Posted in carti, lexèmes

a.c grayling – wittgenstein (II)


III. Filosofia tarzie

1. Perioada de tranzitie
* Scrierile din perioada de tranzitie sunt cu adevarat tranzitionale […]
* niciuna dintre scrierile lui W nu a fost publicata pana dupa moartea sa, iar motivul este ca nu a fost niciodata multumit de felul cum isi exprimase ideile sau ordonase remarcile prin care erau exprimate.
* o conceptie a „intelesului ca folosire”
* Partea intai a Gramaticii priveste felul cum atasam un inteles sunetelor pronuntate si semnelor scrise care constituie limbajul.–> intelegerea limbajului nu este un proces, ci o abilitate.
* […] investigheaza in Gramatica, notiunile cruciale de „gandire” si „intelegere” in sine, […] prin argumentarea ca exista mai multe feluri diferite de intelegere, corelate nu prin posesiunea in comun a unui set de caracteristici esentiale sau definitorii, ci printr-o relatie generala de similaritate pe care o numeste „asemanare de familie”.
* teoria intelesului ca folosire  „daca ar trebui sa indicam ceva ce constituie viata semnului, ar trebui sa spunem ca asa ceva este folosirea lui.”

2. Metoda, sens si folosire
* Tractatus –> limbajul are o esenta unic determinabila, o singura logica subiacenta; [..] rel de reprezentare in sine, se sprijina pe o legatura denotativa intre nume si obiect. Numele „insemna” obiecte. / Caiete –> nu exista o singura „logica a limbajului” […] intelesul unei expresii este folosirea sa, in multiplicitatea practicilor care vin sa construiasca limbajul.. […] limbajul este intretesut in toate activitatile si comportamentele umane si ca atare diferitele noastre folosiri ale lui primesc continut si semnificatie prin activitatile noastre practice.
* Tractatus — Problemele filosofice rasar din cz ca „intelegem gresit logica limbajului nostru”/ Cerceterai –> problemele filosofice vor disparea atunci cand functionarile limbajului vor fi sesizate asa cum trebuie.
* […] o sesizare a diferentei dintre ceea ce W. numeste „gramatica de suprafata” si „gramatica de adancime”. Prin „gramatica” el intelege mai degraba logica – mai precis, logica unei activitai lingvistice date; exista mai multe moduri diferite in care functioneaza „gramatica” limbajului., pt ca exista mai multe genuri de activitai lingvistice. [..] Cercetarile – o cercetare „gramaticala”.
* concluzia la care ajung remarcile lui W. despre metoda este ca in filosofie nu ar trebui sa cautam sa explicam, ci numai sa descriem.
* descrierea facuta de Sf Augustin invatarii limbajului in Confesiuni
* felul in care lucreaza limbajul este, sustine W., „ceva care se aflat deja la vedere, si care devine analizabil printr-o rearanjare”.
Ceea ce se afla la vedere spune W., este faptul ca limbajul nu este un singur lucru uniform, ci o multime de activitati diferite. […] Toate aceste activitati sunt numite de W. „jocuri de limbaj” –> „termenul ‚joc de limbaj’ este destinat sa scoata in evidenta faptul ca vorbirea unei limbi este parte a unei activitati, sau a unei forme de viata”.
* intelesul unei expresii este folosirea pe care i-o putem da, intr-unul sau altul dintre variatele jocuri de limbaj ce constituie limbajul: „intelesul unui cuvant este folosirea sa in limbaj”.
* Cum ar putea incepe sa fie invatat limbajul atunci, daca intelegerea este denotare si astfel este dependenta de definitiile ostensive? –> a intelege un cuvant nu constituie o experienta ca a vedea rosu sau a simti o durere.
* Stabilind ce nu sunt intelesul si intelegerea, W. da apoi o descriere pozitiva a ceea ce sunt ele. Aici conceptul de intelegere este central. W. spune: „ A intelege un enunt inseamna a intelege un limbaj. A intelege un limbaj inseamna a stapani o tehnica.” –> legatura dintre intelegere, inteles si folosire

3. Intelegere si urmare a regulilor
* „intelegere” –> stapanirea unei tehnici sau practici in felul tocmai explicat, se orienteaza spre notiunea de urmare a unei regului, ideea fiind ca practica in care consta intelegerea sensului (intelesului) expresiilor este aceea a observarii regulilor pt folosirea lor in diferite jocuri de limbaj carora le apartin.
* W. respinge notiunea de calcul si o inlocuieste cu cea de joc de limbaj
* […] este important sa nu fim indusi in eroare de notiunea de regula insasi, caci exista o perspectiva comuna, de pilda, asupra regulilor logicii si ale matematicii, care sustine ca acele reguli dicteaza daca facem ceva corect sau nu, independent de practica noastra de a aplica sau urma acele reguli; […] doua caracteristici ale regulilor si ale urmarii regulilor – cineva are senzatia ca este ghiday sau constrans de regula; regula pare sa-i spuna ce sa faca, sa-i dicteze activitatea + regulile determina dinainte ce rezultat va decurge din palicarea lor. […] Se pare ca exista ceva inexorabil in legatura cu regulile ce fac ca incorectitudinea sau corectitudinea a ceea ce eu realizez sa fie pe deplin independente de faptul ca realizez lucrul respectiv.
* Ceea ce subliniaza W. este faptul crucial ca ceea ce constituie o regula este folosirea comuna a ei de catre noi. […] „O regula sta ca un indicator.”
* „o persoana merge dupa un indicator numai in masura in care exista o folosire obisnuita a indicatoarelor, un obicei.” –> urmarea indicatoarelor nu este o activitate mentala interioara, ceva ascuns, ci o chestiune publica; ea se arata in practica noastra, este manifesta + urmarea regulilor este in mod esential o practica sociala, adica este ceva ce exista intr-o comunitate; existenta acordului intr-o comunitate este ceea ce stabileste regulile pe care le urmam.
* „ Si deci ‚a respecta o regula’ este de asemenea o practica. Iar a crede ca se respecta o regula nu inseamna a respecta o regula. Nu este deci posibil sa respeti o regula ‚in mod privat’: altfel, a te gandi ce se respecta o regula ar fi acelasi lucru cu a o respecta.”
* a urma o regula este un lucru pe care il facem fara a reflecta (de ex, sahul); […] urmarea de reguli este o practica habituala, una in care suntem antrenati ca tineri membri ai comunitatii noastre lingvistice: „A urma o regula este asmanator cu a te supune unui ordin. Suntem antrenati sa facem stfel.”

4. „Forme de viata”, limbaj privat si criterii
* Intelesul unei expresii este ceea ce intelegem atunci cand intelegem acea expresie. […] A cunoaste folosirea ei inseamna a avea o abilitate; abilitatea de a urma regulile pt folosirea ei in acele jocuri de limbaj diferite. […} Urmarea regulilor este o practica incorporata in obiceiurile si conventiile unei comunitati. Regulile ne ghideaza si ne furnizeaza standarde de corectitudine. […] A intelege orice enunt dat inseamna a intelege jocurile de limbaj din care face parte: in mod analog, a urma o regula inseamna a stapani practica in sine a urmaririi regulilor.
* limbajul este intretesut in acest model al caracterului si activitatii omenesti, iar expresiilor sale le este conferit un inteles prin natura si perspectiva imparatsita celor ce-l folosesc. Astfel, o forma de viata consta in acordul comunitatii asupra relatiilor naturale si lingvistice care se manifesta in intelegerea in definitii si judecati, si prin urmare in comportament. […] suntem instruiti in limbajul comunitatii noastre.
* limbajul este in mod esential public  „argumentul limbajului privat”
* Pt W.. a vorbi un limbaj inseamna a participa la o forma de viata. […] nici experienta „privata”, nici limbajul pe care il folosim pt a vorbi despre acesta nu sunt de fapt private. Exista, si trebuie sa fie, criterii publice pt aplicarea expresiilor despre durere, dispozitii si celelalte, pt ca astfel de expresii sa poata exista.  Regulile pt folosirea expresiei de „durere”, si a altor expresii psihologice, spune el, sunt unele publice, care se aplica in mod egal atunci cand vorbirea se refera la mine insumi sau la altii; nu exista doua seturi de reguli pt asemenea expresii, unul guvernand atribyirea starilor respective pt sine, iar altul guvernand atribuirea lor pt altii.
* notiunea lui W. de „criteriu” a provocat multe discutii.
* „temeiuri deductive”/ „temeiuri inductive”
* Pe scurt, criteriile pt a atribui o durere sunt date de jocul de limbaj din care fac parte atribuirile de durere, iar cand invatam cum sa folosm cuvantul „durere”, invatam de fapt practica experimentarii recunoasterii si vorbirii despre durere.

5. Minte si cunoastere
* In filosofia lui Descartes punctul de pornire este ego-ul, de a carui existenta nu putem decat sa fim siguri. […] In acesta conceptie, cunoasterea la pers intai a starilor psihologice este in intregime neproblematica, in vreme ce cunoasterea lor la pers a treia este exact pe dos.
* Atacand aceasta ordine carteziana, Wittgenstein inverseaza ordinea dificultatii […] Descartes – atribuirea starilor psihologice la persoana intai sunt relatari sau descrieri ale unor procese interioare esential private. W. neaga asa ceva si argumenteaza in schimb ca ele sunt manifestari sau expresii ce fac parte din comportamentul la care se aplica conceptele psihologice in cauza. […] „Un copil s-a lovit si plange si atunci adultii ii vorbesc si ii invata exclamatii, iar mai apoi propozitii. Ei il invata pe copil un nou comportament pt durere.”
W. sustine ca faptul ca cineva spune „ma doare” este o manifestare a durerii sale; nu este un semn exterior pt altceva ce are loc pe dinauntru, ci este in sine o parte din comportamentul sau pt durere. […] „Prin natura si printr-un anumit antrenament […] suntem dispusi sa dam o expresie spontana dorintelor, in anumite circumstante.”
* „Cuvintele prin care imi exprim amintirea sunt reactiile memoriei mele.”
* W. adopta ideea ca o stapanire a limbajului introduce niveluri de bogatie si subtilitate ( a exprimarii) indisponibile creaturilor ce nu folosesc limbajul: „Un caine crede ca stamanul sau este la usa. Dar poate el sa creadea, de asemenea, ca stapanul sau va veni poimaine?”.
* Jocul nostru de limbaj este o extensie a comportamentului primitiv.(Pentru ca jocul nostru de limbaj este un comportament).
* noi putem sa cunoastem doar lucrurile de care are sens sa ne indoim […] e lipsit de sens sa pui pretentii de cunoastere acolo unde indoiala insasi este lipsita de sens.
* Indoiala este ea insasi posibila numai in contextul unui joc de limbaj. […] Din familiara afirmatie a lui W. ca „vorbirea noastra isi primeste intelesul de la restul intreprinderilor noastre” decurge ca „daca nu esti sigur de niciun fapt, nu poti fi sigur nici de intelesurile cuvintelor tale.”
* „O indoiala care a pus totul la indoiala nu ar mai fi indoiala.”
* O indoiala legitima poate avea sens numai in contextul unui cadru care nu este el insusi subiectul indoielii: „Jocul indoielii insusi presupune ceritudinea.”
* […] rolul fundational al propozitiilor „gramaticale” consta in caracterul lor neindoielnic in practica, in actiune: „tine de logica investigatiilor noastre stiintifice faptul ca anumite lucruri nu pot fi in fapt puse in practica.”
* „ Unde nu exista indoiala, nu exista nici cunoastere?”

6. Cateva reflectii si comentarii
* in conceptia lui W. limbajul si gandirea se autodetermina si se autoconstituie din interior, si ca prin urmare realitatea nu este, asa cum o gandise el in Tractatus, independenta de limbaj si gandire.
* In sens larg, exista doua feluri de relativism, „cultural” si „cognitiv”. Relativismul cultural este teza ca exista diferente intre culturi sau societati, sau diferite faze din istoria unei singure culturi sau societati, cu privire la practici ssi valori sociale, morale si religioase. [….] Relativismul cognitiv este conceptia potrivit careia exista mai multe moduri de a percepe si a gandi lumea sau experienta, moduri ce pot fi atat de diferite incat membrii unei comunitati conceptuale sa nu mai poata intelege deloc cum este sa fii membrul unei alte comunitati conceptuale.
* „Daca un leu ar putea vorbi, noi nu l-am putea intelege.” „Noi nu intelegem gesturile chinezesti mai mult decat intelegem propozitiile in chineza.”/ modul in care vad ei lumea ne este inaccesibil, si viceversa.
* jocurile noastre de limbaj si opiniile noastre se schimba, ceea ce implica faptul ca perspectiva predecesorilor nostru ne-ar putea fi la fel de inaccesibila cognitiv precum cea a leilor, sau din nou in mod diferit, a chinezilor.
* daca limbajul este in mod logic public, nu pot exisata limbaje care sa fie in orice sens private.
* problema cu care se confrunta un presupus utilizator al unui limbaj privat – anume, ca el nu poate spune daca urmeaza o regula sau doar crede ca o urmeaza – se rasfrange de asemenea asupra comunitatii ca intreg. Cum poate spune comunitatea daca urmeaza o regula? Raspunsul pe care il da W. este: nu poate spune.

IV. Wittgenstein si filosofia actuala
* a ezitat atat de mult, incat in cele din urma toata opera sa tarzie a fost publicata postum
* el spune ca suntem „vrajiti” de limbaj

xxx

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s