imi este calea
ninsa cu lumina de
dor si infinit…
Ma gandeam ca poate asa arata drumul spre alta lume; ca poate mama paseste inca pe calea spre un alt univers, alta energie, poate aceleasi amintiri… ca imi este dorul ca o ninsoare coplesindu-ma constant, ca trebuie sa accept dorul ca pe un soi de lumina, nu intuneric, – chiar daca (va) exista in mine infinit…
Impresie. Albastru inefabil... 