Posted in carti, lexèmes, sémèmes

Intelepciune sau nebunie? – haiku

Henri Brunel — Haiku: intelepciune sau nebunie?

PRO Editura si Tipografie, 2007

Am asteptat cu nerabdare sa incep cartea, pe care mi-am imaginat-o ca pe o analiza, nu neaparat exhaustiva, dar cel putin aprofundata, a poeziei haiku – istorie, sensuri si structura.

Poate este o problema sau o diferenta de perspectiva – a autorului si a mea, dar a fost o mare dezamagire, aproape direct proportionala cu masura asteptarilor. Nu ma asteptam sa fie o scriere atat de slaba, mai ales studiind cuprinsul, care anunta o abordare foarte interesanta.

Cartea este structurata in trei parti, fiecare cu o tematica diferita, dar, din punctul meu de vedere, tratata pueril si superficial:

I. Haiku/ II. Cum si de ce sa scriem haikuri / III. Haiku in scoala.

In prima parte sunt enuntate si aparent dezvoltate niste definitii asupra haiku-ului, fiecare capitol reprezintand raportul intre haiku si diverse motive recurente in acest fel de poezie:

(Poezia zenului/ Haiku-uri de toamna/ Meditatie/ Haiku si tandrete/ Haiku si umorul/ Haiku-ul si timpul inghetat/ Haiku si tacerea etc), autorul selectand cateva poezii apartinand autorilor clasici, altele creatii proprii, pe care le analizeaza banal, evidentiind evidentul, prin constructii si exclamatii de un patetism infiorator – nu ma refer la fiori de placere; nu emotioneaza, nici nu convinge; stilul este naiv, infantil, aproape telegrafic – foarte pe scurt raportat la cat ar fi fost de spus despre fiecare tema analizata.

Naiv este si cum stabileste trei categorii de incadrare ale haiku-urilor : haiku-uri usoare, haiku-uri dificile si haiku-uri foarte dificile : primele ne produc – sau induc mai degraba, o ‘atitudine de intampinare’; prin cele din a doua categorie privim dintr-o dubla perspectiva a existentei in sine a obiectului contemplat si a existentei acestuia in raport cu trairea nostra, iar prin cele din urma traim experienta pacii interioare, a armoniei si a iubirii supreme.

Cea de-a doua parte – este o pledoarie pentru perpetuarea haiku-ului, cu acea clasare a haiku-urilor in functie de mesaj, si asemanarile dintre haiku japonez si cel francez.

Ultima parte, este dedicata unui proiect de popularizare a haiku-lui in scoli : un atelier de intelegere si creare a haiku-lui in cateva clase dintr-o scoala din Carquefou-Loara Atlantica, cu rezultate si reactii surprinzatoare din partea fiecarui elev.

Traducerea titlului – fata de varianta originala – mi se pare foarte inspirata : Haiku intelepciune sau nebunie ? (vs Sages ou fous le haikus ?), este intr-adevar dihotomia care ar putea caracteriza un haiku, nu numai ca mesaj, dar si ca rezultat al unui proces de creatie.

Exista in unele momente ale cartii cateva constructii lexicale si vizuale atat de calme si armonioase, luminoase si poetice, care mi-au amintit puternic de Nicolae Steinhardt si al sau dialog cu Zaharia Sangeorzan.

* Poate fi cu adevarat prinsa eternitatea in pumnul inchis al unui poem ?

* […] ‘Ce este un haiku ?’, acest miracol in poezie, acest scurt moment de epifanie, asezat intre doua taceri.

* Saptesprezece silabe, scurte ca un fulger, in care experienta existentiala se odihneste o clipa in causul palmei.

* Haiku-ul, acest “monostih”, spun maestrii, adica un singur vers articulat din trei parti, este o poezie a imediatului. Picatura de apa a clipei se transforma intr-un strop de cristal. Acesta este: timpul inghetat”.

* Tot asa este un haiku. O curba, o tusa simpla, care inseamna mai mult decat un tablou, o epigrama care spune mai mult decat un lung poem.

Este de apreciat si initiativa de a oferi in ultimele pagini ale cartii o selectie de site-uri web internationale, in franceza si engleza, dedicate haiku-urilor : antolgii in franceza, foto-haiku (haisha), bibliografii.

Posted in carti, lexèmes

Bucati de "Intelepciune sau nebunie"

I. CE ESTE UN HAIKU ?

* Aparut in secolul al X-lea in Japonia, haiku este, in forma sa clasica, un poem in trei versuri scurte : cinci, sapte, si cinci silabe sau masuri. […]

Totul este spus in cateva cuvinte precise si simple, care, abia exprimate, dispar indata. Umor, regret, elan, si misterul, si efemerul…

* Un haiku este un poem, adica, la fel ca orice poem, un efect al artei limabjului, care vizeaza sugerarea prin sens, imagine, ritm, a unei emotii, a unei stari de spirit. Dar este un poem singular, aproape un exercitiu spiritual.

* Iata un prim exemplu. Dar aceasta incercare de explicare nu va inlocui intuitia. Cititorul este artizanul poemului sau, el isi inventeaza propriul cantec.

Batranul stejar

contempla

florile de cires.

Stejarul simbolizeaza forta, soliditatea, permanenta. Nunta de stejar, la optzeci de ani de viata impreuna, reprezinta Everestul casatoriei !

Verbul « contempla » pune accentul pe rabdarea privirii, sugereaza o atitudine de meditatie.

Florile de cires sunt fragile, efemere, ele simbolizeaza in Japonia vremelnicia, nepermanenta.

Scena evocata in acest haiku pune fata in fata doua simboluri opuse. Dar, in acesta lume, totul se duce, totul este trecator, iar stejarul, chiar daca va trai o mie de ani, va trece si el, la fel ca florile de primavara.

Liniste…

* Autorul de haiku trebuie sa renunte cel mai adesea la adjective, si intotdeauna la metafore, la « viorile toamnei », la izbucniri, la manie, la romantism, la nostalgia de complezenta. Sa lucreze cu realitatea nuda. sa capteze cu forta imaginea, sa cuprinda cu totul in palme prezentul si sa lase loc tacerii. El se estompeaza, pentru a face sa se nasca o scanteie intr-o inima, pentru a da o sansa, cat de mica, absolutului. Vesnicia este acum.

* « Frumusetea se recunoaste prin exasperarea ei », scria Valery in Caietele sale.

* Ryokan, poet al tandretei, trezeste in noi un colt ascuns de incenta.

Spiritele melancoloce ma vor acuza, poate, ca vorbesc mai degraba despre tandrete decat despre compasiune. Tandretea este o calitate, compasiunea este o virtute. Cea mai inalta virtute a budismului, fara indoiala. Sa auzim ce spune despre aceasta Dalai Lama, intr-o carte intitulata chiar “Puterea compasiunii”:

“ Fiindca structura noastra globala (trupul si mintea) este adaptata la un mediu ce include iubirea, […] fiecare dintre noi este motivate de bunastarea celuilalt, independent de atitudinea pe care acesta ar putea sa o manifeste in privinta noastra. Acesta este compasiunea.

Compasiunea ramane un element fundamental, fara de care nici o activitate omeneasca nu poate avea utilitate.”

Cuvintele ne intind o capcana. Compasiune sau tandrete, ceea ce conteaza este gradul nostru de iubire. In cultura noastra, termenul “compasiune” are o usoara nuanta de severitate, de tristete, este apropiat de cuvantul “mila”, care adauga deseori nefericire nefericirii. Ryokan, care purta pe frunte pecetea inocentei, manifesta o atentie deosebita fata de ceilalti, extinsa pana la insecte si flori, cu atata dulceata usoara in muzicalitatea si caligrafia poemelor sale, atata bucurie senina, incat am preferat, in mod arbitrar, sa folosesc la adresa lui cuvantul “tandrete”.

* Tacerea spune mai mult decat cuvintele, si toti vorbitorii sunt alcatuiti din carne muritoare… ( Louis Rene Des Forets – Poemes de Samuel Wood)

* “Suntem o picatura de apa in oceanul cosmic. Dar picatura de apa stie ca oceanul se afla in ea?” se intreaba proverbul chinezesc.

* Iar haiku-ul, aceasta vorba scurta, poezie a zenului, clipa asezata la marginea tacerii ne face sa intelegem, aici si acum, prin referirea la pasare, la luna sau la bambus…. Acest schimb de iubire si, uneori, chiar fugitive, orbitoare clasritate a absolutului.

* Matsuo Munefusa, zis Basho, este considerat cel mai mare poet de haiku. […] Haiku sunt aproape intotdeauna concluzia unei povestiri de calatorie, a unui lung poem, a cuvintelor de intelepciune.

* […] Facand acesta, ii recunosc o viata proprie, o personalitate unica, chiar daca ea reflecta inca latura mea umana si respirata pe care o cunosc. Nu mai sunt absorbit intru totul de emotia mea sau de profitul meu. Stejarul nu mai reprezinta doar o sursa de profit, baza visurilor mele, el exista. Nu mai sunt identificat, scufundat in realitate, si, pentru ca stejarul exista, exist si eu. Pe acest drum dificil, intuitia preia controlul. Haiku-ul este o scoala a luciditatii, adica o progresie spre lumina, o recunoastere a celuilalt, si respect, si echitate, si intelepciune. Urmand firul haiku-ului, devin, daca ma abandonez jocului, un foc aprins in noapte, o constiinta treaza.

II. CUM SI DE CE SA CITIM SI SA SCRIEM HAIKU-URI

* Haiku-urile propuse sunt clasate in trei categorii: usoare, dificile si foarte dificile. Aceasta repartitie nu se sprijina pe varsta sau pe cunoastere, ci ia in considerare calitatile intuitive ale fiecaruia in parte, capacitatea sa de a se detasa de modelele si ideile receptionate, libertatea sa interioara.

* Maestrii japonezi de haiku-uri: Basho, Saikaku, Buson, Issa, Shiki, Soseki etc

* Cuvintele poemului culeg un moment fugar din viata noastra, ele sesizeaza realitatea cea mai banala, cea cotidiana, si aproape ne-o arunca in fata. Au misiunea de a ne oblige sa privim altfel realitatea, sa o descoperim, rabufnitoare si noua, sa o vedem. Apoi cuvintele poemului se risipesc, pentru a nu retine nejustificat atentia, pentru a nu ecrana. Grea meserie.

Forma trebuie sa arda pt a se inalta flacara haiku-lui.

* Nu traiesc in lume, spunea Heraclit, traiesc in lumea ‘mea’.

* Traim de obicei intr-un raport de falsa dualitate cu mediul nostru. Credem ca vedem fiintele si lucrurile, si nu vedem prin ele decat umbra noastra, doarintele noastre, temerile noastre, interesul nostrum. Haiku-ul ne inclina spre mai multa echitate. Ne propune sa adoptam o atitudine de intampinare.

III. HAIKU-UL IN SCOALA

* Sunt convins de multa vreme ca exista o fericita coincidenta intre copii si poezia haiku. O capacitate de a trai intens timpul present, o sensibilitate proaspata, libera de obisnuinta, de reguli si de coduri, gata de a fi desteptata. Limpezimea imediata din haiku, acesta poezie atat de simpla si totodata atat de bogata, se armonizeaza firesc cu copilaria.


* Barza tipa

cu o voce care sfasaie

bananierul.


* Un stol de grauri,

o mana de graunte

aruncata in nori.


* Din varful ierbii,

indata ce se prabuseste

licuriciul se inalta.

(Basho)


* Fluturele este un postas

el face turul

florilor.


* Deasupra mea

zgomotul matasos

al unui stol de grauri.


* Fetita

in drum spre scoala

numara stelele.


* Un nor portocaliu

intorc capul

este gri.


* Un trandafir

dupa aversa

unde se va schimba?


* Un fluture distrat

s-a asezat pe buza mea

cum am devenit floare.


* Intre nori

o spartura de soare

inima mea se strecoara prin ea.


* Acest firicel de ceata

atat de fragil

oare sa il culeg?


* Sarutul lunii

Cu apa din baltoaca

Este nesfarsit.

(Henri Brunel — Haiku: intelepciune sau nebunie?

PRO Editura si Tipografie, 2007 )