O casa in care am trait vreme de zece ani, si care nu ma mai recunoaste… am lasat-o in parasire, locuita de delasare si orice altceva decat propria-mi prezenta; am crezut ca atarnandu-i razlet ganduri de pereti, va rezista timpului… cumva, a rezistat, insa, de fiecare data cand incerc sa intru, pare a nu ma mai sti. Recuperez chei, insa, pentru fiecare incercare de acces, imi trebuie o noua cheie. Poate fundatia blogger s-a erodat, sau poate isi apara sufletul de speranta revenirii…
Imi doresc, insa, un loc care sa nu ma refuze, si, poate, l-am gasit… am transportat deja ideile de casa veche, si momentan il decorez dupa chipul si asemanarea mea; iar, daca descopar ”cum”-ul, vizitatorii vor fi directionati in mod automat catre el… – AICI…
Impresie. Albastru inefabil... 