Posted in retorice, sémèmes

Retorice IX

to discombobulate – to confuse or disconcert; upset; frustrate.
to discombobulate
discombobulation
discombobulated
discombobulating

 In ciuda sensului, imi pare un cuvant care nu poate fi luat in serios – or fi silabele, o fi rostirea, nu stiu; il asociez cu nasul rosu al unui clown. Poate este doar o perceptie exterioara, a cuiva neimplicat nativ in lexicul respectiv; desi am destule cuvinte neaose care-mi genereaza in privire o imagine umpic diferita (fata) de sensul lor.
Posted in lexèmes, marin sorescu, nichita, sémèmes

Noduri dezlegandu-se

Ma intrebam acum cativa ani, cum se face de vocea lui Nichita se intalneste pe atatea inregistrari, insa cea a lui Marin Sorescu este de negasit; mi-ar fi placut sa-l ascult si pe Sorescu vorbind – pentru a-mi transforma imaginile, in Om.
Astazi, Radio Romania Cultural si-a deschis fonoteca eliberand cuvintele, gandurile si vocea lui – Asculta Vocea lui Marin Sorescu la RRC – aici. Mai vreau…
“Du-ma fericire-n sus, si izbeste-mi tampla de stele”…
Posted in sémèmes

Masks – Shel Silverstein

Albastrul inefabil sunt Eu! – in armonie, in razboi – luptand cu mastile si cu Timpul, cu ideile de bine si gandurile de rau, uneori intru victorie, alteori dimpotriva, riscuri si temeri, zambete si disperari, recunostinte si blesteme – esenta contrariilor.
Posted in sémèmes

Praf de stele

23 martie, 23 iunie, 10 martie… luna lui Boris… pe 10 martie a fost ziua lui Boris si eu nu numai ca am
dormit-o, dar am si uitat; sunt praf…

Si din nou… “you know, I never went to Italy, so I had to write a song about it to know it”… so Borish!

Posted in sémèmes

Maledetta primavera

Cand razele de lumina si culoare topesc orice forma de ninsoare, cand armonia, zambetul si entuziasmul devin involuntare, cand visele, viata si sensurile se intorc inapoi in suflet — tatuaje permanente in fiinta…
pentru o Primavara grozava!
Posted in lexèmes, retorice, sémèmes

Retorice VIII

Si daca transcriu ca sa ma pierd de mine?
Sa devin un Pessoa, Boris, Pavic, Sorescu, Nichita – o identificare, o re-traire indirecta a scrisului, a scrierii, lipsita de ganduri si creare, un furt de identitate – degraba restituita…
Sau poate un mod de a-mi manifesta tanjirea tainica de a le fi fost cumva, aproape? Spirit, adiere, tencuiala camerei, cerneala, hartia, randurile; timp, spatiu…

* Le persone sono come le vetrate colorate: brillano e scintillano quando fuori c’è il sole, ma al calar delle tenebre viene rivelata la loro vera bellezza solo se è accesa una luce dall’interno.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)

* Dal mio quarto piano sopra l’infinito, nella plausibile intimità della sera che scende, alla finestra verso lo spuntare delle stelle, i miei sogni viaggiano in sintonia verso paesi sconosciuti, o immaginati o soltanto impossibili.

* Io non ho fatto altro che sognare. E’ stato questo, e solo questo, il senso della mia vita. Non ho mai avuto altra vera preoccupazione se non la mia vita interiore. I più grandi dolori della mia vita si attenuano quando, aprendo la finestra che dà dentro di me, posso dimenticare me stesso alla vista del suo movimento. Non ho mai preteso di essere nient’altro che un sognatore. Non ho mai prestato attenzione a chi mi ha detto di vivere. Sono sempre appartenuto a ciò che non sta dove mi trovo io, e a quello che non sono mai potuto essere. Tutto ciò che non è mio, per quanto infimo, è sempre stato poesia per me. Non ho mai amato nulla. Non ho mai desiderato niente se non quello che non potevo immaginare. Alla vita non ho mai chiesto altro che di passarmi accanto senza che la sentissi. Dall’amore ho preteso soltanto che non cessasse mai di essere un sogno distante. Nei miei stessi paesaggi interiori, irreali tutti, è stata sempre la lontananza ad attirarmi e gli acquedotti che svanivano – quasi nella distanza dei miei paesaggi sognati, avevano una dolcezza di sogno in relazione alle altre parti del paesaggio, una dolcezza che faceva in modo che li potessi amare.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)

Posted in lexèmes, Milorad Pavic, sémèmes

Milorad Pavic – postari –

Randuri scrise demult, intr-un loc virtual aproape disparut; randuri care nu as vrea sa dispara; recitind, unele imi par neterminate, altele prostesti, dar deslusesc inca in ele aripile entuziasmului ingenuu si copilaresc pe care mi-l inspira scrieri, existente, melodii si tot ceea ce ma defineste.
*******
Am incercat sa ma opun tentatiei, dar nu am reusit; un topic special pentru el este un tribut minuscul… Deci un loc unde sa vorbim despre el (biografie si bibliografie) si lumea lui, si scrierile lui, si citate, si Totul!
Deci din Dictionarul khazar:
* Ochiul nostru este tinta pentru lucrurile care ne inconjoara. Ele ne ochesc pe noi, nu invers.
*****
si asta mi-a placut – despre magia cartii:
* Clepsidra crestata de el pe coperta cartii nu se vedea cu ochiul liber, dar în linistea deplina a cititului se putea auzi scurgerea nisipului. Cand nisipul se prefira de tot, cartea se cerea intoarsa, se voia citita invers, de la sfarsit la inceput, si astfel se dezghioca miezul tainic al cartii.
*****
* Calea nimerita spre un viitor adevarat (caci exista si un viitor parelnic) este sa mergi in directia care te infricoseaza. (Dictionarul khazar)
si chiar asa este! viitorul trait fara sa ne imblanzim fricile, nu e viitorul noastru – cel adevarat, ci al fricilor noastre
*****
* Presimtitoare, printesa Ateh hotari sa parasească palatul, nu inainte de a-i adresa kaghanului urmatoarele vorbe: Stapanul meu m-a intrebat intr-o dimineată daca inima mea zvacneşte ca a lui. Pe atunci aveam unghii lungi cu inele de argint suieratoare si fumam din narghilea, scotand valatuci verzulii. La intrebarea stapanului am raspuns: nu! – iar pipa imi scapa din gura. Stapanul meu pleca indurerat, nestiind că eu gandeam privind in urma lui: mi-ar fi scapat din gura chiar daca as fi zis: da! La vorbele ei, kaghanul tresari, intelese ca grecul se încaltase cu o voce angelica si ca adevărul era in alta parte. (Dictionarul khazar)
*****
am rasfoit primele doo pagini, dar nu indraznesc sa merg mai departe… o carte scrisa de el si construita de mine! colosal!
*****
* Din surse islamice se stie despre khazari ca au fost agricultori si pescari destoinici. In tara lor exista o dolina unde iarna apa crestea atat de mult incat se forma un lac, care peste noapte se umplea de pesti atat de grasi incat khazarii ii prajeau fara pic de ulei. Ca apoi, primavara, apa secand, in dolina sa se semene grau, caruia ii mergea nemaipomenit si asta gratie ingrasamantului de peste, asa ca ei, dintr-un foc, adica de pe un singur loc, obtineau iarna o recoltă de pesti, iar vara o recolta de grau. Si apoi ce le-a mai trecut lor prin cap, ca si copacii sa rodească stridii. Au incovoiat crengile copacilor de pe tărmul marii, le-au pironit cu pietre in apa marii, iar dupa doi ani copacii gemeau de stridii, iar in cel de-al treilea an, slobozind copacul, ramurile se inaltau tragand din apa rodul imbelsugat de stridii ce aveau un gust nemaipomenit. Imperiul khazar era strabatut de o apa cu doua nume, pentru ca un brat din aceeaşi albie o pornea dinspre rasarit spre apus, iar celalalt brat dinspre apus spre rasarit. Numele acelui rau se tragea de la numele celor doi ani ai Calendarului khazar. Caci, potrivit khazarilor, cele patru anotimpuri se schimbau din doi în doi ani, nu in fiecare an, prin urmare unul dintre ani curgea in sens opus celuilalt (precum cursul raului). Asadar, cei doi ani isi schimbau intre ei zilele si anotimpurile precum cartile de joc, si de aici incrucisarea dintre zilele iernii cu cele ale primaverii si dintre zilele verii cu cele ale toamnei. Si nu numai atat, unul dintre cei doi ani khazari curgea dinspre viitor spre trecut, iar celalalt dinspre trecut spre viitor. (Dictionarul khazar)
*****
am gasit acest pasaj, care ilustreaza perfect una dintre imaginile mele preferate:
* Ea impartea copiilor si animalelor fiertura din cazan cu un polonic si Masudi pricepu imediat ca de fapt din cazanul ala ea impartea visele. Buzele ei treceau prin toate culorile, iar cea de jos aducea cu o bancuta rasturnata. (Dictionarul khazar)
pinterest.com
*****
* Dadura de un mojar cu scortisoara, de un hamac agatat atat de sus incat puteai citi cartea culcat doar dacă statea lipita in tavan deasupra ochilor, apoi de o clepsidra cu nisip mirosind a lavanda, de o lampa cu ulei cu numele celor trei suflete ale omului inscrise pe fiecare din cele trei brate ale sale: nefea, ruah, nesmah. in fereastra era o planta pe care vizitatorii o socoteau a fi un soi sub influenta zodiei Racului. Pe policioarele prinse de-a lungul peretilor se aflau o lauta, o sabie si o suta treizeci si doi de saculeti din panza rosii, albastri, negri si albi, in care se aflau manuscrisele lui Cohen sau copii ale unor manuscrise straine. Pe o farfurie era o inscriptie facuta cu pana inmuiata in ceara de sigiliu, despre modul de a te trezi usor si repede: ca sa-ti vii in simturi e de-ajuns sa scrii un cuvant, oricare, si te trezesti imediat, intr-atat este scrisul de binefacator, de natura divina, nicicum omeneasca. Pe tavan, deasupra hamacului de dormit, stateau insirate cuvinte scrise in clipa trezirii. Dar atentia privitorului era atrasa de trei carti aflate pe jos, langa fereastra, acolo unde de obicei Cohen citea. Se pare ca el rasfoia cartile pe sarite, cititul sau aducand cu un soi de poligamie.
deci omul asta mi se pare din alta lume – toate detaliile atat de fantastice, care se armonizeaza cu restul detaliilor, cu celelalalte povestiri, si in acelasi timp cu ansambul cartii… este ceva ce cu greu pot cuprinde… nush, s-a asigurat cineva ca era intra-adevar carne si oase? poate a fost o galaxie care a luat forma unui om…
*****
si sinestezie…
* Una dintre vapai se desprinse de lampa si incepu sa planga cu doua voci, iar rabinul Papo zise: 
– E sufletul dintai, al tanar, al lui Cohen, cel care plange dupa trup, iar trupul dupa suflet. Atunci sufletul se apropie de lauta de pe policioara si-i atinse usor coardele, insotindu-si astfel plansetul cu cantarea. Uneori in pragul serii – plangea sufletul lui Cohen – daca soarele iti apuca ochii, ti se poate intampla sa vezi intr-un fluture care iti taie calea o pasare indepartata, ori intr-o bucurie zburand la joasa inaltime o tristete adanca zburand la mare inaltime…
*****
…caci uitarea se afla in ochiul privitorului. 
ce traducere de geniu!
uitarea ca privire si/ sau uitarea ca ne-aducere aminte… tare de tot!
*****
Daubmannus o zari pe strada. Inimile lor se intalnira in ochi…
*****
mi-a placut Celalalt trup atat de mult, incat mai ca-mi vine si mie sa caut un inel de piatra care sa-si schimbe culoarea, si restul… acum ca am citit cele trei Mantia de stele — Dictionarul khazar — Celalalt trup, mi se pare ca scrierile se imbina intr-un tot unitar, si nu ma refer neaparat la teme sau motive recurente, ci la unele idei care construiesc cartile, si care la un anumit nivel (sau poate doar in mintea mea), rezoneaza, se potrivesc perfect, precum piesele unui puzzle; deci Mantia de stele este povesti in poveste – avatarurile personajului narator; Celalalt trup dezvolta o teorie cum ca ar exista un trup pamantesc si unul duhovnicesc, dar si ca intruparile pot fi concomitente, in niste prezenturi paralele. Acum, dupa Celalalt trup, salturile in timp pe care le face personajul din Mantia de stele pt a-si regasi povestile vietilor trecute poate parea de fapt o calatorie in(tre) aceste forme paralele de prezent
*****
azi am inceput Ultima iubire… am si tras o prima carte din pachetul de carti de tarot, inainte de a le dispune intr-un fel pt a citi cartea – a fost Magul
*****
am terminat Ultima iubire… cu amestecul dintre capitole, a fost o plimbare intre planurile temporale, istoria personajelor si reconstituirea legaturilor dintre ele; mi-a placut, a fost provocator; acum o recitesc, urmand ordinea fireasca a capitolelor
*****
atat de in viata! 
khazars.com
Posted in sémèmes

Yamore

pinterest.com

Doar ca uneori se intampla sa intalnesti pe cineva care pare sa locuiasca printre gandurile si fanteziile tale – si ti le implineste ingrozitor de identic – in ciuda tacerilor tale incapatanate. Atat de teribil de identic, incat te indoiesti de identitatea sa si de realitatea ta; incat iti pare o intrupare a fiintei tale, prin care experimentezi senzatii nestiute, temeri adormite, reguli rescrise sau vieti netraite…
Atunci tot ce ramane de facut este sa iti construiesti ziduri, sa spui tampenii si sa fugi.

Sunt ochiul tău, ești ochiul meu
și cine poate să despartă
doi ochi privindu-se-ntr-atât
o, contopire, o, durată,
…………………………..
încât vom fi un orb deodată.
(Ion Draganoiu)

Posted in fascinatii, sémèmes

it was fascination VIII

O imagine care ma fascineaza de cateva zile; nu stiu ce ceva animalic si romantic trezeste in mine, dar trezeste. O tot privesc si incerc sa (ma) inteleg: oare este rasuflarea ei, geamatul, mana lui care – poate in contextul pozei – imi pare teribil de masculina, ideea in sine, vreun resort interior, ceea ce traiesc de cateva zile, o combinatie?…
O privesc, si o privesc, si o privesc,, si fac ce fac si ma intorc la ea pentru a o privi din nou…

(sursa foto: facebook.com)
Posted in sémèmes

what should i read next?

In periplurile mele prin lumea virtuala am descoperit o recomandare de site:
Practic accesezi site-ul, scrii in caseta de cautare numele unui autor sau al unei carti, apoi accesezi link-ul-rezultat al cautarii, si ti se afiseaza o lista de sugestii – scrieri similare stilului cartii sau autorului respectiv.
Am incercat cu Boris, Milorad, Thomas Mann si Borges, si rezultatele par multumitoare. De fapt, mai mult de-atat… 
Acesta postare se vrea o incantare: am cautat Boris si Foam of the Daze (Spuma zilelor). Ignorand primele doua sugestii – Paul Auster (??? Timbuktu si nush ce trilogie), pe locul trei a fost ‘Magicinul’ lui Fowles, iar ultima: Italo Calvino – If on a Winter’s Night a Traveler. Despre Italo Calvino stiam ca este un autor de citit, iar din ‘Daca intr-o noapte de iarna, un calator’ imi era cunoscut doar titlul. Am aprofundat putin, si ceea ce am descoperit nu a facut decat sa-mi sporeasca curiozitatea: 

“Romanul vorbește despre un cititor care începe să citească o carte intitulată “Dacă într-o noapte de iarnă un călător “. Primul și toate capitolele impare explică la persoana a doua cum se comportă cititorul care vrea să citească urmatorul capitol al romanului. Capitolele pare însă, sunt capitole inițiale ale cărților per care cititorul încearcă să le citească. Este un roman care povestește plăcerea lecturii, sau mai bine spus plăcerea începutului unei lecturi. Este un metaroman în care structura sintactică se împletește în mod direct cu povestea pe care autorul dorește să o nareze.” (wikipedia)

M-am apucat asadar de citit; am gasit-o in italiana; si am inteles: primul capitol este scris la pers a II-a singular, si pare a fi un fel de descantec de dinainte de hipnoza: sunt de fapt sfaturi, adresate cititorului despre cum sa citeasca mai departe. Ce idee! M-a prins, deci; imi place; sa vedem mai departe!
Posted in fascinatii, sémèmes

it was fascination VII

Dali Bench – in fata muzeului Dali din St Petersburg, Florida. Placuta si nu prea: pe de-o parte este un fel de “Persistenta memoriei” pe care o poti privi din pluriperspectiva fara sa ti-o imaginezi, pe de alta este o imagine supra-asociata cu Dali, prea cunoscuta, ca sa mai poata parea originala sau surprinzatoare.

(sursa foto: chiarblog.eu)

(sursa foto: flickr.com)

(sursa foto: unmeaningflattery.com)
Posted in sémèmes

Incandescence

Traiesc o asemenea temperatura, incat ma astept ca in orice moment totul in jurul meu sa inceapa sa se topeasca; un ghetar urias, in diverse forme si diferite culori: incepanad cu laptopul meu, care nu rezista functionand mai mult de o ora, si terminand cu peretii camerei, care parca au inceput sa respire viu, cald. White heat. Ma gandesc la Dali, Poe si Camus in timp ce adun bucati din mine intr-o galeata…

Posted in sémèmes

OCD much?

 

Am observat ca, dintr-un motiv obscur, postarile aceste luni au aparut – cu o singura exceptie – din trei in trei zile.
Pentru ca ideea sa nu mi se para din ce in ce mai tentanta, si pentru a nu strica spontaneitatea momentelor, iata-ma asadar distrugand Ordinea.
Asa! (bun. trei paragrafe. glumeam! :d)
Posted in sémèmes, TVR Cultural

Sign your Name

Daca se va intampla, il consider un moment istoric (nefericit); as prefera sa nu-l traiesc, insa. O mini-campanie si aici – o sansa de a (re)da tuturor sansa la Cultura; paradoxal si poate fortat, ideea de a semna petitia imi para similara unei executii: un singur glont care ucide, o semnatura care poate salva – nimeni nu va sti vreodata daca nu a fost chiar a sa…
Posted in poezie, sémèmes

Rar

Ploua, ploua, ploua, 
Vreme de betie 
Si s-asculti pustiul, 
Ploua… abundent si galagios, cu lumini de argint in stralucirea felinarelor, si ma gandesc ca de acesta data nimeni nu si-a mai inchis ferestrele ca sa nu ploua in casa. 
Intind mana in ploaie… cu cata desfatare a primit pielea mea atingerea racoroasa a ploii, cu cata aviditate trebuie sa o primeasca Pamantul! O ascult batandu-mi in pervaz si lovind asfaltul, parand a nu fi ploaie, ci doar fosnetul copacilor in vant sau furtuna. Incepe sa se astearna pe mine, desi doar o privesc indeaproape, adapostita inca intre ziduri. Din cand in cand, isi confirma viziual prezenta, si lumina ei imi zaboveste, secunde, in privire. Devin toata numai simturi… 
Cata sete mi-a fost de fapt de ploaie, si dor… ploaia caniculei, sau ploaia altor meleaguri, ploaia care incetoseaza orizontul, poarta adieri si amintiri, si-mi face trupul sa arda…
Posted in sémèmes

A*Man

Dupa momentul Muhammad Ali de la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, am crezut ca nimic nu ma mai poate impresiona intr-atat, in acel alt fel de lacrimi — asteptam recorduri, imnul national, intamplari de viata, dar nimic care sa ma tulbure mai mult decat povestile lacrimogene gen “Dansez pentru tine”. 
 A urmat insa, drumul “in orb” al lui Florin Georgescu, pe bicicleta, pana la Londra, si am privit apoi, primul schimb de “tricouri” pe care l-am vazut vreodata, in atletism – semi-finala la 400m masculin, intre Kirani James si Oscar Pistorius; Kirani James – cel care castigase semi-finala respectiva (si ulterior finala), si Oscar Pistorius (primul atlet cu picioarele amputate care s-a calificat si, deci, a participat la Olimpiada). Abia atunci l-am vazut, de fapt, pe Oscar Pistorius — obisnuinta cu o asa-zisa normailitate, care pierde din vedere – la propriu, iata – detaliile definitorii in si pentru viata celor carora le lipsesc. Un exercitiu de umilinta.
 “You’re not disabled by the disabilities you have, you are able by the abilities you have.” (Oscar Pistorius) 
(guardian.co.uk)
(zimbio.com)
(exclusivnews.ro)
Posted in londra, sémèmes

Mini-madeleine

Printre atatea sporturi si transmisiuni in direct, am reusit sa urmaresc ieri integral aproape, evolutiile la gimnastica feminina: toate cele nush cate echipe, sub-grupe, rotatii samd. Nu stiu de ce am hotarat sa nu pierd nimic – poate nostalgia orasului, regrete, poate melancolia emotiilor copilariei cand spatarul de la canapea devenea un fel de barna, iar patul rampa de sarituri, si deveneam, pe rand, Lavinia Milosovici, Gina Gogean et comp. In fine.
La un moment dat, in timpul exercitiului la sol al uneia dintre concurente, chinezoaica cred, si fara legatura cu programul interpretat de ea, mi s-a parut ca acorduri din melodie ar aduce cu sunetele spadelor in duel. Brusc, pentru cateva momente, privirea mea a retrait intens imaginile legendare ale duelului pe gheata interpretat de Philippe Candeloro, la Nagano in 1998. Apoi totul s-a reintors la normal.
Ciudat cum gimastica si patinaj, o olimpiada de vara si una de iarna, orase si ani s-au intrepatruns in mintea mea, de la o micro-bucata de melodie.
Posted in sémèmes

Frematari

Idei si idei si idei care imi freamata in minte, ca niste fulgi de zapada care plutesc continuu, in directii haotice, fara sa se depuna… zac intr-un fel de no man’s land, intre reverie si somnolenta, si parca as face un om de zapada, daca nu mi s-ar topi inca din ganduri…
Posted in sémèmes

zzZzz

Cand toate simturile incep treptat sa mi se estompeze si sa intre in repaus, cand trupul meu aflat in pozitia ideala de dormit parca ar pluti pe un nor de somn si vise, cand singurul lucru care m-ar mai putea urni este un gandac sau un fluture, parca tot ce lipseste din acesta stare de beatitudine este zgomotul imposibil al propriului meu sforait. Simt nevoia absolut tampita de a sforai – nu acel sforait pe care toti il putem imita in joaca, ci nevoia unui sforait autentic – acel sforait semn al relaxarii totale, al vulnerabilitatii sau al unei oboseli peste masura, sforaitul din toti plamanii sau fosele nazale, sforaitul care, in linistea noptii, parca ar veni dintr-o alta lume.
Nu reusesc, si stiu ca nu pot, pt ca m-am auzit candva, prin vis, in momentele de maxima oboseala, pufaind.
 Tind sa cred ca, uneori, sforaitul este o forma de exprimare a unui soi de fericire sau liniste sufleteasca, sau de pierdere de exterior, insa singura forma ramasa de constientizare a propriei existente (ceva care scoate zgomote trebuie ca exista).
Daca mi-as mai aminti lecturile de demult despre calatoriile astrale, as crede ca sforaitul este trupul chemandu-si sufletul inapoi, sau un fel de far/ pista de aterizare pentru suflet – care isi recunoaste corpul dupa sunetul sforaitului.
In fine. Din cate am cercetat, deosebirea (mecanica?) dintre mine si preafericitii sforaitori nu ar fi pozitia trupului, a capului ori a oboselii acumulate peste zi, ci lipsa polipilor (nazali) – operati prin copilarie.
Oh, blestematie!
Posted in 8imism, lexèmes, sémèmes

Reminder

 
 (sursa foto: lavieboston.com)
* De printat zeci si zeci de pagini si de lipit pe retina, in ganduri si de suflet.;
* De cautat curcubeie si lumina chiar si prin ploaie.
* De detoxificat de cei/ ceea ce intuneca orice forma de zambet, sentimente, speranta sau idee de creatie.
* De redevenit si regasit Eu.
* De reintors la viata.
Posted in lexèmes, poezie, sémèmes

Everyman’s Poetry

Tocmai ce am rasfoit o mini-antologie de poezie de Yeats – Selected poems; pe langa ca editura are un motto reprezentativ: Everyman’s Poetry: “Everyman, I will go with thee,/ and be thy guide”, dar este prima carte – exceptand manualele si alte carti de specialitate, care ilustreaza pe o pagina biografia poetului pe ani, iar pe pagina opusa contextul cultural si evenimente istorice aferente anului respectiv. Ma bucura mult acesta structurare si sper sa se raspandeasca – pentru ca mereu incerc sa privesc si sa analizez lucrurile dintr-o dubla perspectiva: sincronica si diacronica, si multa lume nu ma intelege.

Una dintre poeziile care mi-au placut; sper sa revin si cu alte versuri.

The brawling of a sparrow in the eaves,
The brilliant moon and all the milky sky,
And all that famous harmony of leaves,
Had blotted out man’s image and his cry.

A girl arose that had red mournful lips
And seemed the greatness of the world in tears,
Doomed like Odysseus and the labouring ships
And proud as Priam murdered with his peers;

Arose, and on the instant clamorous eaves,
A climbing moon upon an empty sky,
And all that lamentation of the leaves,
Could but compose man’s image and his cry.
(The Sorrow of Love)

Posted in sémèmes, the Artist

Am revazut the Artist pentru a cincea oara – de acesta data la cinematograf; as fi vrut sa fi fost in Paris, insa nu am reusit; a fost Londra in schimb, si cred ca e mai bine. Dupa cativa ani de pauza, mi-am propus sa vad toate filmele nominalizate la Oscar, inainte de decernarea premiilor; am reusit partial, cu Midnight in Paris, the Help, War Horse, the Artist, Hugo si Moneyball — cred ca am reusit oarecum sa identific motivul nominalizarilor: intoarcerea intr-un trecut care s-ar banaliza daca ar fi trait, curajul de a te exprima si a lupta cumva impotriva conventiilor, scena extraordinara din war horse (o bucatica cu si fara legatura aici ), omagiul adus cinematografiei — fiecare film a avut ceva subtil sau nu, care ar fi putut explica Oscarul.

Pentru mine, the Artist a avut Totul. Poate pentru ca nu staim nimic despre cand l-am vazut – ca este un film mut si alb-negru, a fost o surpriza. 27 ianuarie… nu am nevoie sa-mi amintesc ce am simtit atunci, pentru ca re-simt acea zi la fiecare revedere: un sentiment de primavara, fluturasi in stomac, tandrete si induiosare, zambete si lacrimi totodata — un deja-vu al sentimentelor din timpul Spumei zilelor de Boris Vian. De aceea cred ca daca Spuma zilelor este cartea de care sunt indragostita, the Artist este filmul.

Ma copleseste – tema in sine, frumusetea ametitoare a lui Berenice Bejo si Jean Dujardin, melodiile de inceput de secol trecut, detaliile simbolice armonizate perfect cu desfasurarea naratiunii, momentul comic care urmeaza celui dramatic, sau invers- si care diminueaza efectul, pentru ca, retrospectiv, sa il faca mai apasator, metaforele, jocurile de cuvinte din acele cateva replici si… subterfugiul: – fara cuvinte si fara culoare, esti partial autorul propriului film – resimti si interpretezi gesturi si expresii conform imaginior, dar si structurii interioare – mai mult ca niciodata, iar filmul devine intr-un fel, poate, un dialog cu tine insuti, un dialog intre ratiune si sentimente, sau poate cea mai buna colaborare…
Inca un exemplu de “what do you say when words are not enough”… si totusi, in timpul vizionarii nu mai tac, de vorba cu mine insami…

Posted in boris vian, sémèmes

Sous le ciel de Paris

Cateva zile de Paris, cu Montmartre, Sacré-Coeur, si Père Lachaise, macarons si omelette du fromage. “Au soleil, sur la pluie, a midi ou à minuit”, putin conteaza; hotelul va fi cat de aproape posibil si financiar acceptabil de Bazilica, poate si cu putina vedere inspre, desi imi doresc ca macar pentru o zi sa locuiesc intr-o camera cu ferestre imense, chiar vis-à-vis, sa stau in pat sau intr-un balasoar, citind, scriind ori mazgalind, sau pur si simplu lancezind boem, si sa o privesc printre pletele a ceva ce seamana cu niste salcii, cazuta in blegomanie.
(brassai.com)
Stiu ca si acum voi rata multe dintre obiectivele obisnuite – nu-mi pasa. Pentru cinci zile voi fi de-a orasului; doar ca admirativa, in loc de indiferenta.

*****
Tocmai am descoperit ca Ville-d’Arvay, locul unde este Mormantul lui Boris, se afla oarecum aproape de oras; daca reusesc sa dau de cap unui traseu comprehensibil, dupa mine, potopul!!! De fapt… cred ca mai degraba m-as face scut, sa-L apar de potop.