Posted in fascinatii, sémèmes

it was fascination VII

Dali Bench – in fata muzeului Dali din St Petersburg, Florida. Placuta si nu prea: pe de-o parte este un fel de “Persistenta memoriei” pe care o poti privi din pluriperspectiva fara sa ti-o imaginezi, pe de alta este o imagine supra-asociata cu Dali, prea cunoscuta, ca sa mai poata parea originala sau surprinzatoare.

(sursa foto: chiarblog.eu)

(sursa foto: flickr.com)

(sursa foto: unmeaningflattery.com)
Posted in bleuèmes

1 albastru/ luna

(sursa foto: pinterest)
Albastrul acestei luni este chiar imaginea pe care am ales-o ca fundal al blogului, in incercarea de reinventare… vizuala. Am lucrat la el aproape trei zile, si aproape fara somn, in cautarea formei sau a formelor care sa completeze fondul si cuvintele. Pentru ca ramane blogul gandurilor mele, am considerat ca reprezentarea de jurnal scris de mana i se potriveste perfect, mai ales ca regret vremurile epistolelor, cand numai aspectul scrisului in sine crea legaturi. 
Singura mea neliniste ar fi ca acest font sa nu fie cumva ilizibil, iar ceea ce ma macina este ca semnele de punctuatie abia se mai disting, in conditiile in care imi citesc postarile de cateva ori inainte de a le publica, adaugand semnele de punctatie potrivite regulilor, si mai ales cadentei. Pentru mine, fiecare virgula este esentiala in curgerea vie a cuvintelor. In plus, punctele mele de suspensie sunt de nerecunoscut – ceea ce e similar unei lovituri de moarte, pentru ca in lumea semnelor de punctuatie, punctele de suspensie sunt echivalentul inefabilului, sunt… Eu.
 Structurii blogului am mai aduagat o pagina, cu Albstrul lunii de la inceputuri pana-n prezent; doar imagini, fara vorbe. Povestea fiecarui Albstru se regaseste in sub forma de link, in mentiunea lunii si a anului in care a fost postat.
Evident, astept impresii!
Albastreste vorbind, imaginea este din Rovinj, Croatia – loc deja trecut pe lista locurilor de vizitat si zabovit saptamani; bancuta de pierdut in ganduri si in carti, felinar, albastru, cer, sunet si adieri de valuri si armonie – cu siguranta mai mult decat doar cromatica.
Posted in sémèmes

Incandescence

Traiesc o asemenea temperatura, incat ma astept ca in orice moment totul in jurul meu sa inceapa sa se topeasca; un ghetar urias, in diverse forme si diferite culori: incepanad cu laptopul meu, care nu rezista functionand mai mult de o ora, si terminand cu peretii camerei, care parca au inceput sa respire viu, cald. White heat. Ma gandesc la Dali, Poe si Camus in timp ce adun bucati din mine intr-o galeata…

Posted in sémèmes

OCD much?

 

Am observat ca, dintr-un motiv obscur, postarile aceste luni au aparut – cu o singura exceptie – din trei in trei zile.
Pentru ca ideea sa nu mi se para din ce in ce mai tentanta, si pentru a nu strica spontaneitatea momentelor, iata-ma asadar distrugand Ordinea.
Asa! (bun. trei paragrafe. glumeam! :d)
Posted in sémèmes, TVR Cultural

Sign your Name

Daca se va intampla, il consider un moment istoric (nefericit); as prefera sa nu-l traiesc, insa. O mini-campanie si aici – o sansa de a (re)da tuturor sansa la Cultura; paradoxal si poate fortat, ideea de a semna petitia imi para similara unei executii: un singur glont care ucide, o semnatura care poate salva – nimeni nu va sti vreodata daca nu a fost chiar a sa…
Posted in poezie, sémèmes

Rar

Ploua, ploua, ploua, 
Vreme de betie 
Si s-asculti pustiul, 
Ploua… abundent si galagios, cu lumini de argint in stralucirea felinarelor, si ma gandesc ca de acesta data nimeni nu si-a mai inchis ferestrele ca sa nu ploua in casa. 
Intind mana in ploaie… cu cata desfatare a primit pielea mea atingerea racoroasa a ploii, cu cata aviditate trebuie sa o primeasca Pamantul! O ascult batandu-mi in pervaz si lovind asfaltul, parand a nu fi ploaie, ci doar fosnetul copacilor in vant sau furtuna. Incepe sa se astearna pe mine, desi doar o privesc indeaproape, adapostita inca intre ziduri. Din cand in cand, isi confirma viziual prezenta, si lumina ei imi zaboveste, secunde, in privire. Devin toata numai simturi… 
Cata sete mi-a fost de fapt de ploaie, si dor… ploaia caniculei, sau ploaia altor meleaguri, ploaia care incetoseaza orizontul, poarta adieri si amintiri, si-mi face trupul sa arda…
Posted in sémèmes

A*Man

Dupa momentul Muhammad Ali de la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, am crezut ca nimic nu ma mai poate impresiona intr-atat, in acel alt fel de lacrimi — asteptam recorduri, imnul national, intamplari de viata, dar nimic care sa ma tulbure mai mult decat povestile lacrimogene gen “Dansez pentru tine”. 
 A urmat insa, drumul “in orb” al lui Florin Georgescu, pe bicicleta, pana la Londra, si am privit apoi, primul schimb de “tricouri” pe care l-am vazut vreodata, in atletism – semi-finala la 400m masculin, intre Kirani James si Oscar Pistorius; Kirani James – cel care castigase semi-finala respectiva (si ulterior finala), si Oscar Pistorius (primul atlet cu picioarele amputate care s-a calificat si, deci, a participat la Olimpiada). Abia atunci l-am vazut, de fapt, pe Oscar Pistorius — obisnuinta cu o asa-zisa normailitate, care pierde din vedere – la propriu, iata – detaliile definitorii in si pentru viata celor carora le lipsesc. Un exercitiu de umilinta.
 “You’re not disabled by the disabilities you have, you are able by the abilities you have.” (Oscar Pistorius) 
(guardian.co.uk)
(zimbio.com)
(exclusivnews.ro)