Astazi este ziua lui Baudelaire si Jacques Villeneuve, si a mamei…
Probabil ca sufletul este ca o panza pe care ne pictam sentimente si trairi; apoi ceva se intampla, si panza se sfasaie, insa o coasem si o lipim si continuam sa pictam si sa inventam nuante si culori, si se rupe din nou, si o pictam cu zambete si o reparam cu lacrimi, pana cand – poate pana cand nu mai e nimic de distrus, poate pana cand nu mai e nimic de vindecat, poate pana cand panza se obisnuieste, sau poate pana cand panza moare, nu stiu…
O imagine descoperita in pelegrinarile prin pinterest. De atunci ma plimb cu simturile vrajite, inspirand farmec si basm, armonie si armonios, printr-o fotografie… si imi este atat de frumos! 💙
In lipsa intonatiei, a limbajului corporal, a manifestarii direct-exterioare, in lumea virtuala tastatura ne este voce; cuvintele si sensul sunt instrumentul, insa tastatura este exteriorizarea.
De aceea, ascultand miscarea si forta atingerii tastelor creaza arii de bucurie, tandrete, furie sau tristete. Tastari animalice sau delicate – de moment sau de reprezentate a propriei fiinte…
Cantul tastaturii este un concert al sentimentelor, pentru cine stie sa asculte…
Poate ne intoarcem catre viata purtand culori in privire… iar cand culoarea lipseste, sa o inlocuim cu imaginatie, creativitate si suflet; sa creem paradigme noi, a unui Univers in curcubeu si zambet…
Recitesc “to kill a mocking bird”, pentru a citi apoi “go set a watchman” – pe care as fi putut-o citi, totusi, discontinuu, insa, uneori, cred ca exista si OCD-uri literare sau ‘lecturoare’.
De cateva zile deci – de luni mai exact – zambesc si ma intriga pasiunea, acest interes pentru si in “a fi singur” – pe care o resimt la randu-mi si o inteleg, insa pe care o percepeam ca pe o parte integranta, un fel de a fi, maidegraba decat un hobby – care, dealtfel, suna absolut ademenitor…
S-ar putea ca Papadia sa fie floarea mea preferata:
de o non-culoare, deci orice culoare imi doresc,
fara sa fie in mod deosebit estetica, deci de o armonie pe care i-o descopar si i-o construiesc,
fara parfum, deci purtand mireasma sufletului meu…
O campie plina de dorinte, care, ca sa se intrupeze din Gand si imagini in Realitate, se complementeaza cu Actiunea – o (ra)suflare de speranta si determinare…
Calatorii astrale… o imagine, si mi-au recrescut aripile ascunse adanc sub piele; zbor in fascinatie, prin univers, inspir pulbere de stele si ma transform in vis si in Lune…
*******
“Adorned with a dazzling system of icy rings, Saturn is unique among the planets. It is not the only planet to have rings, but none are as spectacular or as complex as Saturn’s.
Surrounded by more than 60 known moons, Saturn is home to some of the most fascinating landscapes in our solar system. From the jets of water that spray from Enceladus to the methane lakes on smoggy Titan, the Saturn system is a rich source of scientific discovery and still holds many mysteries.
It’s hard to imagine, but Saturn is the only planet in our solar system whose average density is less than water. The giant gas planet could float in a bathtub if such a colossal thing existed.
As a gas giant, Saturn doesn’t have a true surface. The planet is mostly swirling gases and liquids deeper down. While a spacecraft would have nowhere to land on Saturn, it wouldn’t be able to fly through unscathed either. The extreme pressures and temperatures deep inside the planet crush, melt and vaporize spacecraft trying to fly into the planet.
Saturn’s rings are thought to be pieces of comets, asteroids or shattered moons that broke up before they reached the planet, torn apart by Saturn’s powerful gravity. They are made of billions of small chunks of ice and rock coated with another material such as dust. The ring particles mostly range from tiny, dust-sized icy grains to chunks as big as a house. A few particles are as large as mountains. The rings would look mostly white if you looked at them from the cloud tops of Saturn, and interestingly, each ring orbits at a different speed around the planet.
Saturn is home to a vast array of intriguing and unique worlds. From the haze-shrouded surface of Titan to crater-riddled Phoebe, each of Saturn’s moons tells another piece of the story surrounding the Saturn system. Currently Saturn has 53 confirmed moons with 29 additional provisional moons awaiting confirmation.”
Dupa zile de paraonia si stat in casa, am realizat ieri ca am uitat mirosul de AER – de prospetime, de respiratie, de viata… prin urmare, m-am convins sa fac un compromis si am iesit – ca acompaniament, cu cateloiul la plimbare… Am avut un semi-atac de panica in primele secunde de iesit din casa, am redescoperit insa, cu beatitudine, Primavara… si am fotografiat-o ca reminder care sa imi infloreasca in ganduri, oricand am nevoie, mereu…
“Solidaritate” – nu am stiut ca nu i-am trait sau cunoscut sensul de dincolo de semantica fiecarui cuvant din definitie, sensul pur – pana acum. Pana acum o ora si jumatate, cand la opt fix vecinii mei au aplaudat cadrele sanitare, in strada; am ascultat cu usa deschisa, din casa, cu armonia universala in suflet si in real, trecerea unei ambulante. Am plans…
M-am testat deja cu ‘Umbra vantului’ – pe lista de multa vreme – si aproape ca balosesc de placere, acelasi soi de placere trait alaturi de Milorad si Italo Calvino – pentru ca unele scrieri imi sunt un Deliciu…
M-am trezit – inca la o ora matinala in universul meu, mi-am bifat to-do-list, am activat, citit, scris citate, comunicat, respirat. Insa, de fapt, sunt asa:
Si incerc sa imi reamintesc sa imi acord permisiunea de a lenevi; de a nu trai zilnic nebunia de a termina si bifa lista activitailor de implinit, sa nu ma mai mustresc cand pur si simplu nu am chef, sa nu imi mai soptesc: “Doar cateva minute, si mai bifezi ceva de pe lista.”
Scopul maine-lui: sa plutesc in somn, si intr-o stare continua de nebuloasa mentala si intelectuala…
De ce sa calatorim in afara, cand ne putem plimba inauntru? Mai acasa decat fizicul, materialul “acasa” este in suflet, in ganduri, in idei, in sentimente…
Prin mine zbor prin nori in culori de zambete, si albastru, ici-colo cate un nor in versuri de Sorescu sau Nichita, un cer din imagini de viitor si armonie, speranta, abundenta si gratitudine…
Luna atarna ca un pergament din raze selenare, scrijelit cu Arghezi – “pur trandafir batut in cuie de diamant pe crucea mea/ si care-n fiece miscare pierzi c-o petala, cate-o stea.”…
Soarele straluceste in curcubeie cu nuante de primavara sau toamna, alteori iarna sau vara – la chemarea mea, iar aerul este parfumat in Miracle, si Love Story si Chloe si radiaza note din Chopin, Feli, DePedro ori Phoenix…
Astazi am fost si sunt pe ras. Pentru ca rasul, desi manifestat extern (deseori), se gaseste si traieste in interior – ca si Fericirea, ca si Motivatia, ca si Optimismul…
Nu am mai fost intr-o stare de fascinatie irationala de ceva vreme: minute de uitare avida, ca si cum as fi vrut sa sorb imaginea in fiinta, delectare vrajita, ratacire de orice logica si de mine, nelinistea de a avea…
Si de ieri, 19 Martie, este AL MEU… il am, il posed, cu ameteala fericirii, cu maini tremurande, cu recunostiinta de a fi al meu, cu un soi de catharsis si ‘inaltare impersonala’…
Cand te-ai delectat cu unul-doua pahare de vin fara sa fi si mancat ceva inainte, te afuzi in muzica, in ritmuri si in versuri, realitatea dispare, Armonia iti palpita in vene, epidural, subcutanat, corona este un adevar indepartat, vibrezi pe Phoenix – La umbra marelui URS(S), iti constientizezi teama de necunoscut indefinit – pana atunci ignorata, si plangi inconstient, necontrolat, dureros tinand Caruso cu Andrea Bocelli pe repeat, pentru ca tristetea bolii si a pierderilor infruntate zilnic de cealalti te coplesesc profund si sfasaietor…
In pelegrinarile mele prin facebook, mi s-a asternut in cale imaginea diafana a unei perechi de cercei de poveste. Fragilitatea, transparenta, culorile in armonie, si ideea de a purta aproape de simturi sunetul imperceptibil al unor visuri inaripate, toate imi par absolut incantatoare…
Cam asa mi-au fost ultimele trei zile: ore de magie si vraja, Binele prevaland Intunericul, prietenie, iubire si energie fermecate de filmele si muzica Harry Potter, si ore de reportaje, interviuri, analize despre notre mal du siecle care ne-a modificat realitatea intr-o maniera ireversibila.
Am reinvatat ca pentru a invinge frica trebuie sa o pronunti – cuvantul in sine si propria-i definitie o stramuta cumva in constient si ii smulge din straturile de unghii care zgarie gandurile si inima. Voldemort.
Am descoperit la randu-mi rafturile goale lasate de ceilalti – infruntand un viitor destorsionat, confuz, aritmic fata de trecutul recent. Ma intreb inca daca este o renuntate la speranta, sau precautie. Covid-19.
“Two roads diverged in a wood, and I — I took the one less traveled by.” Speranta.
Mi-am inceput si trait copilaria cu Cuore – Inima de copil si Legendele Olimpului, Ispirescu si Fabulele lui Tolstoi, cateva dintre cartile vremii tinute “pe repeat”. Am inaintat, apoi, in liceu si adolescenta cu fascinatia pentru Istoria artei si Egiptul Antic – Elie Faure, Daniel Constantinescu, Eliade si Champollion, cochetand putin cu kanji si haiku. In facultate, am deschis carti de hindi, si am petrecut volume de Claude Levi-Strauss.
Pesemne, inotand printre ani, sufletul ne devine un soi de sit arheologic – pasiuni, fascinatii si visuri ingropate in praful zilelor de lucru si responsabilitati si conventii sociale. Insa, din cand in cand, ceva sau cineva ne sapa, ceva sau cineva ne pune tarnacopul intre degete sa ne sapam, si regasim, astfel, bucati fragile si uitate din propria fiinta, care inca ne definesc, care inca ne astepta, care inca zvacnesc in straturile profunde ale existentei, si care capata o lumina stralucind zambet, prezentul, speranta implinirii, Viata…
In asteptarea a Harry Potter and the Cursed Child – de teoretic duminica, am reluat seria filmelor HP – uitasem cat de armonios este sa plutesti in magie… ca o inspiratie de oxigen pentru suflet…
90 de minute cu un singur gol, 15 minute din prima repriza de extra-time, trei goluri. Din invatamintele fotbalului: se poate; orice este posibil. Optimism…
(ca o nota de subsol: un optimism pe care numai Simeone stie sa il inspire)
Later Edit: ultimul gol al lui Atletico, bucuria lui Simeone, si plang absolut stupid. Omul asta este omul sufletului meu cand cauta Speranta, Zambet si asigurari de Va-Fi-Bine…
Impresie. Albastru inefabil... 