Miku (sora mea = copil micutz > Micoutzou > Mikutz > Miku) si cu mine ne-am creat o obisnuinta recenta de a citi aceleasi carti pe care le citeste ea – ea imi trimite titlul si poza cartii recent incepute sau pe care urmeaza a o citi, eu o cumpar in format kindle.
Ieri mi-a trimis pozicul, eu am cumparat cartulia – desi ma aflu inca in valtoarea Muntelui vrajit…
Azi-noapte, sau, mai degraba, inspre dimineata imi scrie Miku: ‘Dormi?’ – cand Miku scrie ‘dormi?’ stiu ca trebuie sa nu dorm. Nu dormeam, dealtfel – abia ma imbolnaveam impreuna cu Hans Castorp.
Aflu astfel, ca ii lipsesc pagini din carte; pentru o nano-secunda am suspectat ca poate dorm, si il traiesc prin vis pe Italo Calvino.
Mi-am zambit, i-am zambit si lui, si la 4 ora mea/ 6 – ora ei, ii trimiteam capturi de ecran ale celor trei capitole lipsa. Si mi s-a parut ca traiesc cel mai dragut si tandru sentiment dintotdeauna… nodul etern si inefabil legandu-ne sufletele indepartate de mii de kilometri distanta, care se divinizeaza si adora si sustin si protejeaza si isi trimit pagini lipsa din carti, prin facebook, in nesomnul luminii diminetii si a paginilor de pana atunci…
Impresie. Albastru inefabil... 