Posted in marin sorescu, sémèmes

Renuntarea la indiferenta, dependenta de cuvintele celuilalt, inseamna vulnerabilitate si ridicol — iar mie imi trebuie o mare doza de nesomn sau alcool ca sa mi le asum, mai ales ca sunt si parte din fricile mele ( – poate asa se naste curajul).
Acesta este momentul cand, fara sa-ti dai seama, sufletul se poate dezintegra, in particule si cuante si pulbere, pana la inexistent(a). De aceea, cand pasesc, ramane in urma-mi doar praf de stele…

Si cu toate ca-mi port
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit
Cateodata ma pomenesc urland:

Circulati numai pe partea carosabila
A sufletului meu,
Barbarilor!