Impresie. Albastru inefabil…

imaginea ei,
ad hoc sau editata,
irupe vraja…

Ce mi s-a mai intamplat minunat…
de fapt… nu am zacut intr-o stare pasiva de imobilitate – nu mi s-a intamplat, ci am facut sa se intample; am intreprins, am realizat, am creat demiurgic:

I. acum noua zile, intr-o zi de 13, cand ma gandeam din nou ca fiecare zi poate fi un micro-revelion simbolic daca alegem culoarea acestei prisme, am decis sa imi reinviu duolingo, pentru 15 minute de japoneza pe zi; si am continuat si continuu, inca.
Pentru ca pe 17 noiembrie, am descifrat si citit primul meu cuvant in japoneza – hiragana; primul cuvant din aceasta postare a cuiva alaturat la randu-i paginii “Beauty of Japan”:

KO-N-I-CHI-WA – hi/ hello

II. ieri si azi, 21-22 noiembrie, 121-122 de scrieri consecutive – o treime de an; zile de organizare, productivitate, gestionare a timpului si a listutzelor – pentru unii poate un nimic, pentru mine insa, motiv de mandrie si de zambet, si, poate, de fericire…

III. magia haiku-urilor continua – credeam ca voi seca, ca profunzimea fascinatiei zilnice ma va goli de sentimente sau traire sau dragoste; dar dimpotriva, traiesc asa o sete, inca simt o betie continua…

imi privesc gandul
infrunzind a inima –
toamna, in kyoto…

in departare,
inzapezire si nea,
in sine-mi, lava.

Credeam ca nuantele cu farmec de toamna mi-au inlocuit Iarna in inima; insa nu – sufletul meu vibreaza in ritmul unei soi de hipnoza-coplesitoare-care-ma-lasa-fara-respiratie radiind din aceasta imagine, asa cum nu va putea vibra vreodata cu un alt anotimp…

o calimara –
cerneala rasturnata
in oglindire.

cascada soptind
dinspre pamant spre ceruri,
sensuri magice.

Pentru ca in taramurile inchipurii, gravitatia lucreaza altfel – invers, orizontal, oblic, dupa visul fiecaruia…

cand universul
te priveste fermecat
prin propria-i rama.

cer surazator:
cafea cu poezie
si-un latte boem.

ma aflu la starbucks in kyoto, insa nu in amintire, ci in imaginatie; cer cele de mai sus, iar cerul ma imbraca in zambet si sakura…

frunza de toamna,
ratacind pe o treapta:
vremelnicie.

Pentru ca ieri am zarit un pui de frunza ajuns cumva pe treptele scarii interioare spre muncutz; probabil agatata de cineva cautand un sens, sau viata, sau sfarsitul… ca si cum, in aramiul micutz pe griul treptei, se resimtea singuratatea absoluta a existentei…

mie imi e vis –
realitatea altora,
zilnic si banal.

M-a intristat ideea ca imaginile pe care unii le traiesc zilnic, mie imi sunt vis, dor si speranta; pentru mine sunt forografii si sete, pentru ei – normalitate si apa…

arc printre vremuri –
traind pasii timpului,
si existente.

rostogolire:
montaigne rousse ameritor –
trecerea vremii…

Pentru ca simt ca zilele trec in clipiri, si in curand si anii… este miez de noiembrie, si acum cateva secunde incepeam o noua speranta de an, cu zambete si optimism…

frunze-lumina –
rasturnarea cerului,
soare pe pamant.

Pentru ca pentru cateva nano-momente mi-a parut ca frunzele sunt razele soarelui, pamantul este cer, ramurile – soarele insusi, iar eu un Icar pierdut in hipnoza…

Quiet moment at Showa Kinen Park. 昭和記念公園の静謐な時 – facebook.com

111 de zile consecutive de postare, intr-o zi de 11/11; si va continua paralel pana la inceput de decembrie… ador aceasta armonie; pur si simplu imi explodeaza in suflet, un fel de fericire…

toamna frunzelor –
intelesul rasturnat
al existentei.

Pana recent toamna reprezenta natura pe moarte; acum, insa, inseamna viata, culoare, vraja, mirare, minune, armonie…

haiku zilnic –
delectare, sau prea mult
al sufletului?

Ma intreb daca nu cumva este exagerare aceasta hipnoza zilnica; oare cand orice devine prea mult? calatoresc zilnic prin imagini, cuvinte, sensuri si silabe, si deocamdata simt ca as continua o viata…

Eu, acum cateva minute, in drum spre casutz, pasind a plimbare prin semi-obscur…

bucati de mine,
regasite in poze
in care ma pierd.

💙💙💙

copac infrunzind
raze de sori si luna –
albastru nocturn.

O imagine in albastru de vis, cu sori, si o luna si “the tree of life” – care parca si atrage si irumpe lumina celesta – care, la randu-i, pare ca palpita in vene…

amurg si fuji –
vulcan de sentimente
coplesitoare.

Parca ma astept sa vad izbucnind din Muntele Fuji sentimente care incanta sufletul – de drag, dragoste, armonie, frumos…

frunze sangerande –
dezoxidand sufletul.
sunt puritate.

Asa am impresia: ca aceasta imagine poate exorciza negativul, nefericirea, pesimismul…

culoare din lemn
de suflet, deseneaza
lumini si umbre.

Pe langa omonimia de “culoare” care m-a absolut incantat, cu siguranta sufletul meu este uneori structurat in astfel de culoare de casa nipona, in diverse culori…

iubirea este
serbet de padure cu
spuma de azur…

O imagine delicioasa – pentru ca iubirea este gustoasa, ca o aroma de nesfarsit de verde, spuma imensitatii oceanului, si albastru de cer…

regele midas
metamorfozandu-se:
aur de toamna…

portal catre vis –
plutesc pe nori de toamna,
ma ning cu zambet…