Posted in the name of the game, united

Glory, Glory!

Pentru ca se apropie, si sufletul imi zvacneste nebuneste, un draft lasat neterminat de pe 31 iulie:
De vreo doua luni si ceva mi-a fost dificil sa dau zilelor nume si numar; timpul a trecut la fel de din clipire in semi-clipire, insa dezordonat; acum, cand maine e August, incep sa pricep de ce:
cred ca timpului meu ii lipseau reperele. Odata cu ultimul meci de Premier League, si cu finala Champions League nu am mai stiut ce sa numar si ce sa astept – cu exceptia lui 23 si 24 Iulie – pe care nu le-am uitat.
Acum stiu ca este 31 iulie, miercuri, pentru ca vineri va fi 2 august – o saptamana pana la meciul de retragere a lui Rio. Apoi, duminica, pe 11 – Community Shield, pe 26, luni – jucam cu Chelsea, iar duminica, 1 septembrie, meciul cu Liverpool. Deodata, zilele sunt aranjate, timpul capata o forma de sens, iar eu am un sentiment de ca si cum mi-as fi gasit locul in Timp si Realitate.
flickr.com
Primul meci cu David Moyes pe banca, deruta, disperarea si  reamintirea de univers prabusit cand ma voi astepta sa-l vad pe Sir, dar nu va fi, emotii, asteptari, sperante, Treble… zambesc cu nerabdare, si avant, si entuziasm, si dor de momentele in care voi resimti intensitatea cu care United imi va pulsa, din nou, violent, in vene!
Posted in the name of the game

el clasico – unghiuri ascultite si plutiri

Desi nu ma pasioneaza primiera division am urmarit acum cateva seri el clasico; a fost deopotriva nostalgie, ca atunci cand depeni amintiri cu un vechi prieten, si curiozitatea de a urmari ineditul contrariilor care se resping.

Dincolo de promisiunea unui spectacol, de aversiunea maladiva fata de barcelona, am asteptat confruntarea – si comparatia probabil a devenit deja stereotipa – a doua principii : modestia si sobrietatea vs laudarosenie si tipator ; nici macar aroganta sau infumurare – de altfel meritate, ci doar impresia ca banii, numele sau doar Atacantii pot forma o echipa.


Am vazut insa un joc in unghiuri ascutite si linii discontinue vs arce, linii continue si plutire, neputinta si incrancenare vs joc de antrenament si un fel de detasare plina de determinare ; a castigat, desigur, barcelona ; dar nu pentru ca este vreo echipa magica, ci doar pentru ca este Echipa, pentru ca Ronaldo, oricat ar fi el de arogant, are nevoie sa stie, ca undeva, pe teren, exista cineva caruia ii poate pasa si cu ochii inchisi, fara risc sau ezitare. Asta pe scurt, din amintirile gandurilor de atunci.


Ceea ce a fost impresionant a fost atmosfera, intr-un pub ticsit de fanii ambelor echipe, fum de tigara si bere, cand bucuria celorlalti iti face sangele sa clocoteasca si desteapta furii nestiute ; mi-a placut !

Posted in the name of the game

Hopelessly addicted

Astazi mi-am pus pronosticurile pe I know the score pentru prima etapa de Premier League. Dupa doua sezoane deja de concurs de pronosticuri pe forum, aproape ca m-am ingrozit: iar noua luni de urmarire infrigurata a rezultatelor si a meciurilor, de asteptare nervoasa, bucurii si dezamagiri, blesteme, ironii sau laude, mandrie tampa sau tristete trecatoare, de trai de pe o saptamana pe alta in asteptarea fiecarui meci, inca o luna mai de sfarsit de sezon in care voi suferi de dor, de debusolare, fara niciun reper temporar de care sa ma agat saptamanal, si acele zile din iunie-iulie-august de ‘moarte clinica’, in care voi citi de inca cel putin doua ori Fever Pitch…

Este o dependenta de toate aceste trairi pe care parca o simt deja cum imi freamata in sange, si, dupa trei luni de suferinta, astept cu nerabdare sa-mi atace organismul…


Posted in the name of the game

Bucati de puzzle

Am asteptat meciul dintre Kazakhstan – Anglia cu nerabdarea cu care astepti intalnirea cu un prieten de care te-ai departat; o carte draga pe care o recitesti; o parte pierduta din tine, de care ti-a fost atat de dor, si pe care ajungi sa o regasesti.

Mi-este dor de United, de Echipa, de Premier League; mi-e dor si de John terry si Petr cech, de Fer torres si de Stevie gerrard, de Agbo desigur, si Phil Brown. Mi-e dor sa blestem si sa ocaresc Eurosport-ul cand nu transmitea vreun meci pe care l-am asteptat cu nerabdare, si echipele distrugatoare de pronosticuri, pe Park si pe Kuszczak, si uneori si pe Sir.

Asa am aflat ca, fara sa stiu, numaram zilele raportat la meciurile din fiecare weekend, ca este putin debusolant sa ramai fara reperele cu care te-ai obisnuit de atatea luni, ca meciurile din PL devenisera ele insele repere. A ramas un gol pe care il umplu cu meciuri din sezonul trecut, cu Febra stadioanelor a lui Nick Hornby, cu insemnarea numarului de zile trecute de la finala Champions League… ceea ce a inceput ca o joaca s-a transformat in boala; si a venit si momentul cand doare al naibii, dar nu as renunta la ea pentru nimic in lume.

Nu pentru ca ar fi un Mod de viata, ci pentru ca este un Sens in viata. Pentru ca viata mea este un imens puzzle format din diferite si multe sensuri… marete sau banale, convergente sau nu, hotarate sau ezitante, terne sau colorate, ele sunt motivul pentru care zambesc vietii in fiecare inceput de zi…

***

Posted in the name of the game

Veni, Vidi, Vidic

A trecut mai mult de o luna deja de la acele 90 de minute pe care le voi purta cu mine intreaga viata: 28 martie 2009 – ziua in care Nemanja a devenit realitate concreta; ca si cum o idee se transforma din abstract in fizic.

este ciudat cum, realitatea redata de imagini – poze sau tv – o percep atat de diferit, impersonal, distant; stiu ca man utd exista, ca existenta lor este o realitate, dar cat timp reprezinta o imagine – statica sau in miscare – exista doar ca o realitate intangibila, indepartata, o realitate estompata in mitic, in semi-existenta.
[desi dupa ultimele sezoane, multi s-ar putea intreaba daca nu cumva utd nu reprezinta doar o himera – imaginea perfectiunii, produs al imaginatiei unui eu colectiv.
cine stie insa cat din ceea ce (credem ca) vedem exista cu adevarat.]

Sunt cateva momente in viata mea pe care as vrea sa le pot retrai sau revedea oricand, inregistrate undeva, pe retina, sau dincolo de amintire – un repeat al trecutului disponibil oricand. Si senzatiile ; as trece iar si iar prin frigul din seara in care l-am vazut pe Vida, fara nicio ezitare. I-as urla numele din nou, in aviditatea unei priviri, as canta glory glory man utd iar ca sa ma simt mai aproape de echipa.

Meciul nu stiu cum a fost; pentru mine pe teren s-a aflat un singur jucator, un singur om, aproape o singura echipa. A lor.

Viii-dic… pare un poem in sine numele lui… Neeee-maaa-njjja… l`am repetat de atat de multe ori incat parca s`a transformat in substantiv comun; Vidic poate la fel de bine sa insemne aer, sau apa, sau vis… ceva zilnic, fara de care existanta umana ar fi imposibila…atitudinea lui, si chipul, incrancenarea si sacrificiul – un poem in proza, un poem eroic.

… inca mai zambesc; tamp, asa cum zambeam dupa finala trecuta de champions league, cand in mintea mea persista ‘these are the chaaaaampioooooons !!!!’

L`am vazut pe Nemanja Vidic… zambet absolut cretin…

+++++