Astazi mi s-a varsat cafeaua; urmele neglijentei mele au ramas impregnate de-a lungul canii, ca un rau secat de licoare solara. M-am intristat – cana mea devenise imperfecta. Cumva, urmele utilizarii din interior se integrau in sensul obisnuintei, insa exteriorizarea acestora m-a nelinistit. Pana cand, acestea au devenit parte din existenta canii insesi – un semn al prezentei, al unui sine inca util, al accidentelor revelatoare, al semnelor de Viata pe care trebuie sa reinvatam sa le citim…
Impresie. Albastru inefabil... 