o iei de la capat… sau sa ii ceri un semn.