Category: sémèmes

sageata, iute
ca trecerea timpului.
fuji clipeste.

ma locuieste
o padure, si frunze
ma lumineaza…

zile de lucru
sfarsind in recompense
dragi sufletului…

lecturi, o melodie pe repeat, o imagine uitat prin ea, plimbari, relaxare – recompense care ar trebui sa devina obisnuinta pentru orele de “desresponsabilizare” cu zambet…

dragul meu fuji,
atat de majestuos
mi te dezvalui…

—- nu el mie, ci, mai degraba, eu pe el… chiar imi pare haina asternuta pe umeri cand ti-e frig…

desavarsire
urzita din trei planuri –
fluturi in stomac…

de fiecare data cand o privesc, simt fiori in stomac, si mi se taie respiratia; oare ce detaliu din poza genereaza acest efect instant?… pur si simplu imi copleseste simturile…

un alt univers –
cand umbra ciresilor
zboara in lumini…

si ma jur ca parca persoana din fundal s-a aplecat sa culeaga umbra unor cirese de pe jos…

o frunza plutind –
zambet rupand fila de
vis indeplinit

poate ca drumul catre altar este presarat cu mormane de visuri implinite – fiecare frunza inscrisa invizibil cu o dorinta este ninsa dupa indeplinire de catre pomul magicofer spre a deveni seva altor visuri…

timp de lumina –
amurgul se leagana
prin frunze inca…

o imagine care arata ca un apus care a uitat sa mai plece, surprins de fotograf imprastiat in culoarea frunzelor…

sub straturi de cer,
culoarea gandurilor
invinge ternul…

crapaturile –
semn de pasi si timp nestand;
si tousi, visuri…

pasind prin banal,
prezenta privirii lui
imi e adapost…

Trebuie ca drumul zilnic spre muncutz si indatoririle cotidiene poarta un soi de magie adiand protector dinspre Fuji…

tu lumineaza
drumul catre inima-ti
ritmand iubirea…

“acasa” este
oriunde sufletul ti
se regaseste…

meditatie –
ideile-mi inverzind
a fericire…

valuri si valuri
de emotii intense
sculptand inaltimi…

vreme de tihna,
linistea valurilor –
ce simfonie!

autostrada
catre vis incepe de
unde te aflii…

curgerea vremii –
cascade sclipind argint
pe umerii verzi…

o armonie,
cu mult coplesitoare –
cred ca-ncep sa plang…

cascade de nea,
cernand cu vis versantii,
si inima mea…

petale moarte
devin seva celor vii –
asa si omul…

suflet insorit,
pierdut intr-o campie
de chipuri zambind

campie ninsa
cu certitudini de vis –
da, ma iubeste!

cu tine in gand,
ascult petale soptind:
“da, te iubeste!”

imi amintesc naivitatea adolescentei cand intrebam petalele margaretelor: “ma iubeste, nu ma iubeste”… ce vremuri! ce copilarii!…ce disperare a iubirii!… desi…

joaca de-a timpul
sau impietrind curgerea
imbatranirii…

flori de glicina –
ras al tineretii sub
veghe de bunic

templul kofikuji pare ca un batranel maestru zen aproband complice nazdravaniile nepoteilor…

frunze de artar –
astazi sarutand cerul,
maine, pamantul…