Posted in fascinatii, lexèmes, sémèmes

o noapte ca o piatra despletita

“Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.”
(tudor arghezi — psalm III)


cand fascinatia misterului nerevelat persista inca, si imaginatia poate crea orice, cand gandurile gandesc o singura prezenta, si cautatrea nu-si poate striga dorinta, cand necunoscutul isi dezvaluie lumea, dar nu pe sine insusi, cand lumea lui te atrage hipnotic, si iti (re)da priviri noi, si noi taramuri, atunci nu poti decat…

“Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!” “


…sa-ti astamperi sentimentele cu niste vorbe si sensuri, si sa o iei de la capat… sau sa ii ceri un semn.