Cum se numeste teama privind coincidentele ironice ale existentei ca, dupa ce ai articulat gandul ca “Muntele vrajit” ramane cartea preferata pentru totdeauna, sa nu cumva sa intalnesti o alta scriere care sa distruga ordinea Universului interior?!…
Ca un Dionis care odata gandindu-se Dumnezeu, se prabuseste…
Citesc cu teama si precautie, si cu un zid imens construit in jurul sufletului si a ratiunii… am pe lista Italo Calvino — Se una notte d’inverno… si mi-e frica…
Am avut melodia pe repeat aproape intreaga zi; abia am descoperit-o, desi a fost, si poate inca mai este prin topuri.
Ma fascineaza tandretea din vocea lui, inflexiunile calde, calmul; ceea ce imprima dramatism este mai degraba fundalul instrumental decat intensitatea vocii sau versurile.
Insa, ceea ce imi place in mod deosebit este atitudinea generata de “intriga”, fir narativ, etc. Decizia imediata de a nu accepta Infidelitatea.
Daca partea feminina nu s-ar identifica cu vocea, si, in consecinta, cu punctul de vedere masculin, ci cu versurile, hotararea si determinarea, poate am trai printre mult mai multe femei fericite, constiente de minunatia de a fi ele insele, puternice, independente, iubite, iradiind lumina de atatea ori diminuata de acceptatea abuzului, infidelitatii, violentei, a doua-treia-patra sanse, “lasa ca macar ma iubeste”, “tot la mine se intoarce”, “ce ar zice lumea”, “asa cum este, il iubesc”, si atatea alte scuze de femei dez-umanizate, devenite roboti-emotionali…
Da, desi versurile si imaginile ilustreaza infidelitatea Ei, inversand personajele, preluand Puterea de a decide intru Fericire si Respect-de-Sine, melodia poate fi un soi de oda femeii… macar de 8 Martie – pentru unii/ unele, printre singurele zile cand sarbatoresc existenta si Femeilor care le sunt prezente in viata…
Fiecare femeie ar trebui sa poarte simbolul lui 8 Martie in suflet, zilnic…
S-ar putea sa fi fost primul inceput de Martie cand nu am trait sentimentul de ghiocei si viata – zile de hibernare mentala si aproape fizica, de respiratie, dar netrait.
Pana ieri, cand zapada zilelor trecute a disparut, retrezind muzica naturii – trilurile reinviate ale pasarilor clocotindu-mi sufletul.
Predispozitia spre ideea de Romantism…
Un an de la reminder-ul tatuat pe piele si in suflet…
Randurile care imi amintesc de Magia detaliilor care ma inconjoara, farmecul si fericirea Vietii, imaginile pe care le port in ganduri si in sine, iubirea pe care o primesc, iubirea pe care mi-o daruiesc…
Universul supra-realist al lui Boris Vian, in care traiesc uneori, Muntele Vrajit al lui Thomas Mann – probabil pentru totdeauna scrierea mea preferata…
“Le bleu n’a pas de dimensions. Il est hors de dimensions, tandis que les autres couleurs elles, en ont.” – Yves Klein
Cand sclipirea argintat-inghetata a ninsorii te intarzie si izoleaza in aeroport, insa Universul iti trimite semne in nuante de Albastru…
“time she stopped
sitting at her window
quiet at her window
only window
facing other windows
other only windows
all eyes
all sides
high and low
time she stopped”
“Acción Poética” – un fenomen literar-artistic, o miscare initiata in Mexic, un demers de a impodobi zidurile oraselor cu poezie.
Versuri imprimate extern, fizic, vizual, pe peretii asezarilor…
Insa, imagini in cuvinte, poeme, iubiri, tânjeli, indragostiri, jocuri de sensuri, melancolii, sperante, disperari, declaratii, sentimente – pictate, scrijelite, desenate, imprimate, amprentate interior, tapetate, tatuate pe zidurile sufletului…
Cuvinte care mi se repeta si se plimba printre emotii ca o mantra, pana la o intensitate care explodeaza sensurile si sufletul — un Big Bang al Universului interior, care re-creaza o noua stare de sete de imagini in cuvinte, poeme, iubiri, tânjeli, indragostiri, jocuri de sensuri, melancolii, sperante, disperari, declaratii, sentimente.
O stare continua de regenerare a dependentei de Poezie. Poesis…
”I swim in the sky; I float; my body is full of flowers, flowers with fingers giving me acute, acute caresses, sparks, jewels, quivers of joy, dizziness, such dizziness. Music inside of one, drunkenness. Only closing the eyes and remembering, and the hunger, the hunger for more, more, the great hunger, the voracious hunger, and thirst.”
” I am so thirsty for the marvellous that only the marvellous has power over me. Anything I can not transform into something marvellous, I let go. Reality doesn’t impress me. I only believe in intoxication, in ecstasy, and when ordinary life shackles me, I escape, one way or another. No more walls.”
*********
21/02/1903
125 de ani de Anaïs Nin… de intensitate exteriorizata, pasiune intelectuala si carnala, pagini de non-conformism mai mult sau mai putin cautat.
Desi frecventa mea dintotdeauna este apropiata celei a Margueritei Duras, am avut perioada mea Anaïs Nin – care mi-a mai adaugat cateva straturi de suflet…
Pentru ca aniversarile si comemorarile sunt un soi de imortalitate…
M-am trezit cu determinarea de a imi cumpara o “bicicleta” de camera, cu gandul ca as putea pedala si citi in acelasi timp – cea mai comoda modalitate de a face extra-miscare; insa, concluzia a fost ca este mai econom un set de umerase… 
„Încîntarea mea, iubirea mea, viaţa mea, nu pricep nimic: cum poţi să nu fii cu mine? Sînt atît de infinit de obişnuit să fiu cu tine, încît acum mă simt pierdut şi pustiu: fără tine, sufletul meu. Îmi transformi viaţa în ceva luminos, uluitor, irizat – tu adaugi o scînteiere de fericire peste toate –mereu diferit: uneori poţi fi de un roz fumuriu, pufoasă, alteori întunecată, înaripată – şi nu ştiu cînd îţi iubesc mai mult ochii – cînd sînt deschişi sau închişi”.
(Nabukov – Scrisori catre Vera)
*******
Cam asa se simte cand “suferi” de sinestezie, indragostire si dragoste…
Uneori, deseori imi doresc ca, fizic, creierul meu sa se poata “rewire” – sa isi reconstruiasca si incalceasca legaturile, astfel incat sa simt si eu Sinestezia… sa mi se reorganizeze Universul, sa mi se coloreze sunetele, literele si cuvintele, sa pot privi spatial date, luni si ani, sa simt sensul cuvintelor si al sentimentelor in papilele gustative, sa ating impalpabilul si i/nematerialul…
Dupa 13 zile de casa noua, cautari, schimbari, varuieli, deconstructivism, si re-, ma simt acasa.
Ca si cum peretii creierului meu si ai emotiilor sunt in sfarsit culoarea potrivita, nuanta perfecta, textura care li se potriveste…
Imi privesc pagina blogului cu o fascinatie aproape hipnoza, ca un Pygmalion indragostit de Galateea, ca si cum nu as mai vrea sa plec, sa clipesc, sa ma eliberez, sa ma desprizonaresc…
O stare inspirata de Albastrul Lunar postat de catre Nautilus…
Un soi de leapsa sentimentelor.
Cand nu mai exista Timp, ci doar Spatiu, si iti inchipui sufletul inaintand timid in razele privirii tale, plutind in imbratisarea si miscarile ritmului Sau – al sufletului melodiei, rezemandu-si capul pe umarul pe care si-l ofera spre visare, rasuflarea ca o atingere de nor pe gatul Lui, si ochii inchisi…
Un Blues precum un cantec de leagan, care adoarme ratiunea si nelinisteste fluturii, si pulverizeaza ambrozie pe inima… pentru ca daca ambrozia ar avea gust de melodie, aceasta ar fi…
Imaginea lui Jupiter reflectata de catre NASA, iar singurul meu gand este daca nu cumva Van Gogh nu a trait o experienta suprasenzoriala de parasire a propriului corp, urcandu-si sufletul in spatiu si inspirandu-si nuantele involburate din haosul Jupiterului…
…make lemonade.
sau
…don’t make lemonde! Make life take the lemons back.
sau
…grab tequila and salt.
sau
…demand to see life’s manager!
Variatiuni pe aceasi tema – fie de resemnare, adaptare, fie de impotrivire. Dar daca in fiecare lămâie s-ar ascunde un curcubeu?…
Poate dincolo de acceptare sau lupta se afla relativitati si perspective, iar gustul lămâii potenteaza parfumul a ceea ce ii va urma…
9-25 februarie – Olimpiada de Iarna.
Nu simt nimic.
Nu regasesc entuziasmul de demult.
Nu ma imaginez implicandu-ma afectiv in programele de patinaj artistic, sau cursele de bob ori sanie, distantele la sarituri cu schiurile, timpii la slalom sau tintitul la biatlon.
Nu mai cunosc pe nimeni din patinaj artistic, iar un mini-documentar descoperit recent, in care o pereche de americani contesta Aurul unei perechi de rusi — deoarece el-rusul a cazut, insa el-americanul nu, desi castigatorii au dansat cu gratie si eleganta, — si au castigat, ma indeamna sa cred ca a devenit patinaj-tehnic.
Phillipe Candeloro, Brian Joubert, Michelle Kwan, Surya Bonaly, Alexei Yagudin, Evgheni Plushenko — am trait doua generatii de patinaj artistic si doua zeci de ani de la Nagano 1998 si spectacolul lui Candeloro…
Poata pasiunea de demult pentru sporturile de iarna – tir, in mod special – a fost preamburul rabdarii pentru snooker…
Si isi privi “the bohemian rhapsody of light” gandind ca isi decoreaza camerele locuintei dupa chipul si asemanarea sufletului sau…
Sa traiesc culori inventate, imagini negandite, vorbe inedite, fericiri absolute…
O casa in care am trait vreme de zece ani, si care nu ma mai recunoaste… am lasat-o in parasire, locuita de delasare si orice altceva decat propria-mi prezenta; am crezut ca atarnandu-i razlet ganduri de pereti, va rezista timpului… cumva, a rezistat, insa, de fiecare data cand incerc sa intru, pare a nu ma mai sti. Recuperez chei, insa, pentru fiecare incercare de acces, imi trebuie o noua cheie. Poate fundatia blogger s-a erodat, sau poate isi apara sufletul de speranta revenirii…
Imi doresc, insa, un loc care sa nu ma refuze, si, poate, l-am gasit… am transportat deja ideile de casa veche, si momentan il decorez dupa chipul si asemanarea mea; iar, daca descopar ”cum”-ul, vizitatorii vor fi directionati in mod automat catre el… – AICI…
In minte imi sunt constant. Continuu. Cuvintele si sensurile. In lupta cu Timpul, insa, castiga Dezorganizarea si Delasarea. Pana cand, in disputa vlog vs blog, se trezeste in tine o replica ”Io sunt omul cuvintelor.” Si asa este; asa a fost mereu. Sunt omul cuvintelor, al imaginarului construit din lexeme si sememe si al imaginilor ”de construit”, mai degraba decat ”deja construite”.
‘Cause all of me
Loves all of you
Love your curves and all your edges
All your perfect imperfections
Give your all to me
I’ll give my all to you
You’re my end and my beginning
Even when I lose I’m winning
‘Cause I give you all of me
And you give me all of you
Trecerea timpului nu reprezinta doar imbatranire, ci si invataminte si revelatii… 2016 a adus intelepciune si descoperiri… iar 2017, ca orice necunoscut, va fi Surpriza – pagini nescrise asteptand sa fie scrise cu provocari, optimism si imaginatie in ganduri si suflet, si cu magie si armonie in vene… vor fi zambete, si vor fi lacrimi, fericiri si tristeti, insa efectul lor asupra existentei este stabilit de perspective si atitudini…
Sper, asadar, sa ne scriem cele 365 de pagini-surpriza cu noi perspective, pozitive si revelatoare – traiesc inlauntrul nostru, asteptand sa fie descoperite, exprimate, si traite…
Nu putem dormi decat pentru trecut si prezent – oboseala traita, si momentul efectiv somnului – un prezent in care somnul devine cumva atemporal.
Oricat ai zace in somn pentru viitor, cand somnul loveste, orice urma a sa din trecut se sterge…
Poate candva vom deveni un soi de camile, acumuland si eliberand treptat trezie…
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.
 |
| getgamegroup.com |
Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!
Simt, gândesc deci exist
Educación, reflexiones y cultura general.
みんなの思い出の音楽
Nos amis les humains sont formidables ! © - Nouvelles en tout genre
în umbra întunericului!
When the Universe manifests itself through Poetry...
Impresie. Albastru inefabil... 