Posted in carti, lexèmes

Bucati din Divisadero II

*****

* Rafael si cu mine urmam raul care dispare sub un haos de bolovani si apare din nou la suprafata la o distanta de cateva sute de pasi, in padure. Mergem in liniste pe langa rau. In cele din urma ajungem la un vad unde raul nostrum intalneste un drum si-l acopera sau, dintr-o alta persectiva, unde drumul a dat de rau si s-a scufundat sub suprafata lui, ca si cum ar trece de la o viata traiat la o viata imaginata. Am urmat calea raului, asa ca acum trebuie sa privim raul ca pe un strain. […] Padurea, spune Rafael, intotdeauna atat de plina de rensteri si despartiri.

Se unesc, raul si drumul, precum doua vieti, o poveste spusa de la sfarsit la inceput si o poveste spusa prima. […]

*****

II. Familia din trasura

* Pasarea se opri si se aseza in intunericul unuia dintre copaci, forma sa albastra fiind acum confundata cu o creanga orizontala.

* Eu nu sunt tigan, raspunse barbatul. Pur si simplu m-am legat de ea, traiesc in lumea ei. Eu nu sunt important.

* De la inceput fiecare barbat il privies pe celalalt aproape ca pe o oglinda. De doua sau trei ori pe zi unul dintre ei surprindea privirea celuilalt. Pana si Aria observa ecoul dintre ei.

* …. Si de acum inainte, la cateva zile, scriitorul observa cu atentie inaintarea crengutei de pelin, care-si croia propriul drum prin actiunea cartii.

* Hotului ii placea cum suna numele, efectul ulterior al acestuia, senzatia diafana, cu indiciul unui ecou. Cu un astfel de nume ar fi aproape posibil ca acest barbat voinic sa se transforme intr-o pasare sau intr-o forma gramaticala subtila.

* Erau seri cand Aria si Rafael stateau pe iarba uscata, noaptea, cu o suta de straturi de stele deasupra lor. Imposibil de numarat. Un million de orchestre. Baiatul reusea cu greu sa pastreze informatiile acelea frenetice. Acea calatorie in sud cu mama sa si intoarcerea in nord ii umplusera inima de bucurie iar si iar. Aceasta fusese perioada cand simtise cu claritate ca nu exista nici o distinctie intre el si ceea ce se afla dincolo de el – fosnetul unui copac sau cantecul mamei sale puteau, credea el, fi generate de corpul sau. La fel cum orice gest pe care-l facea era o actiune savarsita de lumea care-l inconjura.

III. Casa din Demu

* Sunt o rasa ciudata ceasornicarii, unii ursuzi si lipsiti de sensibiliate la orice in afara de masinaria pe care o vor readuce la viata, altii la fel de nesiguri precum poetii in ceea ce priveste harul lor.

* Arta scrisului are putine lucruri de oferit unui spectator. Exista doar acesta relatie de cinci centimetri intre ochi si stilou.

* Acum Lucien devenise din ce in ce mai prudent si mai ascuns. In salile de clasa, ceilalti ii ascultau tiparele de vorbire abstracte. Petrecuse prea mult timp conversand doar cu el insusi. Cand crescuse mai mare, avea cuvintele sale secrete, ca si cum ar fi fost colectate ramurica cu ramuricade pe un camp deschis. […] Se apara deja cu ajutorul cuvintelor, prin mica si partiala claritate adusa de acestea.

* Poseda cunoasterea unei astfel de lumi, ca si cum ar fi castigat o distinctie abstracta intr-un loc strain.

* Credea ca i se parea frumoasa deoarece ii era familiara, desi nu aceasta era persoana cu care crescuse. Cand aseza cele doua fotografii mentale ale sale la stereoscop, una langa alta, vedea ecourile aceleasi infatisari. Insa simtea si un imbold, o recunoastere a faptului ca firea acestei femei era atat de diferita incat il facuse sa se simta intotdeauna apropiat de ea.

* Doar stiloul si caietele prindeau viata, restul lumii ramanand undeva in caderea in panta a viselor. Din cand in cand auzea cuvinte rostite intr-o perna intr-un dormitor departe, un indiciu despre o alta realitate, precum o radacina de ienupar care se deplaseaza in pamant.

* Se intoarse de la nesiguranta la o tinerete mai determinate si mai personala. Isi camufla viata. Le parea o creatura care alunecase intr-o gradina gresita a celebritatii.

* Citi cateva pagini si isi dadu seama cum fiecare dintre ei fusese cu adevarat invizibil pt celalalt. Vazu barbatul desfigurat care era descris.

* Cat de usor era sa fii prins in personalitatea altcuiva.

* Este dificil sa-ti recunosti propriile vicii intr-un ginere.

* Copiii adulti nu mai sunt copii; stiu mai multe decat par sa stie, pot suporta mai multe decat crede un parinte.

* Erai un scriitor intr-un punct inalt in spatiu. Era ceea ce artistii japonezi numeau “tehnica acoperisului smuls”. Blestemat cu omnipotenta, vazuse adevarul sincer al povestii lor de dragoste.

* Era un barbat care parea sa ignore totul in jurul sau. De fiecare data cand Lucien ii vorbea, punandu-i intrebari pe care le considera esentiale, Roman nu raspundea decat atunci cand credea ca raspunsul nu poate fi descoperit sau aratat cu degetul.

* … un sfarsit de carte care sa anunte sfarsitul tineretii lor.

* Nu exista singuratate aici, printer cei aflati pe derumul mortii, si avea nevoie de intimidate pt a-si pastra putinul de forta pe care-l mai avea.

* Avea aceste harti de sunete, care-l invatasera sa localizeze distantele, sa deosebeasca o urma de noroi de o urma de praf, sa stie daca o voce se apropia sau se indeparta de el.

* In acea luna de noiembrie in Epernay, singurul lucru care-i tinu cald au fost umerii ei. Mintea sa se intindea spre ei si-I aprindea precum un foc aprins cu gaz. Fusese un barbat secretos in cea mai mare parte a vietii sale, si acum era tulburat de secretele pe care le pastrase fata de el insusi.

* Merse in Marseillan si la sectia de politie descoperi ca ceea ce incalzise si purtase in brate in casa vecinilor sai era un crampei de amintire sau de lumina dinauntrul sau.

* Voi fi pt ea o fata aproape de nerecunoscut, cu exceptia unei imagini dintr-o poza.

* O data cu amintirea, o data cu reflectia unui ecou, se deschide o poarta in ambele directii. Putem inconjura timpul. Un paragraf sau un episod dintr-o alta epoca ne vor bantui in noapte, asa cum se intampla si cu vorbele unui strain. Observarea unui steag care falfaie zgomotos in interiorul culorii sale ma duce la visclul subit din Petaluma. La fel cum o harta impaturita ne plaseaza intr-un alt spatiu geografic. Astfel, gasesc viata lui Coop si a surorii si a tatalui meu pretutindeni (le desenez portretele pretutindeni), caci poate ca si ei se mai gandesc la absenta mea, oriunde s-ar afla. Nu stiu. Foamea, ceea ce nu avem, este cea care ne tine impreuna.

* Lacul arunca o scanteie intre copaci. Lucien se opreste pt o clipa in pulovarul sau si merge in umbra stejarilor. Nu simte ca viata lui prezenta este reala fara baiat. Necesitatea esentiala a lui Rafael.

* Oare acesti copii, fiecare in orasul lui, se vor dovedi a fi eroii propriei lor vieti? […]

Ah, acesta veche nevoie de a auzi un cantec de leagan, si nu o furtuna. […]

Poate distinge conturul micii sale case in amurgul grabit. Vrea sa se ridice in picioare, sa vada totul clar, si in momentul in care se gandeste la asta, o scandura pocneste sub el, precum singurul os essential din corp care mentine echilibrul mental, care protejeaza drumul spre viitor. Fixeaza cu privirea acesta lumina ultima, poroasa. Niste pasari in semiintuneric zboara cat pot de aproape de imaginea lor reflectata in apa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s