Posted in hvk, phonèmes, sémèmes

Je ne puis imaginer une vie sans musique…

Herbert von Karajan

5 aprilie 1908 — 16 iulie 1989

Pasiunea mea pentru Herbert trece dincolo de admiratie sau fascinatie. Cred ca este idolatrie. Nu-mi explic altfel religiozitatea cu care il privesc si-i ascult muzica.

M-a fascinat din primul moment cand l-am vazut – la atheneu, prima editie de “Confluenta artelor”: privirea lui inchisa, aparent oarba, miscarile aproape shamanice, care pot hipnotiza muzica insasi; si ascultatorul.


Am cautat apoi cu fanatism mai multe despre el: mai multe date, mai multe imagini, mai multe inregistrari. Am intalnit marturiile altora despre el, si marturiile lui insusi despre sine – aceeasi dezamagire ca de fiecare data cand descopar ca zeii si zeitele mele sunt cat se poate de umani; dar Herbert redevine El de fiecare data cand il privesc.


Si ii privesc mereu ochii inchisi, orb sau orbit de Armonie, miscarile hipnotice, prin care ai putea asculta muzica surd fiind. Vad cum i se lumineaza chipul, sau cum i se intristeaza miscarea mainii; si buzele lui mereu in jos, a tristete, dezvaluind lupta interioara a celui care poarta cu sine Armonia, si nazuinta de a o reda perfect, eterna cautare. Si privesc cum biciuieste muzica, pentru ca mai apoi sa o mangaie, cum o imbratiseaza sau o poseda, cum este tandru sau distant, cum prin miscarile baghetei lui muzica pare a avea trup de femeie…



Pentru exemplificare, herbert von karajan — beethoven symphony no 7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s