mitologem – element mitologic prim, forma mitică elementară şi pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei naraţiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări şi explicaţii, întrucât se exprimă singură.(wikisource)
Dupa modelul – phonème, lexème, sémème, mythème… bluème?
xxx
Imi amintesc, vag, franturi dintr-un curs de literatura comparata; ceva despre etimologia comuna a lui “a uita”/”a se uita” – pentru ca privitul (fascinat) este un fel de pierdere, uitare de sine…
xxx
Renuntarea la indiferenta, dependenta de cuvintele celuilalt, inseamna vulnerabilitate si ridicol — iar mie imi trebuie o mare doza de nesomn sau alcool ca sa mi le asum, mai ales ca sunt si parte din fricile mele ( – poate asa se naste curajul).
Acesta este momentul cand, fara sa-ti dai seama, sufletul se poate dezintegra, in particule si cuante si pulbere, pana la inexistent(a). De aceea, cand pasesc, ramane in urma-mi doar praf de stele…
Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!
Astazi am inteles de unde atasamentul pt melodiile mele: nu sunt intermediate de aer, nu plutesc inspre auz – ca sa fie captate sau nu, nu sunt percepute impreuna cu alte sunete la fel de exterioare; ci, prin casti, intra direct in corp, in creier, si in fiinta; este sunetul in forma pura care devine una cu auzul, ratiunea si sufletul. Simti fiecare acord, fiecare intonatie, sensul fiecarui vers, pt ca intr-un fel, melodia devine Tu. Poate de aici si obsesia – ca un fel de identificare cu obiectul pasiunii.
Muzica intru fiintare.
Mi-am facut curaj, si am hotarat sa termin totusi cartea; mai am o suta de pagini si deja a trebuit sa ma opresc de cateva ori sa-mi recapat rasuflarea: niciun personaj nu exista intamplator, nicio intamplare nu este accidentala, si tind sa cred ca, desi roman (+ traducere), fiecare cuvant este cat se poate de atent ales.
Despre context, aici.
O melodie si clipul ei, intalnite intamplator pe youtube, pot fi uneori semnul care linisteste tulburarea unor decizii irationale; dincolo de melodiile lui Caro Emerald pe care le ascult aproape neincetat de cateva zile incoace – si care inca imi aduc entuziasm si un sentiment placut de euforie, libertate, si ceva care pare a fi fericire.
death cab for cutie — i will possess your heart (extended version) –> imaginile primelor minute – trecut si viitor, si confirmarea ca “E bine!” – cum ar zice les Elephants Bizarres.
death cab for cutie — i will possess your heart (radio version) –> pentru ca poate si versurile pot fi parte din mesaj – inca nu le-am descoperit sensul.
xxx
O carte care m-a atras inca de la prima pagina:
Nota autorului: Capitolele cu numar impar din acest roman isi deruleaza actiunea indeosebi in anii 1983-1984. Actiunea capitolelor cu numar par se petrece in ultimele doua saptamani din iunie 1996.
Si apoi de la a doua:
„Ma zapacesc rau de tot din cauza timpului. Daca nu-ti controlezi emotiile – se opri, se lupta din greu si continua cu o voce ragusita – asta se intampla. Eonii – fractiunile de secunda – fac schimb de locuri. Si nu mai stii sa numeri cum trebuie.” ( Rosamond Lehmann, Crangul ecourilor)
Apoi a inceput cartea, si pe masura ce inaintez cu lectura ma atrage si ma seduce mai mult – si scriitura, si actiunea, – pana la un asemenea nivel incat imi doresc sa nu se mai termine vreodata. Este prima carte pe care o savurez rand cu rand, capitol cu capitol, din care citesc cate putin, desi imi doresc cu disperare sa o descoper mai mult.
Desfasurarea povestirii, intrepatrunderea planurilor trecut-prezent, legatura dintre personaje care se dezvaluie treptat si suprinzator, modul cum un capitol se incheie in mijlocul frazei, pt a se continua in urmatorul, ma atrag irezistibil. Sunt la pag 128/ 392, si ultimele cuvinte mi-au taiat respiratia, pana la sufocare. Ma intreb daca a existat vreun semn exterior care sa-mi fi tradat socul.
Deocamdata povestea a fost exact cum o spune descrierea de pe polirom.ro: „O universitate este transformata peste ani intr-o clinica pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sint studentii de odinioara. Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica, incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex (inca un soc, pt ca nu am ajuns pana aici/acolo); in fine, Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga constructie.”
Daca voi gasi vreodata cuvintele potrivite, voi scrie mai multe despre…
Cartea exista si pe scribd.com
*****
later edit: cat de goale de sens sunt uneori cuvintele… si totusi, cum faci ca o carte sa nu se termine niciodata?
xxx
Imagini intalnite intamplator sau nu, care obsedeaza privirea…
Exceptand fascinatia (fata) de o idee – care e fulgeratoare, imi pare ca starea de fascinatie este determinata in primul rand vizual, apoi prin sunete, si in final, de material – probabil cea mai pura forma de fascinatie, fiind deja trecuta prin ratiune si sentiment.
(foto: topidolblog.com)Imi observ tot mai des vanatai si zgarieturi pe corp fara sa stiu de unde sunt sau fara sa le simt; cred ca port in mine atatea contradictii, intrebari, indoieli si lupte, incat totul dinlauntrul meu se zbate sa scape…
Oare daca m-as pierde de mine, de ratiune sau de amintiri, ar mai ramane in prezentul existentei macar unele afinitati ale lucrurilor pe care le-am iubit?
Sa iubesti mai presus de propria-ti viata sau dincolo de trecerea timpului, e nimic… sa iubesti mai presus de ideea de iubire, ori sa-ti amintesti o dragoste impotriva uitarii, este Totul!
Hipnotic…
J’t’aime plus fort que l’absence
Aussi loin que tu sois
J’t’aime plus fort que le silence
Qui me reste de toi
[…]J’t’aime plus fort que la vie
Qui voudrait toute la place
J’t’aime plus fort que l’oubli
Qui veut brouiller tes traces
Plus fort que cet enfer
Où je me débats sans toi
J’tiendrai bon le cœur, les nerfs
J’te lâcherai pas, j’y croisJ’t’aime plus fort que ma raison
Et ces mille questions
J’t’aime, j’t’aimerai même sans retour
J’t’aime plus fort que l’amour…
… sa ma pierd intr-un oras necunoascut pt o zi; de-obicei ma regasesc in Sinaia, dar parca as vrea ceva nou, si un drum lung cu trenul… Sibiu?
later edit:
pfff… cam 7 ore este drumul cu trenul pana in Sibiu – o zi, si cazarea deja complica intentia.
Deci ceva familiar atunci – Valenii de Munte sau Sinaia; totusi, desi sunt orase pe care le iubesc, simt, inexplicabil, dezamagire… ca si cum renuntand la Sibiu, as fi putut avea parte de aventura, si am refuzat-o… ciudat sentiment…
Un tramvai gol este mult mai trist decat un metrou gol ; poate pt ca in metrou, din lipsa de vizual, privesti asupra propriului sine, in timp ce in tramvai, prezenta oricarei imagini din afara, a exteriorului viu, animat, face, prin comparatie cu golul din jur, (ca) singuratea sa urle infiorator…
Imi place cuvantul asta…‘la solitude’… singuratate, loneliness, soledad, solitudine – toate par putin neslefuite, dar ”la solitude!” – parca ar fi exact tiparul unui personaj dintr-o scriere romantica : ravasitor, fragil, visator, trist… un singur cuvant, si parca simt cat toate minutele de Sonata Lunii…
“Nici rugaciunea, poate, nu mi-e rugaciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard catre tine-ncet, ca un taciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gandesc.”
(tudor arghezi — psalm III)
cand fascinatia misterului nerevelat persista inca, si imaginatia poate crea orice, cand gandurile gandesc o singura prezenta, si cautatrea nu-si poate striga dorinta, cand necunoscutul isi dezvaluie lumea, dar nu pe sine insusi, cand lumea lui te atrage hipnotic, si iti (re)da priviri noi, si noi taramuri, atunci nu poti decat…
“Vreau sa te pipai si sa urlu: “Este!” “
…sa-ti astamperi sentimentele cu niste vorbe si sensuri, si sa o iei de la capat… sau sa ii ceri un semn.
Ore de nesomn cat doua zile… Paradoxal, tocmai in nesomn privesc oamenii, lumea, cerul, toamna; si iar am impresia ca vad haite de caini negri, cand sunt doar umbre, si-mi simt oboseala pana in respiratie. Ascult muzica disperat… sunt sunete, armonii care ma mentin treaza, imi poarta pasii, si-mi creaza gandurile…
„Si cerul se-aproie si cade pe mine! E bine!” Si privesc cerul, si stiu ca e bine… amintirea unui concert care a fost, sau va fi…
Metroul… fiecare avansare este o trecere prin locurile trecute de cei din vagoanele de dinainte, fara a simti nicio schimbare in timp si spatiu, si o viteza care uneori mi se pare ca ar creste ca intr-un film dintr-o alta realitate, pe masura ametelii care ma cuprinde… might kryptonite…
Geamul masinii care ma desparte de exterior este inca o aparare de ameteala si frigul realitatii; o femeie deschide ziarul, cautand avid o pagina anume – ma intreb ce poveste urmareste; altcineva cauta o melodie – oare cat resimte regasire, amintire, energie in ea… oameni grabiti, multi abia isi incep ziua, umbrele felurite, ploaie, niciun zambet. Toamna aduce negru si pamant, ca si cand culorile vesele nu pot tine de cald…. si mai multe masini, ca intotdeauna cand ploua… femei care par ieftine, femei care par scumpe, barbati pierduti in anonimat… Oboseala imi exacerbeaza simturile; lumina incepe sa doara… langa mine, o femeie miroase a primavara…
Cafeaua alunga orice fel de paralizie; gandurile si gesturile mele incep s-o ia razna, si ziua devine si mai productiva…. cursuri, ore de biblioteca, dialoguri.
Apoi drumul spre casa, aceleasi melodii care ma mentin in viata… stadionul national in reinventare, si gandul egocentrist, absolut stupid si de neoprit ca evolutia premier league din acest sezon, se desfasoara astfel incat sa pot vedea eu united in acea finala europaleague care se va intampla peste doi ani. O plimbare prin parc, cerul cazut – mai aproape ca niciodata… acasa…
Ori de cate ori am impresia ca nu mai am nimic ramas din suflet, ascult Chopin; si atunci il simt iar, cum sangereaza, mai viu ca oricand… dap…ceva gen „you bleed just to know you`re alive”…
Si atunci, daca eu simt o durere care aproape ma sufoca ascultandu-l, ma intreb cat de puternic si-a resimtit el trairile… el care sangera la o simpla atingere, care iubea definitiv si devotat, care isi canta pana si polkile cu acorduri aproape imperceptibile de nostaligie,care era exasperant de sensibil … cum sa nu iubesti omul care poarta atata durere in el? offf, george sand!
http://embed.trilulilu.ro/audio/razadelumina/16452f6f91a341.swf
A fost o data ca niciodata un Print care isi dorea o Carte, o carte care sa-i aduca Fericirea… o carte numai si numai a lui, numai si numai pt el; mai avusese carti inainte, dar acum isi dorea o carte careia sa i se daruie si care sa i se daruiasca; nu dupa mult timp a primit cartea pe care si-o dorea. Si a fost fericit. Ii placea nespus noua lui carte, si credea ca si-ar putea petrece viata intreaga descifrandu-i Sensurile, fara sa se plictiseasca vreodata. Cartea il imbogatea cu sensurile ei, iar el o imbogatea cu fiecare nou inteles pe care i-l dadea.
La scurt timp insa, printul s-a speriat de fericirea pe care tocmai o primise: trebuia sa petreaca timp cu cartea, sa o inteleaga chiar cand parea de neinteles, sa o protejeze de timp, de ea insasi si de cei care voiau s-o citeasca, trebuia sa ii dea noi sensuri, si sa se lase schimbat de intelesurile ei. Cand a inteles ca isi are in sfarsit fericirea alaturi, pt totdeauna, teama lui a fost atat de mare, incat s-a simtit coplesit.
A inceput sa nu mai vrea sa inteleaga cartea, sa n-o mai citeasca, si sa sufoce in el insusi orice imagine a fericirii pe care o simtea.
Apoi printul si-a amintit ca in copilarie isi dorise o masinuta care sa-l faca fericit. Nu primise niciodata masinuta visata, si, incetul cu incetul, incepuse sa creada ca o masinuta este o mai mare fericire decat o carte. Incepuse sa se gandeasca la ea din ce in ce mai des, si sa o caute in amintire si in vitrinele magazinelor. Si atunci cartea ii parea din ce in ce mai lipsita de sensuri. Ar fi vrut s-o arunce, dar ceva il impiedica de fiecare data… pana cand cartea a inceput sa i se para din ce in ce mai grea. Si atunci printul a preferat sa porneasca in cautarea noii sale fericiri, convins ca acea carte nu era decat o fericire fara viitor. Cu cat isi dorea mai mult masinuta, cu atat uita de cartea care ii statuse alaturi atata vreme.
Dupa multe incercari, primi masinuta pe care si-o dorise de atata timp; si cu ea in mana intelesese ca atatia ani tanjise doar dupa o jucarie stralucitoare, o iluzie pe care o imbracase cu sperante desarte, un biet obiect, acum, lipsit de orice sens; ca atunci, in copilarie, masinuta ar fi putut sa-i infrumuseteasca viata, dar acum, o data cu intelepciunea, isi putea gasi sensul doar in randurile cartii…
Ani de-a randul m-am intrebat ce este mai curajos: sa continui sa traiesti sau sa renunti la viata… acum ma intreb daca nu cumva curajul inseamna sa accepti fericirea, ne-teama de a fi fericit. Pe mine ma inspaimanta numai ideea de fericire: frica ma paralizeaza, mainile imi tremura, mi se face greata… doar pt ca ma tem ca nu cumva sa simt fericirea si apoi s-o pierd. Si stiu ca o sabotez ori de cate ori incearca sa se apropie de mine, doar pt ca nu mi-a putut oferi niciodata siguranta ca va ramane a mea; insa nu am renuntat la ea niciodata. Mi se pare o atitudine de acceptare tematoare.
Apoi mai sunt lasii – cei care traind fericirea, se simt atat de coplesiti, incat renunta la ea de frica, o alunga; se autosaboteaza, si adopta comportamente de siguranta negand orice sentiment de fericire viitoare, atribuind altor obiecte iluzia unei posibile fericiri, in speranta ca pot acoperi vocea care urla inlauntrul lor dupa fericirea aruncata; sunt cei surzi la fericire, dar care traiesc intr-o continua cautare, poate nestiind niciodata ca au ales deja sa renunte la ea…
Si mai sunt indiferentii, pe care poate fericirea sa-i traga de maneca mult si bine, mereu-fericitii – care traiesc din fericiri mai mici sau mai mari, fara discernamant, si cei anti-fericire, care nici nu concep ca poate exista asa ceva… as fi vrut sa adaug ca doar teoretic ar trebui sa existe si acesta ultima categorie, desi nu stiu cum ar putea supravietui… apoi mi-am amintit de gandurile gen ‘nu cred ca voi mai fi fericit/a vreodata’; deci da ei exista, si respira doar… asa…
Cand toate sensurile isi pierd sensul, si tot ceea ce-ti ramane este doar sa respiri automat si inconstient, cum eviti sa te lasi sa mori putin?
o noapte pe o saltea cu aer este, pe langa un somn bun si o experienta in afara obisnuitului; un somn pe aer, ca o plutire pe un pat cu apa, sau pe valurile marii. o senzatie atat de placuta incat as transforma patul meu de acasa intr-un turn de astfel de saltele, pe care sa plutesc ireal cu fiecare somn. Aer, apa si pamant, toate in acelasi timp…
xxx
Astazi google este de poveste ; o poveste fermecata, cu un print micutz si intrebarile lui curioase, cu multe sentimente, tandrete, zambet, naivitate, intelepciune si tristete ; si povestea vietii unui autor.
« Moartea scriitorului nu a fost niciodată pusă la îndoială, în schimb, circumstanţele accidentului nu au fost desluşite, până pe 7 septembrie 1998, când este recuperată o brăţară care i-a aparţinut lui Exupéry, chiar în zona Mediteranei, unde se presupune că avionul, pilotat chiar de scriitor, s-ar fi prăbuşit. De-abia în 2003, epava avionului a fost localizată şi identificată, un an mai târziu. În martie 2008, Horst Rippert, pilot la Luftwaffe, şi-a amintit, că, pe 31 iulie 1944, a doborât un avion Lightning P-38, chiar în zona pe care o survola Exupéry. “Dacă aş fi ştiut că e el, nu aş fi deschis focul”, mărturiseşte Rippert, citat de “Nouvel Observateur”. » (realitatea.net)
Ma intreb daca in familia Rippert se citeste povestea micului print ; daca si cum…. o fi devenit vreun blestem sau a fost o intamplare de demult pierduta in indiferenta ? Si ce anume in acesta ultima poza ar fi putut anunta Sfarsitul?…
Din 1959 ar trebui ca in fiecare zi de 23 iunie lumea sa fie in doliu ; poate de asta a si plouat atat azi… mi-ar fi placut sa mai traiasca Boris… sa fi fost nemuritor ; l-as fi urmat peste tot, as fi trait in umbra lui, adorandu-l, poate, in secret…
“Maslow a introdus categoria de metamotivatie, pt a desemna acea forma de motivatie intrinseca ce se situeaza deasupra starilor proprii de necesitate si propulseaza actiuni si comportamente centrate pe cauze cu semnificatie generala. In virtutea unei asemenea metamotivatii, se savarsesc marile fapte de caritate,in interesul comunitatii, fara a se astepta vreo recompensa.”
(M. Golu – Fundamentele psihologiei)
… sa fie Maslow un psiho-Kant?
xxx
9-13 iunie 2010, romexpo
mi-sb –> 10.00-20.00/ d –> 10.00-18.00
Deci mini-wish-list ca sa zic asa :
* dupa banchet – yukio mishima (ed. humanitas)
* scrisori pt o necunoascuta – saint-exupery (ed. rao)
* jurnalul randunicii – amelie (ed. polirom)
* despre traducere – paul ricoeur (ed. polirom)
* ceva pasionant de la ed Trei.
Lista este intocmita, acum sa vedem si cu resursele cum procedam….
Ma pasioneaza Sylvia Plath de cativa ani, de cand am vazut filmul cu gwyneth paltrow si daniel craig in rolurile principale; de atunci tot incerc sa aflu mai mult, sa descoper mai mult despre ea si scrierile ei… am gasit o selectie de citate, la care ma mai intorc din cand in cand :
* And by the way, everything in life is writable about if you have the outgoing guts to do it, and the imagination to improvise. The worst enemy to creativity is self-doubt.
* But life is long. And it is the long run that balances the short flare of interest and passion.
* Dying is an art, like everything else. I do it exceptionally well. I do it so it feels like hell. I do it so it feels real. I guess you could say I’ve a call.
* I am too pure for you or anyone.
* I shut my eyes and all the world drops dead; I lift my eyes and all is born again.
* I talk to God but the sky is empty.
* I took a deep breath and listened to the old bray of my heart. I am. I am. I am.
* If neurotic is wanting two mutually exclusive things at one and the same time, then I’m neurotic as hell. I’ll be flying back and forth between one mutually exclusive thing and another for the rest of my days.
* Is there no way out of the mind?
* Kiss me and you will see how important I am.
* Nothing stinks like a pile of unpublished writing.
* Perhaps when we find ourselves wanting everything, it is because we are dangerously close to wanting nothing.
* There must be quite a few things that a hot bath won’t cure, but I don’t know many of them.
* Widow. The word consumes itself.
Pare a fi un an al concertelor la noi, si cu fiecare plimbare prin oras, mai adaug un nume pe lista concertelor de neratat; dupa organizari si reorganizari, si rationalizari indelungi, gandiri si razgandiri, am redus lista la:
* pink martini –> 17 iulie, ciuc summer fest, bucuresti –> pink martini goes without saying, ca sa zic asa, in maniera monty-pythonista
* gotan project –> 25 iunie, sala palatului –> cam asa suna pasiunea
* nouvelle vague –> 4 noiembrie, royal albert hall –> tare mult as vrea sa ascult cel putin ‘in a manner of speaking’ live; probabil n-o sa se-ntample.
* nigel kennedy –> 3 noiembrie, royal albert hall –> dupa jazz, vreau sa-l vad si pe nigel kennedy varianta vivaldi classic; probabil n-o sa se-ntample.
* vanessa mae –> 29 noiembrie, sala palatului –> pt sentimentele electrice pe care le simt cand o ascult
* quantum leaps –> as merge aproape oriunde s-ar tine, aproape oricat ar costa… sunt formatia romaneasca a momentului pt mine…
********
“If I were not a physicist, I would probably be a musician. I often think in music. I live my daydreams in music. I see my life in terms of music. … I get most joy in life out of music.” (Albert Einstein)
(where does music touch you – just.K @ flickr.com)
Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!
Simt, gândesc deci exist
Educación, reflexiones y cultura general.
みんなの思い出の音楽
Nos amis les humains sont formidables ! © - Nouvelles en tout genre
în umbra întunericului!
When the Universe manifests itself through Poetry...
Impresie. Albastru inefabil... 
