Posted in sémèmes

la Solitude, din nou

Mai trist si apasator decat un tramvai gol, este imaginea unui batran – singur pe o banca de cartier, inconjurat de zgomotul orasului si linistea gradinii de bloc, intr-o zi cu soare de primavara…
*****
Un tramvai gol este mult mai trist decat un metrou gol; poate pt ca in metrou, din lipsa de vizual, privesti asupra propriului sine, in timp ce in tramvai, prezenta oricarei imagini din afara, a exteriorului viu, animat, face, prin comparatie cu golul din jur, (ca) singuratea sa urle infiorator…
Imi place cuvantul – ‘la solitude’… singuratate, loneliness, soledad, solitudine – toate par putin neslefuite, dar ”la solitude!” – parca ar fi exact tiparul unui personaj dintr-o scriere romantica : ravasitor, fragil, visator, trist… un singur cuvant, si parca simt cat toate minutele de Sonata Lunii…