Constantin Brancusi lucrandla Coloana infinitului
(wikipedia.org)
ma fascineaza imaginile astea vii ale Oamenilor cu majuscula…
poza nu este decat fie o expresie de convenienta, fie un moment oprit din miscare – nu vei stii niciodata cum se va schimba chipul in urmatoarea secunda, sau cum se sfarseste gestul; dar aceste imagini miscatoare… sentimentul din privire, trupul, gesturile, nelinistea mainilor sau dimpotriva, sunetele de fundal, si mai ales glasul, inflexiunea vocii, interpretarea, accentul pe cuvinte, cuvintele insele — toate il transforma pe Om in om…
“Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar… de
dragoste mai ales.”
