Posted in carti, lexèmes

boris vian — amintirea


Boris Vian – Amintirea (ed. Univers, Bucuresti, 2004)

Volumul are patru povestiri, nu mai lungi de 5-7-9-70 pag; primele trei, aparute in volumul „Les Lourettes fourées”, iar ultima aparuta separat in „Conte de fées à l’usage des moyennes personnes”.

Pompierii
Pensionarul
Amintirea
Poveste de adormit oamenii obisnuiti

Pompierii –> este o povestioara conceputa pe invitatia unei conferinte-concert; este povestea micului Patrick care se joaca cu chibritele pana incendiaza apartamentul, deoarece „chibriturile sunt facute ca sa aprinzi focul cu ele”; de-aici incepe dimensiunea suprarealista a povestirii: naratorul – vocea matura, observa incendiul, dar prefera sa se joace cu copilul in alta camera, apoi sa anunte pompierii, care, fiind suprasolicitati, il programeaza intr-o zi viitoare.

* Am iesit din salon si am inchis usa, discret, dupa mine. Perdelele arsesera cu totul, iar focul incepuse sa atace covorul.

* Apoi, inarmat cu un cearsaf, m-am introdus in salon ca sa sting acest inceput de incendiu pe care in niciun caz nu voiam sa-l iau ca pe o tragedie.

* — Casa mea a luat foc.
— La ce adresa?
Am indicat latitudinea, longitudinea si altitudinea apartamentului.
[…]
Suntem suprasolicitati in acest moment, sunt incendii peste tot. Va pot programa poimaine dupa-amiaza la ora trei, este tot ce pot face pt dumneavoastra.
— Bine, zisei eu. Multumesc. Ramane atunci poimaine.
— La revedere, domnule, imi spuse vocea. Nu lasati sa vi se stinga focul.

Pensionarul –> pare mai degraba o mininuvela de Maupassant. Trei elevi hartuiesc zilnic un batran iesit inevitabil, la aceasi ora, pe acelasi traseu, la plimbare; cu trecerea zilelor intensitatea jocului de-a batjocura creste, la fel si aparenta indiferenta a batranului, pana in ziua cand, cu unul dintre baieti cocotat in spate, batranul se intoarce brusc si-l impusca, continuandu-si apoi, impasibil, drumul.

* Robert avu ideea sa glumeasca zicand ca de fapt cocoasa pensionarului era de cauciuc si lucrurile aruncate in ea ar fi sarit inapoi ca dintr-un balon.

* A doua zi, Robert si Lagrige se simteau deprimati, caci a-l intrece pe Peinture insemna deja a transforma totul intr-un sport.

* Pensionarul isi continua drumul. La rascruce, o lua la stanga pe Bulevardul Marechal-Dumou.

Amintirea –> din nou universul metaforic si animat care ma farmeca atat de mult la Boris, asemanator celui din Spuma zilelor. Este o poveste relatata la pers III sg, a unei sinucideri; o plonjare de pe empire state building, si amintiri din zece in zece etaje – flashback-uri care justifica incercarea : un bistro de pe long island, o zi de vara la mare cu Winnie – iubita, tatal ei si fumul de tigara care il ucide, intalnirea cu Winnie, cei doi barbati care poate il cauta si teama lui. Apoi, la etajul douazeci, intalnirea cu o aparitie, o fata galbena care ar fi putut fi chiar soarele sau moartea, si finalul inevitabil.

*Aerul canta in urechile lui […]

* Micul yacht alb se apropia tot mai mult, apoi parasi suprafata marii, urca in panta lina catre cer si disparu in spatele unui nor care avea exact aceeasi culoare.

* Fumul tigaretei puse pe marginea unei scrumiere urca spre plafon in timp ce vorbea si lua in aer forme capricioase. Fumul se apropia de gatul lui, il inconjura, se strangea, iar tatal lui Winnie nu parea sa-l vada. […] fumul tigaretei il sugrumase pe tatal lui Winnie.

* o spuma de sarutari abia atinse

* Uita sa deschida ochii la etajul douazeci si isi dadu seama trei etaje mai jos. […] intra pe fereastra deschisa.

Se lasa sa cada intr-un fotoliu gelatinos de piele verde si astepta.

* — De unde vii?
— De sus. M-am oprit din pricina cafeteriei. Scotea aburi.
[…]
— Ai vazut ce fel de tot felul de lucruri?
— Amintiri… zise el. In camere, pe feresetrele deschise.

* Dumnezeu nu foloseste la nimic daca iti este frica de oameni.

* Nimeni nu vrea sa mora din propria-i vointa, zise fata ca o concluzie. Intotdeauna exista cineva viu si cineva mort care te imping sa-ti iei zilele.

* Urca din nou in varful uriasei cladiri, se arunca in gol, iar capul lui forma o mare meduza rosie pe pavajul lui Fifth Avenue.

Poveste de adormit oamenii obisnuiti –> judecand dupa titlu, am crezut ca nu voi termina niciodata de citit povestea, ca om obisuit; am si ezitat sa o citesc, de fapt.

Povestioara a fost scrisa pentru a o binedispune pe Michelle – sotia lui Boris, care abia suferise o interventie chirurgicala, si este insotita de desene realizate de Boris insusi.

Structura/impartirea povestii pe capitole este inedita:
„Primul capitol nu e scris de mine”, al doilea are cam jumatate de pagina, „Capitolul trei –Lipsit de interes, cap. patru este impartit in subpuncte, iar capitolul cinci, cel final, are forma traditionala. Povestea infatiseaza diferite intamplari prin care trec printului Joseph impreuna cu calul sau negru – evident personificat, in cautare de zahar – pentru a-si indulci viata: pt a se ospata deschide o carte de bucate, ucide o vrajitoare, isi insuseste pesterile ei, cumpara zahar de la o zana, are amnezie, se imprieteneste cu Barthelemy – cu care continua cautarea de zahar , sunt luati prizonieri de catre troli, apoi iau prizoniera o printesa si cer zahar in schimb, dar ies in pierdere si raman datori etc etc.

* […] acoperis mov (acoperisul era acoperit de muschi, asa ca parea verde)

* […] incepu sa se gandeasca la faptul ca viata lui era amara, fiindca nu avea nici pic de zahar in ea. Atunci, in sufletul lui a luat o mare hotarare: hotararea de a pleca (adica d a muri putin). A pleca in cautarea acestui zahar atat de pretios si de rar!

* Drumul era alb, iar soarele ascutit.

* Capitolul III
Lipsit de interes.

* In timpul noptii, o picatura de apa care is urma orbeste drumul prin straturile de granit ce formau bolta pesterii, ajunse in sfarsit sa faca o gaura suficient de mare si sa cada in plin pe marului lui Adam al lui Joseph, si acesta fu pe loc lovit de o amnezie fulgeratoare.

* Stejarul ii facu bataturi, fiindca e un lemn rau-voitor de felul lui.

* un put de intuneric verde

* Dupa un an de zile de cand cadea asa, isi zise ca a durat destul caderea si se opri.

* — De ce a plecat?
— Fiindca nu mai este acolo.

* […] habar n`aveau unde mergeau, si din cauza asta nu puteau spune ca se aflau in intarziere.

* Cat vrei? (Era nascut dintr-un tata american si dintr-o mama troliesa, deci cunoastea valoarea cuvintelor.)

* nici unul, nici altul, nici celalalalt (erau trei)

* […] si traira fericiti pana in ziua in care incepura sa se plictiseasca si plecara in cautarea unor noi aventuri.

* „Thanks!” zise calul, care stia italiana.

xxx

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s