Month: Sep 2020

fiecare pas –

o inspiratie intru

gratitudine.

probabil cand ma pierd intr-o carte, melodie sau pictura, regasesc, de fapt, Viata!…

ciripit nebun

de nuante de-arama –

toamna tarzie

Am ras demential de intens – un amstec de raset, tandrete si dragalashenie 😂🥰

Insa… dar daca aparenta simetrie reprezinta, de fapt, doua realitati? daca o imagine este realitatea constientizata, iar oglinda sa – realitatea din vis?… daca ma trezesc intr-un loc, insa, traiesc concomitent intr-altul?

Gandul initial a fost sa scriu despre altceva… apoi deschid fb si intalnesc aceasta minunatie de imagine, si iata-ma sub farmec…

“I put a spell on you
Because you’re mine”

🥰💙🥰

(re)cunosc toamna nu dupa ploaia insuportabila si nedecisa de afara, ori dupa racoarea inspre friguroasa a noptii, ci dupa intunericul fara speranta al diminetii…

relativitate absoluta, perspective, idiosincrazii, fapte, realitate, cunoastere, intelepciune…

Cum sa nu traiesti intru Minunatie, cand te trezesti cu astfel de imagini in privire?!

La ce am mai ras pentru ca it’s funny ‘cause it’s true 🤪🤪🤪

Versuri de pe insta, cuceritoare prin jocul de cuvinte si intelesuri; ori prin sufletul lor…

“Cearcan, cearcan piaptana
Ochii ei ma-ncearcana“

Dap, exact; doar ca io am citit pe stadion la pauza, la un meci al Stelei, acum ani…

Eu, in ziua a treia de migrena – pe care o simt pe trecute – rasfoind citate din Murakami in timp ce am inceput Kawabata – the Master of Go, incercand la randu-mi sa-mi odihnesc ideile…

Mi-e un dor de Japonia de imi ameteste sufletul si ratiunea; intr-o asa ca masura, incat am inceput recent sa urmaresc – cred ca – sapte pagini dedicate ei pe FB.

Poate este efectul Murakami. Poate este invers; insa, de fiecare data cand ma abandonez hipnozei unei imagini din Japonia, simt ca mi-am regasit acasa – un soi coplesitor de armonie, si pace, si serenitate, si ca toata fiinta mea vibreaza pe exact aceasi unda cu frecventa magica a fotografiei si a locului imaginat…

Probabil va urma o serie de imagini cu – sa imi ramana si in casutzul virtual, nu doar in suflet, in minte si in telefon…

Asa imi doresc sa infrunzesc si eu dupa durerea teribila de cap care dureaza de aproape o jumatate de zi – viata, speranta, optimism, determinare, lupta…

Eram mega-zen acum 7 ani, si inca mai cred ca una dintre temerile ancestrale este frica de fericire… o teroare pe care trebuie sa o infruntam, traind fericirea – cat mai des, cat mai acum, cat mai absolut…

Oare imi rafinez stilul de lectura? Oare imi modific modul de a citi in functie de carte si scriitura?

Am impresia ca am citit “Cimitirul…” ca si cum ai simti o sete de nesuportat, si iei o inghitura imensa de pagini, cuvinte si citate, care iti umfa obrajii intr-un fel rotofei, mai sa explodeze.

In schimb, “Muntele vrajit” l-am citit cu amanare, cu sorbituri, ca si cum as fi vrut sa ii pastrez si prelungesc gustul pentru totdeauna, poate…

Acum simt ca citesc Murakami cu un bisturiu in privire – parca as descompune fiecare cuvant si fraza si sens si le-as inspira in mine, ca sa devin ele si ele eu…

🧐🤔🧐

Ma incanta aceste jumatati de camera, pseudo-camere-incaperi, idee, inspiratie, creativitate, aproape de – poate – un maxim… 💙💙💙

“Menshiki read the letter over so many times that he memorized it all (and he recited it to me without faltering). All sorts of emotions and suggestions played back and forth through the letter—light and dark, shadow and sunlight—creating a complex, hidden picture. Like a linguistics scholar researching an ancient language no one speaks anymore, he spent years considering the possibilities concealed in the letter’s contents. Extracting each word and phrasing, recombining them, intertwining them, shifting their order.”

In esenta, fiecare cititor este acel intelep incercand sa descifreze intelesurile scriituri si stilului pe care o singura persoane le manuieste si le cunoaste sensul primordial – scriitorul…

Peste cateva minute plec spre muncutz… voi pasi pe strada imaginandu-ma pe strazile din kyoto – ca si cum, daca dorinta este destul de puternica, sufletul se va teleporta, purtand imaginatia impreuna, ci nu invers…

Cuvinte de retinut si aplicat, mai ales ca am un vulcan de nerabdare in mine care uneori imi asterne “mazga malefica” peste ochi si creier…

Mi-am petrecut ziua libera pierdandu-ma prin Killing commendatore, si, pentru 1h40’, in Visul unei nopti de iarna.

Acum multi ani era o piesa pe care o reciteam si revedeam constant; iar sub nostalgia amintirii, am decis sa o revad.

Da, am plans; da, mi s-a molesit sufletul; da, povestea, replicile si interpretarea poarta inocenta fulgilor de nea…

Sa prinzi un rainbow bridge sau sa asisti la un break maxim de 147 – sau peste, live, in sala. Unul este accidental, celalalt intentionat (un martor intentionat prin plasarea in locul desfasuraii meciului), insa ambele la fel de supuse necunoscutului, sortii, norocului, intamplarii?!…

Fara indoiala, ilustratia anului, dragalashenia absoluta, reminder-ul suprem, tandretea adorabila, iubirea iluminata…