Posted in carti, lexèmes

Bucati de "Intelepciune sau nebunie"

I. CE ESTE UN HAIKU ?

* Aparut in secolul al X-lea in Japonia, haiku este, in forma sa clasica, un poem in trei versuri scurte : cinci, sapte, si cinci silabe sau masuri. […]

Totul este spus in cateva cuvinte precise si simple, care, abia exprimate, dispar indata. Umor, regret, elan, si misterul, si efemerul…

* Un haiku este un poem, adica, la fel ca orice poem, un efect al artei limabjului, care vizeaza sugerarea prin sens, imagine, ritm, a unei emotii, a unei stari de spirit. Dar este un poem singular, aproape un exercitiu spiritual.

* Iata un prim exemplu. Dar aceasta incercare de explicare nu va inlocui intuitia. Cititorul este artizanul poemului sau, el isi inventeaza propriul cantec.

Batranul stejar

contempla

florile de cires.

Stejarul simbolizeaza forta, soliditatea, permanenta. Nunta de stejar, la optzeci de ani de viata impreuna, reprezinta Everestul casatoriei !

Verbul « contempla » pune accentul pe rabdarea privirii, sugereaza o atitudine de meditatie.

Florile de cires sunt fragile, efemere, ele simbolizeaza in Japonia vremelnicia, nepermanenta.

Scena evocata in acest haiku pune fata in fata doua simboluri opuse. Dar, in acesta lume, totul se duce, totul este trecator, iar stejarul, chiar daca va trai o mie de ani, va trece si el, la fel ca florile de primavara.

Liniste…

* Autorul de haiku trebuie sa renunte cel mai adesea la adjective, si intotdeauna la metafore, la « viorile toamnei », la izbucniri, la manie, la romantism, la nostalgia de complezenta. Sa lucreze cu realitatea nuda. sa capteze cu forta imaginea, sa cuprinda cu totul in palme prezentul si sa lase loc tacerii. El se estompeaza, pentru a face sa se nasca o scanteie intr-o inima, pentru a da o sansa, cat de mica, absolutului. Vesnicia este acum.

* « Frumusetea se recunoaste prin exasperarea ei », scria Valery in Caietele sale.

* Ryokan, poet al tandretei, trezeste in noi un colt ascuns de incenta.

Spiritele melancoloce ma vor acuza, poate, ca vorbesc mai degraba despre tandrete decat despre compasiune. Tandretea este o calitate, compasiunea este o virtute. Cea mai inalta virtute a budismului, fara indoiala. Sa auzim ce spune despre aceasta Dalai Lama, intr-o carte intitulata chiar “Puterea compasiunii”:

“ Fiindca structura noastra globala (trupul si mintea) este adaptata la un mediu ce include iubirea, […] fiecare dintre noi este motivate de bunastarea celuilalt, independent de atitudinea pe care acesta ar putea sa o manifeste in privinta noastra. Acesta este compasiunea.

Compasiunea ramane un element fundamental, fara de care nici o activitate omeneasca nu poate avea utilitate.”

Cuvintele ne intind o capcana. Compasiune sau tandrete, ceea ce conteaza este gradul nostru de iubire. In cultura noastra, termenul “compasiune” are o usoara nuanta de severitate, de tristete, este apropiat de cuvantul “mila”, care adauga deseori nefericire nefericirii. Ryokan, care purta pe frunte pecetea inocentei, manifesta o atentie deosebita fata de ceilalti, extinsa pana la insecte si flori, cu atata dulceata usoara in muzicalitatea si caligrafia poemelor sale, atata bucurie senina, incat am preferat, in mod arbitrar, sa folosesc la adresa lui cuvantul “tandrete”.

* Tacerea spune mai mult decat cuvintele, si toti vorbitorii sunt alcatuiti din carne muritoare… ( Louis Rene Des Forets – Poemes de Samuel Wood)

* “Suntem o picatura de apa in oceanul cosmic. Dar picatura de apa stie ca oceanul se afla in ea?” se intreaba proverbul chinezesc.

* Iar haiku-ul, aceasta vorba scurta, poezie a zenului, clipa asezata la marginea tacerii ne face sa intelegem, aici si acum, prin referirea la pasare, la luna sau la bambus…. Acest schimb de iubire si, uneori, chiar fugitive, orbitoare clasritate a absolutului.

* Matsuo Munefusa, zis Basho, este considerat cel mai mare poet de haiku. […] Haiku sunt aproape intotdeauna concluzia unei povestiri de calatorie, a unui lung poem, a cuvintelor de intelepciune.

* […] Facand acesta, ii recunosc o viata proprie, o personalitate unica, chiar daca ea reflecta inca latura mea umana si respirata pe care o cunosc. Nu mai sunt absorbit intru totul de emotia mea sau de profitul meu. Stejarul nu mai reprezinta doar o sursa de profit, baza visurilor mele, el exista. Nu mai sunt identificat, scufundat in realitate, si, pentru ca stejarul exista, exist si eu. Pe acest drum dificil, intuitia preia controlul. Haiku-ul este o scoala a luciditatii, adica o progresie spre lumina, o recunoastere a celuilalt, si respect, si echitate, si intelepciune. Urmand firul haiku-ului, devin, daca ma abandonez jocului, un foc aprins in noapte, o constiinta treaza.

II. CUM SI DE CE SA CITIM SI SA SCRIEM HAIKU-URI

* Haiku-urile propuse sunt clasate in trei categorii: usoare, dificile si foarte dificile. Aceasta repartitie nu se sprijina pe varsta sau pe cunoastere, ci ia in considerare calitatile intuitive ale fiecaruia in parte, capacitatea sa de a se detasa de modelele si ideile receptionate, libertatea sa interioara.

* Maestrii japonezi de haiku-uri: Basho, Saikaku, Buson, Issa, Shiki, Soseki etc

* Cuvintele poemului culeg un moment fugar din viata noastra, ele sesizeaza realitatea cea mai banala, cea cotidiana, si aproape ne-o arunca in fata. Au misiunea de a ne oblige sa privim altfel realitatea, sa o descoperim, rabufnitoare si noua, sa o vedem. Apoi cuvintele poemului se risipesc, pentru a nu retine nejustificat atentia, pentru a nu ecrana. Grea meserie.

Forma trebuie sa arda pt a se inalta flacara haiku-lui.

* Nu traiesc in lume, spunea Heraclit, traiesc in lumea ‘mea’.

* Traim de obicei intr-un raport de falsa dualitate cu mediul nostru. Credem ca vedem fiintele si lucrurile, si nu vedem prin ele decat umbra noastra, doarintele noastre, temerile noastre, interesul nostrum. Haiku-ul ne inclina spre mai multa echitate. Ne propune sa adoptam o atitudine de intampinare.

III. HAIKU-UL IN SCOALA

* Sunt convins de multa vreme ca exista o fericita coincidenta intre copii si poezia haiku. O capacitate de a trai intens timpul present, o sensibilitate proaspata, libera de obisnuinta, de reguli si de coduri, gata de a fi desteptata. Limpezimea imediata din haiku, acesta poezie atat de simpla si totodata atat de bogata, se armonizeaza firesc cu copilaria.


* Barza tipa

cu o voce care sfasaie

bananierul.


* Un stol de grauri,

o mana de graunte

aruncata in nori.


* Din varful ierbii,

indata ce se prabuseste

licuriciul se inalta.

(Basho)


* Fluturele este un postas

el face turul

florilor.


* Deasupra mea

zgomotul matasos

al unui stol de grauri.


* Fetita

in drum spre scoala

numara stelele.


* Un nor portocaliu

intorc capul

este gri.


* Un trandafir

dupa aversa

unde se va schimba?


* Un fluture distrat

s-a asezat pe buza mea

cum am devenit floare.


* Intre nori

o spartura de soare

inima mea se strecoara prin ea.


* Acest firicel de ceata

atat de fragil

oare sa il culeg?


* Sarutul lunii

Cu apa din baltoaca

Este nesfarsit.

(Henri Brunel — Haiku: intelepciune sau nebunie?

PRO Editura si Tipografie, 2007 )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s