Posted in carti, india song, lexèmes, sémèmes

India song — Marguerite Duras


India song — Marguerite Duras

text, teatru, film

(editura rao, 2007)


‘India song’ este scrisa sub forma de piesa de teatru in cinci acte; o forma aparte de piesa de teatru, povestea nefiind redata prin dialogul sau actiunile personajelor, ci reconstituita de catre voci: vocile feminine 1&2 in primul act, si masculine 3&4 in celelalte, didascaliile sau indicatiile scenice putandu-se constitui ele singure intr-un roman de teorie literara sau teatrala.

* vocile exterioare povestirii. Aceasta descoperire a permis ca povestirea sa fie abandonata in uitare, pentru a fi lasata la dispozitia altor memorii decat cea a autorului: […] Memorii deformate, creative.

* vocile acestor femei sunt atinse de nebunie. Blandetea lor este periculoasa. Amintirea pe care o au in legatura cu povestea de dragoste este ilogica, anarhica. Delirul lor este calm si totodata arzator. Vocea 1 se consuma in povestea lui Anne Marie Stratter. Iar vocea 2 se consuma in pasiunea pentru vocea 1.

* Este vorba despre pericolul la care este expusa vocea 1 : de ‘ a se pierde’ in povestea din India Song, trecuta, legendara – acest MODEL. Si de a PARASI propria viata.

* Diferenta dintre vocile 3 si 4, intre uitare, una, si memorie, cealalata, tine de o acesi cauza: acea fascinatie amintita mai sus, pe care o exercita intamplarea respective asupra celor doua voci. Vocea 3 a respins aceasta fascinatie. Vocea 4 a tolerat-o.

Diferenta – intre tolerabil si intolerabil – ar trebui sa se regaseasca in sensibilitatea vocilor 3 si 4.

Vocea 4 informeaza, nu fara teama, vocea 3. Si adesea, fara ezitari. Vocea 3 este intr-adevar expusa pericolului – nu al nebuniei, ca vocea 1 – ci al suferintei.


Desfasurarea narativa este simpla, iar rezumatul actiunii il face autoarea insasi la finalul scrierii:

“[…] Femeia, Anne-Marie Stretter, sotia unui ambassador al Frantei in India, acum moarta – mormantul ei se afla in cimitirul englezesc din Calcutta -, s-a nascut parca din aceasta oroare. Se inalta in mijlocul ei cu o gratie in fata careia totul paleste, intr-o tacere fara margini. Gratie pe care VOCILE incearca tocmai s-o revada, poroasa, primejdioasa, si primejdioasa, de asemenea, pentru unele voci.

Alaturi de acesta femeie, in acelasi oras, un barbat, viceconsulul Frantei la Lahore, in dizgratie la Calcutta. El, la randul lui, se alatura ororii indiene prin manie si crima.

O receptie la Ambasada Frantei va avea loc – in cursul careia viceconsulul blestemat isi va striga dragostea catre Anne-Marie Stretter. Si o va face in fata Indiei albe care-l priveste.

Dupa receptie, ea se va duce in insulele de la gurile fluviului pe drumurile drepte ale deltei…”

Momentul central al piesei este receptia (actul 2) – singurul act in care povestea este reconstituita din vocile invitatilor si din interpretarea protagonistilor : atasatul, Anne-Marie, viceconsulul etc, celelalte momente – redate prin intermediul dialogului dintre cele patru voci, ingloband mometul respectiv, anticipandu-l (actul 1) si sfarsindu-l (actele 3-4-5).

Insa, ceea ce face deosebita scrierea, este introducerea vocilor narative, care, desi refac o intamplare trecuta, situeaza in acelasi timp povestea in planul temporar al discursului – prezent, rezultand o interferenta a momentelor actiunii, evidenta in actul 2, unde intervin chiar personajele principale, conferind astfel scrierii o perspectiva cinematografica.

Desi autoarea isi prezinta scrierea ca fiind o poveste de dragoste a “amantilor de pe Gange”, si desi Anne-Marie Stretter il iubeste deja pe Michael Richardson ca amanta, se pare ca povestea de iubire, situata la un nivel superior, se desfasoara intre Anne-Marie si viceconsulul indragostit : cei doi vor dansa pe India Song, el ii va declara iubirea cu melodia in fundal, ea va sti cuvintele lui dinainte ca el sa le rosteasca, ea se va sinucide, sau va muri accidental, el va fi singurul care s-o priveasca.

* Viceconsulul:

— Eu te iubesc asa, cuprinsa de dragoste pentru Michael Richardson.

Esti inlauntrul meu si am sa te iau cu mine inlauntrul meu.

Nu aveam nevoie sa te invit la dans pentru a te cunoaste. Iar dumneata stii asta.

A-M S :

— O stiu.

Viceconsulul :

— Nu stiu decat sa strig. Sa afle si ei ca poti striga o dragoste in gura mare.

* Ascult India Song. Am venit in India din pricina acestui cantec.

[…]

Aria asta ma face sa-mi doresc sa iubesc.

Eu n-am iubit niciodata.

* Mama canta la pian India song. O auzeam din camera mea. Bucata sta acolo de la moartea ei.

— Ce te socheaza atat de tare?

— Imaginea.

Ce este mai comun (in literatura) decat o dragoste eventual neimpartasita si o sinucidere ? Si totusi, ma fascineaza cum Marguerite Duras transforma astfel de povesti in iubiri intense, absolute, in afara banalului, cum imaginarul si scriitura ei sunt atat de coplesitoare, de sensibile si agresive in aceasi masura, sugerand atat de dureros tristetea… iubirile, nefericirea devastand fiinta, si totusi animand-o in distrugerea lor…

* Te iubesc atat de mult ca nu mai aud pana la moarte.

* Cantecul inceteaza odata cu impusacatura. Ca si cum cineva a tras chiar in cantec.

* Vocea 2 : TE IUBESC CU O DORINTA ABSOLUTA.

Niciun raspuns.

Tacere.

* Vocea 2 : BATAIA INIMII TALE MA SPERIE…

Tacere.

* Anne-Marie Stretter: — Scrii, mi se pare?

Tanarul atasat : — Am crezut ca pot scrie. Inainte. Asa vi s-a spus ?

Anne-Marie Stretter : — Da, dar fara indoiala as fi ghicit… Dupa felul in care taci.