Month: Nov 2020

farmecul unei
umbrele inramate
de rosu-toamna.

punct de lumina
veghind infinitatea –
sunt vis feeric…

visele mele
plutesc culcusite in
frunze de nufar…

vata de zahar –
axa universului
ca o acadea.

Cand imaginea frunzelor in culori pare un glob dulcic de vata pe bat din cer zaharat, luminat in fulgi de martipan albastru cu roz…

cascada sau fum,
curgere sau plutire,-
ori celest eter?

Cu cat o privesc mai mult, cu atat imi pare mai fascinanta, hipnotizanta, ireala… ca si cum frumosul ar fi un monolit care imi zdrobeste sufletul incapabil sa suporte acest grad de coplesire a frumusetii, fara sa-si piarda simturile si mintile…

Exact gandurile mele… insa, introspectand temerar… cine ne este muritor? – pana cand, poate, se intampla ceva ravasitor care rastoarna ordinea?… mamaie n-a fost… mama n-a fost… si, desi traiesc – aproape – in teroare si cu gandul cat pot eu de constant al pretuirii, deseori cei ramasi imi devin, din nou, nemuritori…

sclipiri solare –
sau lumina de miere
indulcind inimi…

O imagine mai degraba tablou, pictat in nuante de miere si soare…

cabluri de curent,
transportand energia
sentimentelor…

imaginea ei,
ad hoc sau editata,
irupe vraja…

Ce mi s-a mai intamplat minunat…
de fapt… nu am zacut intr-o stare pasiva de imobilitate – nu mi s-a intamplat, ci am facut sa se intample; am intreprins, am realizat, am creat demiurgic:

I. acum noua zile, intr-o zi de 13, cand ma gandeam din nou ca fiecare zi poate fi un micro-revelion simbolic daca alegem culoarea acestei prisme, am decis sa imi reinviu duolingo, pentru 15 minute de japoneza pe zi; si am continuat si continuu, inca.
Pentru ca pe 17 noiembrie, am descifrat si citit primul meu cuvant in japoneza – hiragana; primul cuvant din aceasta postare a cuiva alaturat la randu-i paginii “Beauty of Japan”:

KO-N-I-CHI-WA – hi/ hello

II. ieri si azi, 21-22 noiembrie, 121-122 de scrieri consecutive – o treime de an; zile de organizare, productivitate, gestionare a timpului si a listutzelor – pentru unii poate un nimic, pentru mine insa, motiv de mandrie si de zambet, si, poate, de fericire…

III. magia haiku-urilor continua – credeam ca voi seca, ca profunzimea fascinatiei zilnice ma va goli de sentimente sau traire sau dragoste; dar dimpotriva, traiesc asa o sete, inca simt o betie continua…

imi privesc gandul
infrunzind a inima –
toamna, in kyoto…

in departare,
inzapezire si nea,
in sine-mi, lava.

Credeam ca nuantele cu farmec de toamna mi-au inlocuit Iarna in inima; insa nu – sufletul meu vibreaza in ritmul unei soi de hipnoza-coplesitoare-care-ma-lasa-fara-respiratie radiind din aceasta imagine, asa cum nu va putea vibra vreodata cu un alt anotimp…

o calimara –
cerneala rasturnata
in oglindire.

cascada soptind
dinspre pamant spre ceruri,
sensuri magice.

Pentru ca in taramurile inchipurii, gravitatia lucreaza altfel – invers, orizontal, oblic, dupa visul fiecaruia…

cand universul
te priveste fermecat
prin propria-i rama.

cer surazator:
cafea cu poezie
si-un latte boem.

ma aflu la starbucks in kyoto, insa nu in amintire, ci in imaginatie; cer cele de mai sus, iar cerul ma imbraca in zambet si sakura…

frunza de toamna,
ratacind pe o treapta:
vremelnicie.

Pentru ca ieri am zarit un pui de frunza ajuns cumva pe treptele scarii interioare spre muncutz; probabil agatata de cineva cautand un sens, sau viata, sau sfarsitul… ca si cum, in aramiul micutz pe griul treptei, se resimtea singuratatea absoluta a existentei…

mie imi e vis –
realitatea altora,
zilnic si banal.

M-a intristat ideea ca imaginile pe care unii le traiesc zilnic, mie imi sunt vis, dor si speranta; pentru mine sunt forografii si sete, pentru ei – normalitate si apa…

arc printre vremuri –
traind pasii timpului,
si existente.

rostogolire:
montaigne rousse ameritor –
trecerea vremii…

Pentru ca simt ca zilele trec in clipiri, si in curand si anii… este miez de noiembrie, si acum cateva secunde incepeam o noua speranta de an, cu zambete si optimism…

frunze-lumina –
rasturnarea cerului,
soare pe pamant.

Pentru ca pentru cateva nano-momente mi-a parut ca frunzele sunt razele soarelui, pamantul este cer, ramurile – soarele insusi, iar eu un Icar pierdut in hipnoza…

Quiet moment at Showa Kinen Park. 昭和記念公園の静謐な時 – facebook.com

111 de zile consecutive de postare, intr-o zi de 11/11; si va continua paralel pana la inceput de decembrie… ador aceasta armonie; pur si simplu imi explodeaza in suflet, un fel de fericire…

toamna frunzelor –
intelesul rasturnat
al existentei.

Pana recent toamna reprezenta natura pe moarte; acum, insa, inseamna viata, culoare, vraja, mirare, minune, armonie…

haiku zilnic –
delectare, sau prea mult
al sufletului?

Ma intreb daca nu cumva este exagerare aceasta hipnoza zilnica; oare cand orice devine prea mult? calatoresc zilnic prin imagini, cuvinte, sensuri si silabe, si deocamdata simt ca as continua o viata…

Eu, acum cateva minute, in drum spre casutz, pasind a plimbare prin semi-obscur…