Posted in nichita, sémèmes

Arta infinitului

Constantin Brancusi lucrand
la Coloana infinitului
(wikipedia.org)

ma fascineaza imaginile astea vii ale Oamenilor cu majuscula…

poza nu este decat fie o expresie de convenienta, fie un moment oprit din miscare – nu vei stii niciodata cum se va schimba chipul in urmatoarea secunda, sau cum se sfarseste gestul; dar aceste imagini miscatoare… sentimentul din privire, trupul, gesturile, nelinistea mainilor sau dimpotriva, sunetele de fundal, si mai ales glasul, inflexiunea vocii, interpretarea, accentul pe cuvinte, cuvintele insele — toate il transforma pe Om in om…

Gând 6 — Nichita Stanescu

“Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar… de
dragoste mai ales.”

… brusc poza din manuale, din albume sau de pe site-uri se transforma in traire; cel ce era scrieri, sculpturi, compozitii, descoperiri sau doar cuvinte intr-o biografie, devine deodata mai aproape, mai om, mai uman… in imensul egoism al fiintei mele, intr-un fel sau altul, il coboara pe el la banalul meu, extragandu-l dintr-o existenta inchipuita abstract intr-una la fel de imaginara, dar creata si reconstituita cu acele bucati de imagine si glas…

Posted in carti, kundera, lexèmes, sémèmes

De demult citite III


Kundera, pe scurt

O recomandare: o carte putzin diferita de “Insuportabila usuratate….”, tot de Milan Kundera – Identitatea – as zice ca firul narativ e in bucla, si totusi cand crezi ca ai reusit sa separi episoadele sa intelegi povestile si perspectivele, te loveste finalul…da’ rau…
(18 ian 2007)


Am terminat de citit saptamanile trecute a patra carte de Kundera – Gluma — dezamagitoare… au fost trei sute si ceva de pagini pe parcursul carora am tot sperat la un ceva care sa-mi placa; desi parte dintr`un roman, personajele principale sunt doar schitate, scriitorul insistand pe contextul politic al intamplarii; bine, si povestea se vrea autobiografica, deci din nou nimic deosebit sau spectaculos; ceea ce este de remarcat si ceea ce-mi si place la Kundera, de la Insuportabila usuratate… incoace, este prezentarea unui moment din multi-perspectiva (un acelasi moment descris prin trairile mai multor personaje), si impactul sau urmarea mai mult sau mai putin deosebita pt fiecare dintre participanti, ca si raportarea la trecutul fiecaruia si explicarea unor actiuni prezente prin prisma unor trairi din trecut.
Ar mai fi si cateva citate sub forma de aforism care mi`au placut, dar doar atat.

(6 oct 2007)

Posted in carti, hvk, lexèmes, sémèmes

De demult citite II


Histoire de ma vie – Herbert von Karajan


Desi initial a fost conceputa ca un fel de conversatie intre Von Karajan si Franz Endler, pana la urma a iesit ceva intre biografie si autobiografie, un mélange intre povestea lui Karajan si completarile lui Endler, unde nu se respecta neaparat un fir cronologic si nici rigurozitatea pe care i`ar fi acordat`o un biograf trecerii timpului…
De mentionat ca materialul a fost strans timp de 2 ani si ca HvK a acceptat sa discute/povesteasca aspecte oarecum controversate din viata sa…

Cuvintele lui Karajan care ar putea fi considerate moto-ul cartii:
Je ne puis imaginer une vie sans musique…
(13 sept 2006)


Jurnalul unui geniu — Salvador Dali


Zilele trecute am terminat de citit Salvador Dali — Jurnalul unui geniu – o carte care merita citita macar pt a intelege complexitatea personalitatii artistului…

Ceea ce ma preocupa insa, de fiecare data cand citesc un jurnal este autenticitatea…nu numai a ideilor si gandurilor expuse, dar si a constructiilor lingvistice create…adica, este evident ca la un moment dat respectivul artist are constiinta valorii sale si prin urmare a oricarui lucru (chiar manuscris) pe care`l lasa in urma…si atunci cata, sa spunem- sinceritate, cat recherche se afla in jurnalul sau? Cred ca cel mai autentic jurnal celebru ar fi cel al Annei Frank…

Am citit si jurnalul lui Mihail Sebastian…impreuna cu `De doua mii de ani` si de `Cum am devenit huligan`care, pe langa faptul ca reprezinta un document istoric si literar, sunt si putzin socante deoarece reflecta situatia si tratamentul la care erau supusi evreii, in romania, in timpul ocupatiei naziste…cat despre celelalte scrieri in proza ale sale nu prea m`a impresionat nimic…poate putin `Accidentul` si `Orasul cu salcami`…preferatele mele raman insa piesele de teatru prin tragicul lor, si in ciuda faimei dobandite de D-ra Cucu, imi place mai mult `Jocul de`a vacanta`
(7 sept 2005)

Posted in carti, lexèmes, sémèmes

De demult citite I

Cateva impresii, recenzii sau rezumate la carti recent citite atunci, de demult acum, postate candva pe forumuri…

Sinuciderea fecioarelor — Jeffrey Eugenides

Tanjim dupa vreo farama de dovada, dupa vreo parte de Rosetta care sa ni le explice in sfarsit pe fete.
Chiar daca sinuciderea Ceciliei a avut ca urmare niste sinucideri la indigo, acest fapt inca lasa neexplicat de ce Cecilia insasi se sinucisese. Caci reporterii au pus din ce in ce mai putin intrebarea de ce se omorasera fetele.

‘Sinuciderea fecioarelor’ este reconstituirea a ceea ce astazi ar putea fi catalogata drept ‘stire de la ora 5’. Tentativa de sinucidere a celei mai mici dintre cele 5 surori Lisbon, deschide seria sinuciderilor in familie si amplifica, poate, efectul pe care imaginea fetelor il va avea asupra baietilor- acum deveniti barbati – de’a lungul anilor.

Romanul are o structura ciclica, prima si ultima din cele 5 parti respectand intocmai momentele subiectului, intregind si ingloband naratiunea – care isi are ca reper temporal sinuciderea Ceciliei.

O singura voce narativa-colectiva – desemnata prin ‘noi’- vocea baietilor de`atunci, indragostiti de surorile Lisbon, sau inca indragostiti…nu de ele insele ci de surorile Lisbon ca fiinta, ca amintire si ca dorinta. Amintirile baietilor ca entitate compacta, cu acelasi trup, aceasi memorie, toti parte al aceluiasi eveniment trait impreuna si pastrat, ascuns, refulat, dar care revine obsedant in fiecare moment de viata.
……in tacerea casei am auzit pantalonii desfacandu’se. Fermoarul s’a deschis pana in maduva spinarilor noastre. Chiar daca Lux ii desfacea pantalonii lui Chase Buell, noi cu totii o simteam cum ni’i desface si noua, apucandu’ne si luandu’ne asa cum stia ea ca putem fi luati. ť
“Dupa ani, cand ne’am pierdut si noi virginitatea, am ajuns, in panica noastra, sa mimam giratiile lui Lux pe acoperis; chiar si acum, daca ar fi sa fim sinceri cu noi insine, ar trebui sa recunoastem ca facem intotdeauna dragoste cu acel spectru palid, ca intotdeauna picoarele’i raman impiedicate in olane si intotdeauna mana ei neasemuita se reazama de horn, indiferent ce’ar face mainile si picioarele iubitelor noastre prezente.”

Romanul este construit ca un dosar de reconstituire a momentului, infatisand atitudini, reactii si martuirii ale celor implicati direct sau indirect ; marturiile si amintirile outsider-lor, a celor care nu ajunsesera la o cunoastere atat de intima a existentei fetelor fiind redate prin stilul indirect liber :
Am incercat sa aranjam fotografiile in ordine cronologica, desi dupa trecerea anilor a fost dificil. O parte sunt neclare…Exponatul nr 1 infatiseaza casa Lisbonilor dupa tentative de sinucidere a Ceciliei. /
…dar cand ne’am intalnit cu d-l Lisbon, multi ani mai tarziu, ne’a spus…
Din anumite indicii descopertite ulterior, se pare ca ascensiunea Ceciliei catre dormitorul ei nu a fost atat de rapida pe cat ne’o aminteam noi.
Cand i’am cerut sa rezume impresia pa care si’o facuse despre starea emotionala a fetelor, a spus :
– Lovite, dar nu zdrobite.

Ar mai fi de spus despre laitmotivul prezenetei baietilor – martori la sinuciderea Ceciliei si`apoi la cea a fetelor, sinuciderea fetelor ca anicipare a decaderii viitoare a orasului si miticizarea unui gest pana la urma explicabil, trecand de la stadiul de subiect tabu la element de legenda :
Oamenii vedeau dovezi ale craviziunii lor in ulmii facuti una cu pamantul, in lumina nemiloasa a soarelui, in declinul continuu al industriei noastre de automobile.

Cartea este plina de simnboluri, ipoteze si interpretari, si ar trebui privita dintr`o dubla perspectiva: a sinucigasului si a celor care raman in urma…

* Orice intelepciune se sfarseste in paradox.

* Cand am cerut lamauriri despre aceasta parintelui Moody, el ne’a raspuns:
– Sinuciderea, ca pacat de moarte este o chestiune de intentie. Este foarte greu de stiut ce’a fost in sufletul acelor fete. Ce incercau ele de fapt sa faca.

* Esenta sinuciderilor n’a fost tristetea sau misterul, ci simplul egoism. Fetele au luat in propriile lor maini decizii care sunt mai bine de lasat in seama lui Dumnezeu. Au devenit prea puternice ca sa mai traiasca printre noi, prea preocupate de ele insele, prea vizionare, prea oarbe. Ceea ce a ramas in urma lor nu a fost viata, care intotdeauna biruie moartea naturala, ci lista cea mai banala de fapte lumesti : un ceas care ticaie pe perete, o incapere intunecata la amiaza si ofensa pe care o reprezinta o fiinta umana care nu se gandeste decat la sine. Creierul ei se intuneca la orice altceva, dar se aprinde cu intensitate in anumite locuri bine stabilite cum sunt ale durerii, ale nedreptatii personale, ale viselor pierdute. Orice altceva care a fi putut fi iubit se indeparteaza, ca si cum s’ar interpune o uriasa banchiza de gheatza, pana cand nu mai raman decat niste uriase puncte negre care dau din minuscule brate, dincolo de raza in care ar putea fi auzite. Urmeaza apoi franghia aruncata peste grinda, somniferul pus in palma cu o linie a vietii lunga, mincinoasa, fereastra deschisa, soba cu gazul care iese din ea, sau orice altceva. Fetele ne’au facut si pe noi sa luam parte la nebunia lor personala, fiindca nu ne puteam impiedica sa nu trecem pe unde trecusera si pasii lor, sa nu gandim gandurile lor, si sa nu vedem ca nici unul dintre ele nu ducea catre noi. Nu am putut sa ne imaginam golul unei fiinte care si’a lipit un brici de incheieturi si si’a deschis cu el venele, golul si calmul ei. Astfel a trebuit sa ne manjim boturile adulmecand ultimele lor urme, darele de noroi lasate pe podea, cuferele carora li se facuse vant sa cada, in timp un suflet stat pe ele si a trebuit sa respiram pt totdeauna aerul incapaerilor in care se omorasera. Nu conta in ultima instanta ce varsta avusesera sau ca erau fete, ci numai ca le iubiseram si ca ele nu ne auzisera pe noi, ca nu ne aud nici acum cum stam noi aici sus, in coliba din copac, cu parul nostru rarit si pantecele moale, si le chemam sa iasa din acele camere unde’au intrat ca sa ramana singure, pt intreaga eternate, singure in sinucidere, care este mai adanca decat moartea.
(17 aprilie 2006)

Posted in phonèmes

might kryptonite

Sufar incurabil de kryptonita cronica; toti specialistii in boli de melodii si obsesii melodioase mi-au confirmat ca mai am de trait intre “niste” si “cateva” sentimente, nu mai mult de sapte, si neaparat roz si declarate, caci altfel…
Acum eu ce sa fac? Mie-mi place albastrul inefabil…

I took a walk around the world to
Ease my troubled mind
I left my body laying somewhere
In the sands of time
I watched the world float to the dark
Side of the moon
I feel there is nothing I can do, yeah

I watched the world float to the
Dark side of the moon
After all I knew it had to be something
To do with you
I really don’t mind what happens now and then
As long as you’ll be my friend at the end

You called me strong, you called me weak
But your secrets I will keep
You took for granted all the times I
Never let you down
You stumbled in and bumped your head, if
Not for me then you would be dead
I picked you up and put you back
On solid ground

If I go crazy then will you still
Call me Superman
If I’m alive and well, will you be
There holding my hand
I’ll keep you by my side with
My superhuman might
Kryptonite
(3 doors down- kryptonite)