Impresie. Albastru inefabil…

Fara indoiala, ilustratia anului, dragalashenia absoluta, reminder-ul suprem, tandretea adorabila, iubirea iluminata…

Fluturi in stomac. Fiori prin sira spinarii. Adoratie. Nesatz. Disperare placuta…

Fotografia sursa – Fotografia in sine – Selene de aproape

Se implinesc noua zile de cand am inceput “killing commendatore”; citind primele randuri insa, am decis sa abordez cartea si lectura cu lasitate.

Momentan ma aflu la pagina 115/ 681 – ar fi fost terminate de mult. Nu si cu noua mea atitudine, de teama si teroare fata de ideea ca sufletul meu nu mai poate suporta inca o carte care imi vrajeste mintile si se termina…

Poftiti de va fermecati:

Afirmatia completa, mantra perfecta, reminder-ul zilnic de zen, si armonie, si serenitate absoluta… un citat ca o cadenta dragalasha intru ritm si rima intre sentiment, ratiune si Univers…

Ce a fost mai intai: realitatea sau visul?!… Existenta in real a acestei fotografii – in sine, si, in consecinta, a imaginii fotografiate – ma arunca intr-un vartej de sentimente pe care nu stiu sa le numesc sau sa le disting: stupoare? enormitate? neincredere? farmec? uimire? fluturoi in stomac si confirmarea unei dimensiuni a visului de neconceput?…

Pozic de inceput de toamna – un reminder de a crea momente – fie ele efemere – de magie si plutire; sa traiesc in sine-mi o esenta de ninsoare de iarna, fulgi de primavara, petale de vara si toamna ea insesi… farmec si iubire si picturi si realitate…

Daca acest – acum website – ar fi un teatru al ideilor si sentimentelor mele, poster-ul descoperit astazi s-ar fi potrivit perfect la avizier sau in anticamera ori pe treptele intrarii, ca un “lasciate ogni speranza voi ch’entrate”…💙

Mai mult decat o poza amuzanta, este un reminder asupra perspectivelor, empatiei, simpatiei, pradigmelor, tolerantei; zambet…

O imagine cat o mie de sentimente – oare exista o mie sentimente?… poate sentimentele sunt precum culorile – emotii primare si nuantele derivate… magia unei priviri care anunta curcubeie de iubire…

Astazi este ziua cand, cu privirea semi-treaza, citind reminder-ul wordpress – flash sale 50% off, am actualizat oferta – inexistenta pana atunci – mai mult intuitiv, decat rational, si iata-mi Casutzul transmutat pe .com

Fericire, incantare, euforie ametitoare, blegomanie… 💙💙💙

Ieri, pare-se, a fost Ziua Cateloilor. Prin urmare, cu o zi intarziere, cateloi adorabil – care isi poarta inima si-n sine si in frunte, si care astazi nu m-a lasat nici macar sa clipesc fara sa il privesc si iubicesc…

Intreaga carte este de o scriitura atat de delicata si matasoasa si indescriptibil-profunda, incat nici nu am terminat-o si as reciti-o… poate acesta este nagori al meu – melancolia, tristetea, tanjeala cartilor pe care le-ai dori fara sfarsit…

Ma pierd, din nou, in fascinatie… caut de ceva vreme idei de alte tatuaje pe langa al meu “think in magic” – idei ce imi plac si care imi sunt deja tatuate in suflet; ar putea merge si pe piele…

Dragutz si tristutz deopotriva… ganduri si sensuri si efemeritati de invatat, ca de la un balonas de sapun la altul…

Japoneza – poate singura limba care poate exprima Inefabilul…

Iar capitolul al II-lea al cartii se numeste: “Ce qui court, fleurit, laisse l’empreinte de ses vagues” – poezia poeziilor si totul este Poezie! 💙

In ce maniera traduci si publici o carte-manuscris, carte-in-carte, meta-carte? Cum redai originalul pentru a pastra originarul? Folosesti un program care sa redea literele intocmai, pentru a copia scrisul de mana al autorului? sau manuscrisul traducatorului, intr-o contopire simbolica a celor doi? ori originalul si traducerea aferenta in tiparitura sau ca nota de subsol?… Ganduri care mi-au inalbit noaptea…

Acum 10 ani scriam despre Georges Perec; cum o fi sa scrii cu intentie fara litera “e”? cum o fi rostirea fara litera “e”? sau cuvintele? sau limba? sau limbajul si exprimarea? poate precum viata de dinainte de ele?…

Am inceput “Illusions”, si m-am surprins citind-o cu vocea cu care torci amintiri si intelepciune, la gura sobei, cu un vechi prieten; nu realizasem ca in asa masura mi-a placut “pescarusul johnatan livinston”, incat m-am imprietenit cu vorbele domnului Bach…

Apoi, mai sunt si cuvintele despre carte, si amestecul de tipograf si manuscris… am in suflet gust de Albastru…

13/07/2020 – 17/08/2020

Am incheiat ieri Muntele vrajit… 890 de pagini care s-au intins pe mai mult de o luna, desi ar fi trebuit sa fie zile…

Teorii:

* Scorpion – serialul care mi-a distras (sau atras) atentia.

* gandul ca este ultima oara in viata cand o citesc, mi-a paralizat avansul, intr-o incercare stupida de a paraliza la randu-mi Timpul.

* diferenta dintre Cimitirul cartilor… si Muntele vrajit este coplesitoare… nu din prisma intensitatii, cat a profunzimii si a consideratiilor filosofice din abundenta…

Exist, inspir, irump in curcubeie… iar facebook se pare ca o simte, pentru ca la randu-i isi sincronizeaza sugestiile cu vietuirile mele…

Ce ma mai fascineaza? Aceste minunatenii cu care m-as inconjura o multime, le-as absorbi in mine, le-as zbura deasupra patului, sa imi priveasca visele, asa cum le privesc eu farmecul…

Aparentele banalitati ale existentei, care poarta intrinsec Magie – uneori poate fi o afirmatie dintr-un simplu interviu, dupa o calificare de legenda…

Copleshenia suprema sau cum sa iti tai rasuflarea in mod intentionat si sa rascolesti fluturasii latenti in suflet…

Ma plimbam prin pinterest, si ma jur ca parca fata asta poarta toamna in par – frunze aramii, apusuri, lumina innourata de ploaie…