am primit si eu, in sfarsit, scorul la japo.
simt fericire, dar si ca sunt de-un zece…
poate va veni ziua cand imi voi spune: “mai tii minte cand simteai ca nu stii nimic? ei bine, iata, acum citesti o carte in japo.”
desi, la cat de vizuale sunt kanji, poate “a citi” nu e chiar verbul potrivit. “a imagina”?
“ei bine, iata, acum imaginezi o carte in japo”
astazi, sau ieri – pentru cine a apucat sa doarma, lumina inserarii a avut o stralucire aparte: o nuanta de raza de soare, ca imbraca frunzele copacilor, cerul, Totul in cald, ca o forta mai puternica decat in timpul zilei, ca acea lucarire neobisnuita de viata, inainte de moarte. ca o imbratisare.
sau poate asa a fost dintotdeauna, si eu, omul clarobscurului, nu am observat-o niciodata, in casa mea izolata in intuneric.
sau credeam ca este “lumina inserarii”. pentru ca primul gand a fost crepuscul. dar pentru ca “crepuscul” imi suna cam agresiv si rigid, am cautat un sinonim mai cald.
sinonime ii sunt: amurg, inserare
iar crepusculul este: Perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui.
ceea ce m-a nelinistit putin, pentru ca eu am considerat mereu urmatoarele grade de lumina spre intuneric:
inserare -> crepuscul -> amurg -> asfintit -> apus
ca sa citesc ca:
inserare/ insera -> a se face seara
crepuscul -> perioadă de timp cu lumină slabă după asfințitul Soarelui
amurg -> semiîntuneric care se lasă după apusul Soarelui și ține până la venirea nopții
asfintit -> timpul, momentul când apune Soarele
apus -> timp al zilei când apune Soarele/ trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune
nu mai stiu.
“Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele.
[…]
Dacă am vorbi o limbă diferită, am percepe o lume diferită.”
Wittgenstein