Posted in nichita, sémèmes

Arta infinitului

Constantin Brancusi lucrand
la Coloana infinitului
(wikipedia.org)

ma fascineaza imaginile astea vii ale Oamenilor cu majuscula…

poza nu este decat fie o expresie de convenienta, fie un moment oprit din miscare – nu vei stii niciodata cum se va schimba chipul in urmatoarea secunda, sau cum se sfarseste gestul; dar aceste imagini miscatoare… sentimentul din privire, trupul, gesturile, nelinistea mainilor sau dimpotriva, sunetele de fundal, si mai ales glasul, inflexiunea vocii, interpretarea, accentul pe cuvinte, cuvintele insele — toate il transforma pe Om in om…

Gând 6 — Nichita Stanescu

“Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar… de
dragoste mai ales.”

… brusc poza din manuale, din albume sau de pe site-uri se transforma in traire; cel ce era scrieri, sculpturi, compozitii, descoperiri sau doar cuvinte intr-o biografie, devine deodata mai aproape, mai om, mai uman… in imensul egoism al fiintei mele, intr-un fel sau altul, il coboara pe el la banalul meu, extragandu-l dintr-o existenta inchipuita abstract intr-una la fel de imaginara, dar creata si reconstituita cu acele bucati de imagine si glas…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s