Posted in amelie nothomb, carti, lexèmes, sémèmes

Bucati din "Uimire si cutremur"



* — Cît mă bucur că amîndouă sîntem copii ai Kansai-ului! Acolo bate inima vechii Japonii.

Intr-acolo continua să bată şi inima mea din ziua în care, la vîrsta de cinci ani, părăsisem munţii niponi pentru deşertul chinez.


* — Curios handicap, totuşi. Nu-ţi trebuie nici o inteligenţă ca să transcrii nişte numere.

— Tocmai: cred că aici e problema oamenilor de felul meu. Dacă nu i se solicită inteligenţa, creierul nostru adoarme. De unde şi greselile mele.

Chipul lui Fubuki îşi abandonă în sfirşit expresia de luptă, adoptînd o mirare amuzată:

Inteligenţa dumitale are nevoie să fie solicitată! Excentrică chestie!


* Eram un Sisif al contabilităţii şi, precum miticul erou, nu deznădăjduiam niciodată, reîncepeam inexorabilele operaţii pentru a suta, pentru a mia oară. Se cuvine ca, în treacăt, să semnalez următorul miracol: greşeam de o mie de ori la rînd, ceea ce ar fi fost la fel de consternant ca o muzică repetitivă dacă cele de o mie de greşeli n-ar fi fost de fiecare dată altele; am obţinut, pentru fiecare calcul, o mie de rezultate diferite. Aveam geniu. […]

Din momentul în care mi-a fost atribuită această nouă însărcinare, noţiunea de timp a dispărut din existenţa mea lăsînd locul eternităţii supliciului. Niciodată, dar niciodată, nu mi s-a întîmplat să ajung la vreun rezultat, dacă nu identic, măcar comparabil cu cele pe care trebuia să le verific.


* Redescopeream lumea fără numere. De vreme ce există analfabetismul, ar trebui să existe şi anaritmetismul pentru a vorbi de drama proprie oamenilor de soiul meu.


* — In prenumele dumneavoastră se află zăpada. In versiunea japoneză a prenumelui meu, ploaia. Mi se pare just. Intre mine şi dumneavoastră există aceeaşi diferenţă ca între zăpadă şi ploaie. Ceea ce nu ne împiedică să fim alcătuite din acelaşi material.


* Una dintre minunile limbii japoneze este că poţi crea prenume la infinit, pornind de la orice cuvînt. Printr-una din acele ciudăţenii pentru care cultura niponă mai oferă şi alte exemple, cele care n-au dreptul să viseze poartă nişte nume ce te fac să visezi, precum Fubuki. Cînd e vorba să numească o fată, părinţii îşi permit şi cele mai delicate lirisme. In schimb, dacă e vorba de un băiat, creaţiile onomastice sînt adesea de un sordid ilariant.

Astfel, fiind cît se poate de normal să alegi ca prenume un verb la infinitiv, domnul Saito îl numise pe fiul său Tsutomeru, adică „a munci”.


* Onoarea constă cel mai adesea în a fi idiot. Şi oare nu-i mai bine să te comporţi ca un imbecil decît să te dezonorezi? Şi azi mai roşesc pentru că am preferat inteligenţa decenţei.



* Cert e că fraza şefei. mi-a plăcut la nebunie: „Dacă aveţi motive să vă plîngeţi…”. Partea care-mi plăcea cel mai mult din acest enunţ era acel „dacă”: trebuia luat în considerare şi cazul în care n-aş fi avut astfel de motive. […]Credea desigur că această sarcină avea să-mi aducă trebuincioasa împlinire sufletească ce nu putea izvorî decît din muncă. Faptul că o fiinţă atît de incapabilă ca mine îşi găsea în sfirşit un loc în societate consti-tuia în ochii săi un eveniment pozitiv.


* Pe deasupra, acest boicot constituia o adevărată răzbunare faţă de Yumimoto:

angajaţii care alegeau să meargă la etajul patruzeci şi trei pierdeau, aşteptînd liftul, un timp pe care l-ar fi putut pune în slujba companiei. In Japonia, asta se cheamă sabotaj: una dintre cele mai grave crime nipone, atît de odioasă încît se foloseşte cuvîntul franţuzesc, căci trebuie să fii străin ca să-ţi treacă prin cap o asemenea mîrşăvie.


* Orice existenţă cunoaşte într-o bună zi un traumatism primar care o împarte într-un înamte şi un după şi a cărui amintire, chiar furişă, e de-ajuns ca să încremeneşti de groază iraţională, animalică şi de nevindecat.


* Cine ar fi crezut că a mînca ciocolată verde putea constitui un act de politică internaţională?

Am întins mîna spre pachet gîndindu-mă că poate tot aşa se întîmplase şi în grădina Edenului: Eva n-avea nici un chef să muşte din măr, dar un şarpe obez apucat de o criză de sadism pe cît de bruscă, pe atît de inexplicabilă o silise s-o facă.

(Amelie Nothomb — Uimire si cutremur, ed Polirom)

xxx

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s