Author: bleu_ineffable

o calimara –
cerneala rasturnata
in oglindire.

cascada soptind
dinspre pamant spre ceruri,
sensuri magice.

Pentru ca in taramurile inchipurii, gravitatia lucreaza altfel – invers, orizontal, oblic, dupa visul fiecaruia…

cand universul
te priveste fermecat
prin propria-i rama.

cer surazator:
cafea cu poezie
si-un latte boem.

ma aflu la starbucks in kyoto, insa nu in amintire, ci in imaginatie; cer cele de mai sus, iar cerul ma imbraca in zambet si sakura…

frunza de toamna,
ratacind pe o treapta:
vremelnicie.

Pentru ca ieri am zarit un pui de frunza ajuns cumva pe treptele scarii interioare spre muncutz; probabil agatata de cineva cautand un sens, sau viata, sau sfarsitul… ca si cum, in aramiul micutz pe griul treptei, se resimtea singuratatea absoluta a existentei…

mie imi e vis –
realitatea altora,
zilnic si banal.

M-a intristat ideea ca imaginile pe care unii le traiesc zilnic, mie imi sunt vis, dor si speranta; pentru mine sunt forografii si sete, pentru ei – normalitate si apa…

arc printre vremuri –
traind pasii timpului,
si existente.

rostogolire:
montaigne rousse ameritor –
trecerea vremii…

Pentru ca simt ca zilele trec in clipiri, si in curand si anii… este miez de noiembrie, si acum cateva secunde incepeam o noua speranta de an, cu zambete si optimism…

frunze-lumina –
rasturnarea cerului,
soare pe pamant.

Pentru ca pentru cateva nano-momente mi-a parut ca frunzele sunt razele soarelui, pamantul este cer, ramurile – soarele insusi, iar eu un Icar pierdut in hipnoza…

Quiet moment at Showa Kinen Park. 昭和記念公園の静謐な時 – facebook.com

111 de zile consecutive de postare, intr-o zi de 11/11; si va continua paralel pana la inceput de decembrie… ador aceasta armonie; pur si simplu imi explodeaza in suflet, un fel de fericire…

toamna frunzelor –
intelesul rasturnat
al existentei.

Pana recent toamna reprezenta natura pe moarte; acum, insa, inseamna viata, culoare, vraja, mirare, minune, armonie…

haiku zilnic –
delectare, sau prea mult
al sufletului?

Ma intreb daca nu cumva este exagerare aceasta hipnoza zilnica; oare cand orice devine prea mult? calatoresc zilnic prin imagini, cuvinte, sensuri si silabe, si deocamdata simt ca as continua o viata…

Eu, acum cateva minute, in drum spre casutz, pasind a plimbare prin semi-obscur…

bucati de mine,
regasite in poze
in care ma pierd.

💙💙💙

copac infrunzind
raze de sori si luna –
albastru nocturn.

O imagine in albastru de vis, cu sori, si o luna si “the tree of life” – care parca si atrage si irumpe lumina celesta – care, la randu-i, pare ca palpita in vene…

amurg si fuji –
vulcan de sentimente
coplesitoare.

Parca ma astept sa vad izbucnind din Muntele Fuji sentimente care incanta sufletul – de drag, dragoste, armonie, frumos…

frunze sangerande –
dezoxidand sufletul.
sunt puritate.

Asa am impresia: ca aceasta imagine poate exorciza negativul, nefericirea, pesimismul…

culoare din lemn
de suflet, deseneaza
lumini si umbre.

Pe langa omonimia de “culoare” care m-a absolut incantat, cu siguranta sufletul meu este uneori structurat in astfel de culoare de casa nipona, in diverse culori…

iubirea este
serbet de padure cu
spuma de azur…

O imagine delicioasa – pentru ca iubirea este gustoasa, ca o aroma de nesfarsit de verde, spuma imensitatii oceanului, si albastru de cer…

regele midas
metamorfozandu-se:
aur de toamna…

portal catre vis –
plutesc pe nori de toamna,
ma ning cu zambet…

Cu ce mi-am mai petrecut timpul recent:
am citit lista membrilor Academiei Romane – intreaga lista, toate numele, de la Z la A; si pentru acele cateva milisecunde de citire a numelui in gand, oameni care au fost, au existat din nou – moment de sanctitate…

https://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=A

Da, am incheiat provocarea – mi-a delectat privirea si imaginatia. A fost calatoria mea zilnica prin taramuri de dor – exterior si interiorizat.
Da, mi-a devenit asa o obisnuinta placuta, incat parca mi se frange un sentiment in suflet la fiecare gand de a nu continua…
Ma gandesc la 1 haiku/ zi – poate nu chiar zilnic, insa unul de drag si armonie…

Prin urmare:

creion de creta
desenand inaltimea
serenitatii…

sete de vis in
albstru inefabil.
ori realitate?…

fluturi in stomac –
amurgul frunzelor in
ceata de toamna…

O imagine care imi taie respiratia; literalmente. Simt un fior despicandu-mi sufletul si stomacul, si ma surprind fara aer pentru o nanosecunda, ca si cum m-as afla in afara mea…
Este, oare, posibil ca trupul sa fie prezent, iar emotiile sa mi se zbenguie prin fotografie?…