Month: Apr 2020

Frunzarind pinterest-ul, mi-am amintit ca dintotdeauna mi-am dorit o casuta in copac, sau o locuita lacustra… vocea sufletului ne vorbeste mereu; pesemne, urletele exteriorului si tipatul ratiunii o transforma in soapta…

Cand astfel de idei iti plutesc prin prejurul fiintei, intreg Universul pare ca iti zambeste…

Astazi mi s-a varsat cafeaua; urmele neglijentei mele au ramas impregnate de-a lungul canii, ca un rau secat de licoare solara. M-am intristat – cana mea devenise imperfecta. Cumva, urmele utilizarii din interior se integrau in sensul obisnuintei, insa exteriorizarea acestora m-a nelinistit. Pana cand, acestea au devenit parte din existenta canii insesi – un semn al prezentei, al unui sine inca util, al accidentelor revelatoare, al semnelor de Viata pe care trebuie sa reinvatam sa le citim…

Ce delectare sa plonjezi in patoi si sa te rostogolesti in toate directiile posibile in cautare de spatii racoroase! Ce placere sa absorbi prin toti porii fiintei, briza de relaxare si comfort pe care taramul neexplorat al cearsafului o poarta in sine!…

Ma amuza si ma incanta ideea de traficant de cuvinte si sensuri… sau de croupier impartind cuvinte la un joc de poker din vorbe si semnificatii… zambesc, si camera pare sa aiba un soare propriu…

Ani asternuti in paginile blogului, pe par, inghesuiti intr-un numar, aranjati intr-un trecut pe care il percep doar teoretic. Traiesc doar o vaga senzatie de ceea ce a fost – poate in lupta mea cu Timpul, am construit un soi de blocaj intelectual, emotional ce sterge claritatea amintirilor sau a existentei, plasanu-ma intr-un spatiu atemporal in care invat inca sa degust prezentul si sa iluminez, potential, viitorul…

M-am perceput uneori ca pe o cladire abandonata – un vid de idei, de imagini, de ganduri. Pana cand am observat ca, de fapt, renasteam. Ideile, imaginile, gandurile erau semanate adanc in suflet, si nu le vedeam. Cresteau. Ma chemau, sa cred in ele, sa le ingrijesc, sa le cultiv, sa le protejez, sa le iubesc. Acum, traiesc in mine atatea soiuri de emotii si idei, sperante, motive, teluri, culori, parfumuri, incat plimbarile imi sunt pline de lumina si clar-obscur, incantate, lectie si zambet…

O scriitura bidirectionala – visul celui ce viseaza si visul celui care interpreteaza semnificatia visului, si un sens infinit care se contruieste, reconstruieste, multiplica si se imbogateste cu fiecare (re)citire…

Cand in universul sferelor este bal mascat, iar Selene se transforma in Saturn…

M-am trezit cu acest video in intampinare pe FB, si de atunci mi-e totul inundat de culori, si sunete si parfumuri felurite, ca si cum universul s-a asternut astfel incat sa imi traiesc astazi mica mea pseudo-sinestezie…

Orice idee, gand, imagine transformata in actiune, in mod repetat, devine Existenta – in sine, si a fiecaruia.

Ca un reminder de intrebari de rasarit si apus de zi: Ce tablou imi voi picta astazi? Ce poem imi voi crea? Ce imagine mi-am desenat astazi? Ce versuri mi-am inventat?

Un Paste absolut absent gastronomic, insa in suflet – o introspectie periodica profunda asupra magiei propriei vieti, si a bucatilor de existenta pentru care sa fim recunoscatori… Un exercitiu pe care il practic micro, zilnic, la inceput de cafea, si care imi zugraveste ziua cu Soare…

“Lumina, mai multa Lumina!” ✨✨✨

O scriere de pe fb, din 17/04/2013 – este ciudat cum sunt, dar nu sunt eu in randurile de demult; ma regasesc si recunosc, insa ca prin vis, si cu convingerea ca in prezent nivelul scriiturilor mele meu este inferior…

“Cred ca in lumea sosetelor, masina de spalat este triunghiul bermudelor, twilight zone, zmeu, balaur, ursitoarea si zana cea rea, abis, hau, neant, entitatea malefica a carei unica pasiune este sa desperecheze ciorapeii, uneori pt totdeauna; daca as fi soseta, as incerca sa nu ma murdaresc niciodata… sau ne-am tine tine strans-strans eu si soseta-mea-pereche, si ne-am bucura de experienta montagne russe…”

Ma pierd in acesta fotografie cu priviri avide, si imi simt simturile coplesite de armonia culorilor, microuniversul in omãt, lumina felinarului ca lumina de luna, albstru…

Se pare ca Batranul Sef vrea sa citeasca romane – de dragoste si nu numai – la prima mana, direct din ganduri, idei si imaginatie – manuscrisul suprem; ni i-a luat si pe Paul Goma si pe el…

…pe aici; in hamac, cu “Muntele vrajit” alaturi, o cafea-crema in culori si muzica sufletului in surdina…

Poate Armonia inseamna programarea sentimentelor si a ratiunii pe acea unica frecventa – de a privi, cauta, construi Frumosul, Binele, Optimismul…

Exista ceva de o indescriptibila armonie intr-o zi de primavara – ca o poezie construita perfect, in care semnificatul si semnificantul se imbina precum un descantec, cadentat, ritmat, seren, in care toate elementele se poarta intr-un echilibru intrinsec…

Astazi este ziua lui Baudelaire si Jacques Villeneuve, si a mamei…

Probabil ca sufletul este ca o panza pe care ne pictam sentimente si trairi; apoi ceva se intampla, si panza se sfasaie, insa o coasem si o lipim si continuam sa pictam si sa inventam nuante si culori, si se rupe din nou, si o pictam cu zambete si o reparam cu lacrimi, pana cand – poate pana cand nu mai e nimic de distrus, poate pana cand nu mai e nimic de vindecat, poate pana cand panza se obisnuieste, sau poate pana cand panza moare, nu stiu…

O imagine descoperita in pelegrinarile prin pinterest. De atunci ma plimb cu simturile vrajite, inspirand farmec si basm, armonie si armonios, printr-o fotografie… si imi este atat de frumos! 💙

In lipsa intonatiei, a limbajului corporal, a manifestarii direct-exterioare, in lumea virtuala tastatura ne este voce; cuvintele si sensul sunt instrumentul, insa tastatura este exteriorizarea.

De aceea, ascultand miscarea si forta atingerii tastelor creaza arii de bucurie, tandrete, furie sau tristete. Tastari animalice sau delicate – de moment sau de reprezentate a propriei fiinte…

Cantul tastaturii este un concert al sentimentelor, pentru cine stie sa asculte…

Poate ne intoarcem catre viata purtand culori in privire… iar cand culoarea lipseste, sa o inlocuim cu imaginatie, creativitate si suflet; sa creem paradigme noi, a unui Univers in curcubeu si zambet…

Cate universuri, cate imagini, cata poezie in doar sapte cuvinte!…

Recitesc “to kill a mocking bird”, pentru a citi apoi “go set a watchman” – pe care as fi putut-o citi, totusi, discontinuu, insa, uneori, cred ca exista si OCD-uri literare sau ‘lecturoare’.

De cateva zile deci – de luni mai exact – zambesc si ma intriga pasiunea, acest interes pentru si in “a fi singur” – pe care o resimt la randu-mi si o inteleg, insa pe care o percepeam ca pe o parte integranta, un fel de a fi, maidegraba decat un hobby – care, dealtfel, suna absolut ademenitor…