Impresie. Albastru inefabil…

“Cearcan, cearcan piaptana
Ochii ei ma-ncearcana“

Dap, exact; doar ca io am citit pe stadion la pauza, la un meci al Stelei, acum ani…

Eu, in ziua a treia de migrena – pe care o simt pe trecute – rasfoind citate din Murakami in timp ce am inceput Kawabata – the Master of Go, incercand la randu-mi sa-mi odihnesc ideile…

Mi-e un dor de Japonia de imi ameteste sufletul si ratiunea; intr-o asa ca masura, incat am inceput recent sa urmaresc – cred ca – sapte pagini dedicate ei pe FB.

Poate este efectul Murakami. Poate este invers; insa, de fiecare data cand ma abandonez hipnozei unei imagini din Japonia, simt ca mi-am regasit acasa – un soi coplesitor de armonie, si pace, si serenitate, si ca toata fiinta mea vibreaza pe exact aceasi unda cu frecventa magica a fotografiei si a locului imaginat…

Probabil va urma o serie de imagini cu – sa imi ramana si in casutzul virtual, nu doar in suflet, in minte si in telefon…

Asa imi doresc sa infrunzesc si eu dupa durerea teribila de cap care dureaza de aproape o jumatate de zi – viata, speranta, optimism, determinare, lupta…

Eram mega-zen acum 7 ani, si inca mai cred ca una dintre temerile ancestrale este frica de fericire… o teroare pe care trebuie sa o infruntam, traind fericirea – cat mai des, cat mai acum, cat mai absolut…

Oare imi rafinez stilul de lectura? Oare imi modific modul de a citi in functie de carte si scriitura?

Am impresia ca am citit “Cimitirul…” ca si cum ai simti o sete de nesuportat, si iei o inghitura imensa de pagini, cuvinte si citate, care iti umfa obrajii intr-un fel rotofei, mai sa explodeze.

In schimb, “Muntele vrajit” l-am citit cu amanare, cu sorbituri, ca si cum as fi vrut sa ii pastrez si prelungesc gustul pentru totdeauna, poate…

Acum simt ca citesc Murakami cu un bisturiu in privire – parca as descompune fiecare cuvant si fraza si sens si le-as inspira in mine, ca sa devin ele si ele eu…

🧐🤔🧐

Ma incanta aceste jumatati de camera, pseudo-camere-incaperi, idee, inspiratie, creativitate, aproape de – poate – un maxim… 💙💙💙

“Menshiki read the letter over so many times that he memorized it all (and he recited it to me without faltering). All sorts of emotions and suggestions played back and forth through the letter—light and dark, shadow and sunlight—creating a complex, hidden picture. Like a linguistics scholar researching an ancient language no one speaks anymore, he spent years considering the possibilities concealed in the letter’s contents. Extracting each word and phrasing, recombining them, intertwining them, shifting their order.”

In esenta, fiecare cititor este acel intelep incercand sa descifreze intelesurile scriituri si stilului pe care o singura persoane le manuieste si le cunoaste sensul primordial – scriitorul…

Peste cateva minute plec spre muncutz… voi pasi pe strada imaginandu-ma pe strazile din kyoto – ca si cum, daca dorinta este destul de puternica, sufletul se va teleporta, purtand imaginatia impreuna, ci nu invers…

Cuvinte de retinut si aplicat, mai ales ca am un vulcan de nerabdare in mine care uneori imi asterne “mazga malefica” peste ochi si creier…

Mi-am petrecut ziua libera pierdandu-ma prin Killing commendatore, si, pentru 1h40’, in Visul unei nopti de iarna.

Acum multi ani era o piesa pe care o reciteam si revedeam constant; iar sub nostalgia amintirii, am decis sa o revad.

Da, am plans; da, mi s-a molesit sufletul; da, povestea, replicile si interpretarea poarta inocenta fulgilor de nea…

Sa prinzi un rainbow bridge sau sa asisti la un break maxim de 147 – sau peste, live, in sala. Unul este accidental, celalalt intentionat (un martor intentionat prin plasarea in locul desfasuraii meciului), insa ambele la fel de supuse necunoscutului, sortii, norocului, intamplarii?!…

Fara indoiala, ilustratia anului, dragalashenia absoluta, reminder-ul suprem, tandretea adorabila, iubirea iluminata…

Fluturi in stomac. Fiori prin sira spinarii. Adoratie. Nesatz. Disperare placuta…

Fotografia sursa – Fotografia in sine – Selene de aproape

Se implinesc noua zile de cand am inceput “killing commendatore”; citind primele randuri insa, am decis sa abordez cartea si lectura cu lasitate.

Momentan ma aflu la pagina 115/ 681 – ar fi fost terminate de mult. Nu si cu noua mea atitudine, de teama si teroare fata de ideea ca sufletul meu nu mai poate suporta inca o carte care imi vrajeste mintile si se termina…

Poftiti de va fermecati:

Afirmatia completa, mantra perfecta, reminder-ul zilnic de zen, si armonie, si serenitate absoluta… un citat ca o cadenta dragalasha intru ritm si rima intre sentiment, ratiune si Univers…

Ce a fost mai intai: realitatea sau visul?!… Existenta in real a acestei fotografii – in sine, si, in consecinta, a imaginii fotografiate – ma arunca intr-un vartej de sentimente pe care nu stiu sa le numesc sau sa le disting: stupoare? enormitate? neincredere? farmec? uimire? fluturoi in stomac si confirmarea unei dimensiuni a visului de neconceput?…

Pozic de inceput de toamna – un reminder de a crea momente – fie ele efemere – de magie si plutire; sa traiesc in sine-mi o esenta de ninsoare de iarna, fulgi de primavara, petale de vara si toamna ea insesi… farmec si iubire si picturi si realitate…

Daca acest – acum website – ar fi un teatru al ideilor si sentimentelor mele, poster-ul descoperit astazi s-ar fi potrivit perfect la avizier sau in anticamera ori pe treptele intrarii, ca un “lasciate ogni speranza voi ch’entrate”…💙

Mai mult decat o poza amuzanta, este un reminder asupra perspectivelor, empatiei, simpatiei, pradigmelor, tolerantei; zambet…

O imagine cat o mie de sentimente – oare exista o mie sentimente?… poate sentimentele sunt precum culorile – emotii primare si nuantele derivate… magia unei priviri care anunta curcubeie de iubire…

Astazi este ziua cand, cu privirea semi-treaza, citind reminder-ul wordpress – flash sale 50% off, am actualizat oferta – inexistenta pana atunci – mai mult intuitiv, decat rational, si iata-mi Casutzul transmutat pe .com

Fericire, incantare, euforie ametitoare, blegomanie… 💙💙💙

Ieri, pare-se, a fost Ziua Cateloilor. Prin urmare, cu o zi intarziere, cateloi adorabil – care isi poarta inima si-n sine si in frunte, si care astazi nu m-a lasat nici macar sa clipesc fara sa il privesc si iubicesc…

Intreaga carte este de o scriitura atat de delicata si matasoasa si indescriptibil-profunda, incat nici nu am terminat-o si as reciti-o… poate acesta este nagori al meu – melancolia, tristetea, tanjeala cartilor pe care le-ai dori fara sfarsit…