Posted in carti, sémèmes

"I am too pure for you or anyone."

Am inceput sa citesc sylvia plath – clopotul de sticla… sunt deja la pagina 35; peste alte 53 vor mai ramane exact 200; de la 200 de pagini in sus incepe prabusirea – o alunecare continua, pagina dupa pagina, fara putinta de a ma opri, pana ating finalul, invinsa si epuizata de atata lupta si din nou cu nostaligia unei carti terminate prea devreme.
Romanul este o scriere la pers I sg, ceea ce face tentatia de contopire cu personajul aproape irezistibila – ma imbat si eu alaturi de ea, ametesc, privesc new-york-ul prin privirea ei, ne sufocam; stilul este organic, naturalist, si totusi liric, un amalgam de analiza – deocamdata supra-rationalizata, si metafore care ar trebui mai degraba sa-si aiba locul in poezie decat in roman.

***

Miezul zilei de Craciun, si in timp ce randurile capata sens, biserica din apropiere raspandeste ‘Silent night’ in sunete de clopot… intamplare sau armonie?
xxx