Impresie. Albastru inefabil…

Mai mult de 10 ani de adoratie pentru Boris… poate un sfert de viata, si pasiunea continua…

Acum ca nu mai este, am cumparat si eu seria “Cimitirul Cartilor Uitate“ – oare o legatura neconstientizata intre “moarte” si “cimitir”? oare prea tarziu?…

Pentru ca lumina si culorile pe care le traim sunt, mai degraba, interioare…

Cand realitatea pare pictata, iar eu ma pierd prin dimensiunea picturii inchipuite cu nesat in privire…

M-am amuzat zgomotos, aproape cu lacrimi, si mai ca mi-au explodat gandurile ca si cand incerci sa cuprinzi infinitul…

Are ceva Amalfi coast, care imi ameteste mintile, ma imbata, ma entuziasmeaza si imi explodeaza sufletul…

Inca o carte – poem in proza, ca o raza de lumina, zbor de flutur, lin printre petalele si parfumul sufletului…

In zilele in care ideile si emoriile sunt cufundate in inunericul de noapte adanca, universul si stelele se aliniaza sufletului spre a-i restraluci Lumina… versuri pe care le-am descoperit accidental – sau poate nu, in vremuri de nevoie…

Citesc “Jonathan Livingston Seagull” si parca niciodata nu am intalnit o scriere ca o plutire, ca o adiere, ca un zbor… ma simt ca si cum as fi devenit un soi de fiinta care a uitat de trup, dincolo de limitari, calatorind prin meta-fizic…

Am voie sa vreau, sa imi doresc, sa tanjesc, sa visez, sa implinesc, sa simt, sa intreprind, sa iubesc, sa traiesc… fiecare zi intru Magie!

Am voie sa nu am limite si sa nu ma limitez!

Am voie sa imi acord permisiunea de a a avea voie!

Un proverb chinezesc pe care l-am intalnit astazi si care pe care l-as transforma in citat tatuat pe creier, in suflet si in vise:

“To know and not do is to not know.”

Actiune, mici pasi, idei, organizare – haotica sau nu, perseverenta, motivatie, speranta; pentru ca nu stii cat de aproape este indeplinrea visului, decat dupa ce l-ai implinit…

Din nou, o singura imagine, atatea sensuri!…

Totul este alegere; si aleg sa cred ca avem cu totii un potential David ascuns in obscuritatea amintirii a ceea si cine ce suntem, dorim si visam, amintire pierduta pe masura ce infruntam responsabilitatile zilnice. Cred ca nu uitam niciodata…

Port atata fiintare selenara in mine, incat citesc “adonis”, in loc de “anadin” – rational, nu reusesc sa identific nimic comun; si totusi, vocea sinelui meu citeste “adonis”, invariabil…

Aceasta companie din Spania care creaza piscine sub forma de plaja… ma fascineaza, ma ucide, ma copleseste… o minunatie!

complementaritatea care intregeste; relativitatea care creaza absolutul; dichotomia unificatoare…

Cand Hefaisos este in razboi cu Zeus…

Ma amuza cum Vantul rabufneste, si cutremura casa si ferestrele si se manifesta impetuos, in timp ce Soarele topeste si exaspereaza in tacere sau in cantec de vara…

…sa ma infrupt avid dintr-o nectarina, urmata de o piersica, sa le constientizez savoarea si textura, sa ma bucur copilareste, sa ma porcesc maxim, si sa nu-mi pese…

Prima zi de ploaie dupa negura timpurilor, si ma simt eliminand aburi prin toti porii fiintei – ca un balaur dragalas si albastrel…

Ieri am purtat zambete in suflet – de la fereastra camerei am zarit una dintre fetitele vecinilor intampinand la intrare cunoscuti trecand probabil sa ii salute, cu un ursuloi imens si alb din plus pe care il strangea langa ea afectuos, imbracata intr-o rochita minunata de printesa si cu tiara magica sclipindu-i in par… am zambit, si zambesc…

Am obsevat ca mi se manifesta starea de oboseala si somn prin faptul ca privirea periferica detecteaza in juru-mi gandaci, zburatoare si paianjeni misunand haotic, pregatindu-se de atac… se pare ca imaginatia se concentreaza pe fricile mele supreme; oare exista ochelari pentru vederea periferica?!…

Privesc, re-privesc, ma mir, ma minunez, ma farmec, zambesc, plang… cand Arta rascoleste prin fiinta, dupa inaltari impersonale si catharsis…

Poate aceasta stare de vid se explica prin ieri – un An.

Si de ce sa pretind ca sunt si este totul bine?

De ce sa scriu doar despre frumos si boem si optimism, cand si tristetea, dorul, disperarea sunt parte din mine si din boemul meu?

De ce sa nu recunosc doliul si jalea cand le traiesc?

De ce sa neg ca ma aflu intr-un continuu ritual de trecere – doar ca de fapt, nu treci nicaieri, ci pasul iti ramane suspendat in aer pentru totdeauna, ca si dorul pe care il vei purta atarnat de suflet o viata?…

🧐🧐🧐

Ca si cum am purtat astazi un semn gen “site in constructie” sau “page not found”…

Imagineaza, creaza perspective, schimba realitati, asterne cu privirea vise, vizualizeaza…