Posted in poezie, sémèmes

Rar

Ploua, ploua, ploua, 
Vreme de betie 
Si s-asculti pustiul, 
Ploua… abundent si galagios, cu lumini de argint in stralucirea felinarelor, si ma gandesc ca de acesta data nimeni nu si-a mai inchis ferestrele ca sa nu ploua in casa. 
Intind mana in ploaie… cu cata desfatare a primit pielea mea atingerea racoroasa a ploii, cu cata aviditate trebuie sa o primeasca Pamantul! O ascult batandu-mi in pervaz si lovind asfaltul, parand a nu fi ploaie, ci doar fosnetul copacilor in vant sau furtuna. Incepe sa se astearna pe mine, desi doar o privesc indeaproape, adapostita inca intre ziduri. Din cand in cand, isi confirma viziual prezenta, si lumina ei imi zaboveste, secunde, in privire. Devin toata numai simturi… 
Cata sete mi-a fost de fapt de ploaie, si dor… ploaia caniculei, sau ploaia altor meleaguri, ploaia care incetoseaza orizontul, poarta adieri si amintiri, si-mi face trupul sa arda…