23 martie, 23 iunie, 10 martie… luna lui Boris… pe 10 martie a fost ziua lui Boris si eu nu numai ca am
dormit-o, dar am si uitat; sunt praf…
Si din nou… “you know, I never went to Italy, so I had to write a song about it to know it”… so Borish!
Dualitate
 |
| twitter.com |
/\
*
\/
 |
| pinterest.com |
Maledetta primavera
Cand razele de lumina si culoare topesc orice forma de ninsoare, cand armonia, zambetul si entuziasmul devin involuntare, cand visele, viata si sensurile se intorc inapoi in suflet — tatuaje permanente in fiinta…
pentru o Primavara grozava!
Retorice VIII
Si daca transcriu ca sa ma pierd de mine?
Sa devin un Pessoa, Boris, Pavic, Sorescu, Nichita – o identificare, o re-traire indirecta a scrisului, a scrierii, lipsita de ganduri si creare, un furt de identitate – degraba restituita…
Sau poate un mod de a-mi manifesta tanjirea tainica de a le fi fost cumva, aproape? Spirit, adiere, tencuiala camerei, cerneala, hartia, randurile; timp, spatiu…
* Le persone sono come le vetrate colorate: brillano e scintillano quando fuori c’è il sole, ma al calar delle tenebre viene rivelata la loro vera bellezza solo se è accesa una luce dall’interno.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)* Dal mio quarto piano sopra l’infinito, nella plausibile intimità della sera che scende, alla finestra verso lo spuntare delle stelle, i miei sogni viaggiano in sintonia verso paesi sconosciuti, o immaginati o soltanto impossibili.
* Io non ho fatto altro che sognare. E’ stato questo, e solo questo, il senso della mia vita. Non ho mai avuto altra vera preoccupazione se non la mia vita interiore. I più grandi dolori della mia vita si attenuano quando, aprendo la finestra che dà dentro di me, posso dimenticare me stesso alla vista del suo movimento. Non ho mai preteso di essere nient’altro che un sognatore. Non ho mai prestato attenzione a chi mi ha detto di vivere. Sono sempre appartenuto a ciò che non sta dove mi trovo io, e a quello che non sono mai potuto essere. Tutto ciò che non è mio, per quanto infimo, è sempre stato poesia per me. Non ho mai amato nulla. Non ho mai desiderato niente se non quello che non potevo immaginare. Alla vita non ho mai chiesto altro che di passarmi accanto senza che la sentissi. Dall’amore ho preteso soltanto che non cessasse mai di essere un sogno distante. Nei miei stessi paesaggi interiori, irreali tutti, è stata sempre la lontananza ad attirarmi e gli acquedotti che svanivano – quasi nella distanza dei miei paesaggi sognati, avevano una dolcezza di sogno in relazione alle altre parti del paesaggio, una dolcezza che faceva in modo che li potessi amare.
(Fernando Pessoa — Il libro del’Inquietudine)
Iubire – Nichita Stanescu
M-am intrebat pentru moment de ce, la inceput de an, tind sa folosesc cuvintele altora; apoi am inteles ca nu exprim sensuri, ci doar apreciere si admiratie pentru versuri si… albastru:
Paul Eluard – A la Fenêtre
Milorad Pavic – postari –
Randuri scrise demult, intr-un loc virtual aproape disparut; randuri care nu as vrea sa dispara; recitind, unele imi par neterminate, altele prostesti, dar deslusesc inca in ele aripile entuziasmului ingenuu si copilaresc pe care mi-l inspira scrieri, existente, melodii si tot ceea ce ma defineste.
*******
Am incercat sa ma opun tentatiei, dar nu am reusit; un topic special pentru el este un tribut minuscul… Deci un loc unde sa vorbim despre el (biografie si bibliografie) si lumea lui, si scrierile lui, si citate, si Totul!
Deci din Dictionarul khazar:
* Ochiul nostru este tinta pentru lucrurile care ne inconjoara. Ele ne ochesc pe noi, nu invers.
*****
si asta mi-a placut – despre magia cartii:
* Clepsidra crestata de el pe coperta cartii nu se vedea cu ochiul liber, dar în linistea deplina a cititului se putea auzi scurgerea nisipului. Cand nisipul se prefira de tot, cartea se cerea intoarsa, se voia citita invers, de la sfarsit la inceput, si astfel se dezghioca miezul tainic al cartii.
*****
* Calea nimerita spre un viitor adevarat (caci exista si un viitor parelnic) este sa mergi in directia care te infricoseaza. (Dictionarul khazar)
si chiar asa este! viitorul trait fara sa ne imblanzim fricile, nu e viitorul noastru – cel adevarat, ci al fricilor noastre
*****
* Presimtitoare, printesa Ateh hotari sa parasească palatul, nu inainte de a-i adresa kaghanului urmatoarele vorbe: Stapanul meu m-a intrebat intr-o dimineată daca inima mea zvacneşte ca a lui. Pe atunci aveam unghii lungi cu inele de argint suieratoare si fumam din narghilea, scotand valatuci verzulii. La intrebarea stapanului am raspuns: nu! – iar pipa imi scapa din gura. Stapanul meu pleca indurerat, nestiind că eu gandeam privind in urma lui: mi-ar fi scapat din gura chiar daca as fi zis: da! La vorbele ei, kaghanul tresari, intelese ca grecul se încaltase cu o voce angelica si ca adevărul era in alta parte. (Dictionarul khazar)
*****
am rasfoit primele doo pagini, dar nu indraznesc sa merg mai departe… o carte scrisa de el si construita de mine! colosal!
*****
* Din surse islamice se stie despre khazari ca au fost agricultori si pescari destoinici. In tara lor exista o dolina unde iarna apa crestea atat de mult incat se forma un lac, care peste noapte se umplea de pesti atat de grasi incat khazarii ii prajeau fara pic de ulei. Ca apoi, primavara, apa secand, in dolina sa se semene grau, caruia ii mergea nemaipomenit si asta gratie ingrasamantului de peste, asa ca ei, dintr-un foc, adica de pe un singur loc, obtineau iarna o recoltă de pesti, iar vara o recolta de grau. Si apoi ce le-a mai trecut lor prin cap, ca si copacii sa rodească stridii. Au incovoiat crengile copacilor de pe tărmul marii, le-au pironit cu pietre in apa marii, iar dupa doi ani copacii gemeau de stridii, iar in cel de-al treilea an, slobozind copacul, ramurile se inaltau tragand din apa rodul imbelsugat de stridii ce aveau un gust nemaipomenit. Imperiul khazar era strabatut de o apa cu doua nume, pentru ca un brat din aceeaşi albie o pornea dinspre rasarit spre apus, iar celalalt brat dinspre apus spre rasarit. Numele acelui rau se tragea de la numele celor doi ani ai Calendarului khazar. Caci, potrivit khazarilor, cele patru anotimpuri se schimbau din doi în doi ani, nu in fiecare an, prin urmare unul dintre ani curgea in sens opus celuilalt (precum cursul raului). Asadar, cei doi ani isi schimbau intre ei zilele si anotimpurile precum cartile de joc, si de aici incrucisarea dintre zilele iernii cu cele ale primaverii si dintre zilele verii cu cele ale toamnei. Si nu numai atat, unul dintre cei doi ani khazari curgea dinspre viitor spre trecut, iar celalalt dinspre trecut spre viitor. (Dictionarul khazar)
*****
am gasit acest pasaj, care ilustreaza perfect una dintre imaginile mele preferate:
* Ea impartea copiilor si animalelor fiertura din cazan cu un polonic si Masudi pricepu imediat ca de fapt din cazanul ala ea impartea visele. Buzele ei treceau prin toate culorile, iar cea de jos aducea cu o bancuta rasturnata. (Dictionarul khazar)
 |
| pinterest.com |
*****
* Dadura de un mojar cu scortisoara, de un hamac agatat atat de sus incat puteai citi cartea culcat doar dacă statea lipita in tavan deasupra ochilor, apoi de o clepsidra cu nisip mirosind a lavanda, de o lampa cu ulei cu numele celor trei suflete ale omului inscrise pe fiecare din cele trei brate ale sale: nefea, ruah, nesmah. in fereastra era o planta pe care vizitatorii o socoteau a fi un soi sub influenta zodiei Racului. Pe policioarele prinse de-a lungul peretilor se aflau o lauta, o sabie si o suta treizeci si doi de saculeti din panza rosii, albastri, negri si albi, in care se aflau manuscrisele lui Cohen sau copii ale unor manuscrise straine. Pe o farfurie era o inscriptie facuta cu pana inmuiata in ceara de sigiliu, despre modul de a te trezi usor si repede: ca sa-ti vii in simturi e de-ajuns sa scrii un cuvant, oricare, si te trezesti imediat, intr-atat este scrisul de binefacator, de natura divina, nicicum omeneasca. Pe tavan, deasupra hamacului de dormit, stateau insirate cuvinte scrise in clipa trezirii. Dar atentia privitorului era atrasa de trei carti aflate pe jos, langa fereastra, acolo unde de obicei Cohen citea. Se pare ca el rasfoia cartile pe sarite, cititul sau aducand cu un soi de poligamie.
deci omul asta mi se pare din alta lume – toate detaliile atat de fantastice, care se armonizeaza cu restul detaliilor, cu celelalalte povestiri, si in acelasi timp cu ansambul cartii… este ceva ce cu greu pot cuprinde… nush, s-a asigurat cineva ca era intra-adevar carne si oase? poate a fost o galaxie care a luat forma unui om…
*****
si sinestezie…
* Una dintre vapai se desprinse de lampa si incepu sa planga cu doua voci, iar rabinul Papo zise:
– E sufletul dintai, al tanar, al lui Cohen, cel care plange dupa trup, iar trupul dupa suflet. Atunci sufletul se apropie de lauta de pe policioara si-i atinse usor coardele, insotindu-si astfel plansetul cu cantarea. Uneori in pragul serii – plangea sufletul lui Cohen – daca soarele iti apuca ochii, ti se poate intampla sa vezi intr-un fluture care iti taie calea o pasare indepartata, ori intr-o bucurie zburand la joasa inaltime o tristete adanca zburand la mare inaltime…
*****
…caci uitarea se afla in ochiul privitorului.
ce traducere de geniu!
uitarea ca privire si/ sau uitarea ca ne-aducere aminte… tare de tot!
*****
Daubmannus o zari pe strada. Inimile lor se intalnira in ochi…
*****
mi-a placut Celalalt trup atat de mult, incat mai ca-mi vine si mie sa caut un inel de piatra care sa-si schimbe culoarea, si restul… acum ca am citit cele trei Mantia de stele — Dictionarul khazar — Celalalt trup, mi se pare ca scrierile se imbina intr-un tot unitar, si nu ma refer neaparat la teme sau motive recurente, ci la unele idei care construiesc cartile, si care la un anumit nivel (sau poate doar in mintea mea), rezoneaza, se potrivesc perfect, precum piesele unui puzzle; deci Mantia de stele este povesti in poveste – avatarurile personajului narator; Celalalt trup dezvolta o teorie cum ca ar exista un trup pamantesc si unul duhovnicesc, dar si ca intruparile pot fi concomitente, in niste prezenturi paralele. Acum, dupa Celalalt trup, salturile in timp pe care le face personajul din Mantia de stele pt a-si regasi povestile vietilor trecute poate parea de fapt o calatorie in(tre) aceste forme paralele de prezent
*****
azi am inceput Ultima iubire… am si tras o prima carte din pachetul de carti de tarot, inainte de a le dispune intr-un fel pt a citi cartea – a fost Magul
*****
am terminat Ultima iubire… cu amestecul dintre capitole, a fost o plimbare intre planurile temporale, istoria personajelor si reconstituirea legaturilor dintre ele; mi-a placut, a fost provocator; acum o recitesc, urmand ordinea fireasca a capitolelor
*****
atat de in viata!
 |
| khazars.com |
Yamore
 |
|||
| pinterest.com |
Doar ca uneori se intampla sa intalnesti pe cineva care pare sa locuiasca printre gandurile si fanteziile tale – si ti le implineste ingrozitor de identic – in ciuda tacerilor tale incapatanate. Atat de teribil de identic, incat te indoiesti de identitatea sa si de realitatea ta; incat iti pare o intrupare a fiintei tale, prin care experimentezi senzatii nestiute, temeri adormite, reguli rescrise sau vieti netraite…
Atunci tot ce ramane de facut este sa iti construiesti ziduri, sa spui tampenii si sa fugi.
Atunci tot ce ramane de facut este sa iti construiesti ziduri, sa spui tampenii si sa fugi.
Sunt ochiul tău, ești ochiul meu
și cine poate să despartă
doi ochi privindu-se-ntr-atât
o, contopire, o, durată,
…………………………..
încât vom fi un orb deodată.
(Ion Draganoiu)
1 albastru/ luna
(sursa foto: pinterest.com)
Imi place cand albstrul lunii se lasa asteptat; uneori il caut; cand nu mi se arata, il astept. Poate nu il caut cu destula sarguinta, sau poate nu il caut intentionat cu destula sarguinta, pentru ca-mi place cand il intalnesc. Cand ne intalnim. Cand cautarea mea, care este o forma de neliniste, isi (re)gaseste sentimentul de intreg. Cand din mine pare sa fi lipsit o nuanta de albastru.
Albastrul acestei luni nu stiu unde va duce, asa cum nu stiu de cateva luni incoace – ma las purtata de pasi, idei, melodii, culori si decizii, si incerc sa le controlez – mereu esenta contrariilor; inca mai simt, inca ma tem, inca mai sper si deznadajduiesc, dezamagesc si ma dezamagesc, apoi zambesc si mi se raspunde; traiesc un soi de fericire…
it was fascination VIII
O imagine care ma fascineaza de cateva zile; nu stiu ce ceva animalic si romantic trezeste in mine, dar trezeste. O tot privesc si incerc sa (ma) inteleg: oare este rasuflarea ei, geamatul, mana lui care – poate in contextul pozei – imi pare teribil de masculina, ideea in sine, vreun resort interior, ceea ce traiesc de cateva zile, o combinatie?…
O privesc, si o privesc, si o privesc,, si fac ce fac si ma intorc la ea pentru a o privi din nou…
O privesc, si o privesc, si o privesc,, si fac ce fac si ma intorc la ea pentru a o privi din nou…
(sursa foto: facebook.com)
what should i read next?
In periplurile mele prin lumea virtuala am descoperit o recomandare de site:
Practic accesezi site-ul, scrii in caseta de cautare numele unui autor sau al unei carti, apoi accesezi link-ul-rezultat al cautarii, si ti se afiseaza o lista de sugestii – scrieri similare stilului cartii sau autorului respectiv.
Am incercat cu Boris, Milorad, Thomas Mann si Borges, si rezultatele par multumitoare. De fapt, mai mult de-atat…
Acesta postare se vrea o incantare: am cautat Boris si Foam of the Daze (Spuma zilelor). Ignorand primele doua sugestii – Paul Auster (??? Timbuktu si nush ce trilogie), pe locul trei a fost ‘Magicinul’ lui Fowles, iar ultima: Italo Calvino – If on a Winter’s Night a Traveler. Despre Italo Calvino stiam ca este un autor de citit, iar din ‘Daca intr-o noapte de iarna, un calator’ imi era cunoscut doar titlul. Am aprofundat putin, si ceea ce am descoperit nu a facut decat sa-mi sporeasca curiozitatea:
“Romanul vorbește despre un cititor care începe să citească o carte intitulată “Dacă într-o noapte de iarnă un călător “. Primul și toate capitolele impare explică la persoana a doua cum se comportă cititorul care vrea să citească urmatorul capitol al romanului. Capitolele pare însă, sunt capitole inițiale ale cărților per care cititorul încearcă să le citească. Este un roman care povestește plăcerea lecturii, sau mai bine spus plăcerea începutului unei lecturi. Este un metaroman în care structura sintactică se împletește în mod direct cu povestea pe care autorul dorește să o nareze.” (wikipedia)
M-am apucat asadar de citit; am gasit-o in italiana; si am inteles: primul capitol este scris la pers a II-a singular, si pare a fi un fel de descantec de dinainte de hipnoza: sunt de fapt sfaturi, adresate cititorului despre cum sa citeasca mai departe. Ce idee! M-a prins, deci; imi place; sa vedem mai departe!
Se una notte dínverno un viaggiatore — cartea pe Scribd
Remember!
 |
| (sursa foto: pinterest.com) |
it was fascination VII
Dali Bench – in fata muzeului Dali din St Petersburg, Florida. Placuta si nu prea: pe de-o parte este un fel de “Persistenta memoriei” pe care o poti privi din pluriperspectiva fara sa ti-o imaginezi, pe de alta este o imagine supra-asociata cu Dali, prea cunoscuta, ca sa mai poata parea originala sau surprinzatoare.
(sursa foto: chiarblog.eu)
(sursa foto: flickr.com)
(sursa foto: unmeaningflattery.com)
1 albastru/ luna
(sursa foto: pinterest)
Albastrul acestei luni este chiar imaginea pe care am ales-o ca fundal al blogului, in incercarea de reinventare… vizuala. Am lucrat la el aproape trei zile, si aproape fara somn, in cautarea formei sau a formelor care sa completeze fondul si cuvintele. Pentru ca ramane blogul gandurilor mele, am considerat ca reprezentarea de jurnal scris de mana i se potriveste perfect, mai ales ca regret vremurile epistolelor, cand numai aspectul scrisului in sine crea legaturi.
Singura mea neliniste ar fi ca acest font sa nu fie cumva ilizibil, iar ceea ce ma macina este ca semnele de punctuatie abia se mai disting, in conditiile in care imi citesc postarile de cateva ori inainte de a le publica, adaugand semnele de punctatie potrivite regulilor, si mai ales cadentei. Pentru mine, fiecare virgula este esentiala in curgerea vie a cuvintelor. In plus, punctele mele de suspensie sunt de nerecunoscut – ceea ce e similar unei lovituri de moarte, pentru ca in lumea semnelor de punctuatie, punctele de suspensie sunt echivalentul inefabilului, sunt… Eu.
Structurii blogului am mai aduagat o pagina, cu Albstrul lunii de la inceputuri pana-n prezent; doar imagini, fara vorbe. Povestea fiecarui Albstru se regaseste in sub forma de link, in mentiunea lunii si a anului in care a fost postat.
Evident, astept impresii!
Albastreste vorbind, imaginea este din Rovinj, Croatia – loc deja trecut pe lista locurilor de vizitat si zabovit saptamani; bancuta de pierdut in ganduri si in carti, felinar, albastru, cer, sunet si adieri de valuri si armonie – cu siguranta mai mult decat doar cromatica.
Incandescence
Traiesc o asemenea temperatura, incat ma astept ca in orice moment totul in jurul meu sa inceapa sa se topeasca; un ghetar urias, in diverse forme si diferite culori: incepanad cu laptopul meu, care nu rezista functionand mai mult de o ora, si terminand cu peretii camerei, care parca au inceput sa respire viu, cald. White heat. Ma gandesc la Dali, Poe si Camus in timp ce adun bucati din mine intr-o galeata…
OCD much?
Am observat ca, dintr-un motiv obscur, postarile aceste luni au aparut – cu o singura exceptie – din trei in trei zile.
Pentru ca ideea sa nu mi se para din ce in ce mai tentanta, si pentru a nu strica spontaneitatea momentelor, iata-ma asadar distrugand Ordinea.
Asa! (bun. trei paragrafe. glumeam! :d)
Pentru ca ideea sa nu mi se para din ce in ce mai tentanta, si pentru a nu strica spontaneitatea momentelor, iata-ma asadar distrugand Ordinea.
Asa! (bun. trei paragrafe. glumeam! :d)
words of wisdom
Some are wise and some are otherwise.
Sign your Name
Daca se va intampla, il consider un moment istoric (nefericit); as prefera sa nu-l traiesc, insa. O mini-campanie si aici – o sansa de a (re)da tuturor sansa la Cultura; paradoxal si poate fortat, ideea de a semna petitia imi para similara unei executii: un singur glont care ucide, o semnatura care poate salva – nimeni nu va sti vreodata daca nu a fost chiar a sa…
Rar
Ploua, ploua, ploua,
Vreme de betie
Si s-asculti pustiul,
Ploua… abundent si galagios, cu lumini de argint in stralucirea felinarelor, si ma gandesc ca de acesta data nimeni nu si-a mai inchis ferestrele ca sa nu ploua in casa.
Intind mana in ploaie… cu cata desfatare a primit pielea mea atingerea racoroasa a ploii, cu cata aviditate trebuie sa o primeasca Pamantul! O ascult batandu-mi in pervaz si lovind asfaltul, parand a nu fi ploaie, ci doar fosnetul copacilor in vant sau furtuna. Incepe sa se astearna pe mine, desi doar o privesc indeaproape, adapostita inca intre ziduri. Din cand in cand, isi confirma viziual prezenta, si lumina ei imi zaboveste, secunde, in privire. Devin toata numai simturi…
Cata sete mi-a fost de fapt de ploaie, si dor… ploaia caniculei, sau ploaia altor meleaguri, ploaia care incetoseaza orizontul, poarta adieri si amintiri, si-mi face trupul sa arda…
A*Man
Dupa momentul Muhammad Ali de la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, am crezut ca nimic nu ma mai poate impresiona intr-atat, in acel alt fel de lacrimi — asteptam recorduri, imnul national, intamplari de viata, dar nimic care sa ma tulbure mai mult decat povestile lacrimogene gen “Dansez pentru tine”.
A urmat insa, drumul “in orb” al lui Florin Georgescu, pe bicicleta, pana la Londra, si am privit apoi, primul schimb de “tricouri” pe care l-am vazut vreodata, in atletism – semi-finala la 400m masculin, intre Kirani James si Oscar Pistorius; Kirani James – cel care castigase semi-finala respectiva (si ulterior finala), si Oscar Pistorius (primul atlet cu picioarele amputate care s-a calificat si, deci, a participat la Olimpiada). Abia atunci l-am vazut, de fapt, pe Oscar Pistorius — obisnuinta cu o asa-zisa normailitate, care pierde din vedere – la propriu, iata – detaliile definitorii in si pentru viata celor carora le lipsesc. Un exercitiu de umilinta.
“You’re not disabled by the disabilities you have, you are able by the abilities you have.” (Oscar Pistorius)
(guardian.co.uk)
(zimbio.com)
(exclusivnews.ro)
Retorice XIX
Uof, fluturi! Fluturi peste tot!!!
aMAZEme
Din seria evenimentelor culturale care se desfasoara in Londra paralel cu Olimpiada, pentru a marca existenta-i si a o sarbatori, ceea ce ma incanta, farmeca si fascineaza este ideea aMAZEme – un labirint din carti, in forma amprentelor lui Jorge Luis Borges.
Sunt cucerita si ametita de aceasta idee – pe langa felul armonios in care se intersecteaza cu titurile operelor si a temelor predilecte lui, ”Labyrinths” – numele sub care o bogata antologie-traducere de proza scurta a fost publicata in limba engleza, cititorul de Borges in engleza identificandu-l practic cu ideea de labirint, ceea ce aproape (ca) ma lesina de emotie este faptul ca, lasand la o parte felul meu de a mangaia paginile sau cuvintele pe care le citesc, Borges, devine cumva si mai personal, aproape de intim, palpabil; ce poate fi mai incantator decat posibilitatea de a te plimba fizic printre liniile amprentelor lui, asa cum iti plimbi imaginatia in Uqbar ori printre randurile scrierilor sale – ambele unice, apartindu-i lui si numai lui, si tot restul de simbolistica si analogii care se subinteleg?!
Urmele atingerii lui Borges sub forma de carti si randuri. De carti…
Mi-a făcut semn să mă apropii de el. Mîna lui s-a întins ca să-mi strîngă mîna. M-am ferit; îmi era frică să nu ne confundăm definitiv.
1 albastru/ luna
Albastrul lunii este olimpic. Poate pentru ca ma entuziasmeaza din nou victoriile noastre, poate pentru ca am timp sa urmaresc competitiile, din nou, poate este Orasul, sau poate trecerea timpului care ma reapropie de copilarie; pe masura ce imi reamintesc detalii – pierdute voit sau nu – de demult, descopar ca pasiunile si visurile copilariei inca ma mai definesc si, ceea ce stiam deja si este evident, sunt ceea ce m-a creat.
Nu stiu daca “poate” separat sau impreuna, sau ce determina ce, sau daca.
Nu stiu daca “poate” separat sau impreuna, sau ce determina ce, sau daca.
sursa foto: http://blog.virtuemarttemplates.org
Mini-madeleine
Printre atatea sporturi si transmisiuni in direct, am reusit sa urmaresc ieri integral aproape, evolutiile la gimnastica feminina: toate cele nush cate echipe, sub-grupe, rotatii samd. Nu stiu de ce am hotarat sa nu pierd nimic – poate nostalgia orasului, regrete, poate melancolia emotiilor copilariei cand spatarul de la canapea devenea un fel de barna, iar patul rampa de sarituri, si deveneam, pe rand, Lavinia Milosovici, Gina Gogean et comp. In fine.
La un moment dat, in timpul exercitiului la sol al uneia dintre concurente, chinezoaica cred, si fara legatura cu programul interpretat de ea, mi s-a parut ca acorduri din melodie ar aduce cu sunetele spadelor in duel. Brusc, pentru cateva momente, privirea mea a retrait intens imaginile legendare ale duelului pe gheata interpretat de Philippe Candeloro, la Nagano in 1998. Apoi totul s-a reintors la normal.
Ciudat cum gimastica si patinaj, o olimpiada de vara si una de iarna, orase si ani s-au intrepatruns in mintea mea, de la o micro-bucata de melodie.
Frematari
Idei si idei si idei care imi freamata in minte, ca niste fulgi de zapada care plutesc continuu, in directii haotice, fara sa se depuna… zac intr-un fel de no man’s land, intre reverie si somnolenta, si parca as face un om de zapada, daca nu mi s-ar topi inca din ganduri…
