9 Aprilie acum cateva decenii; nu prea multe, nu destule cat sa justifice pierderea “inainte de vreme” – o expresie care probabil provine de la cineva care nu a experimentat pierderea, pentru ca, imi pare ca atunci cand exista cineva pe care il iubesti, la care tii, catre care iti indrepti afectiunea, va fi mereu “prea devreme”; nu poate exista “o vreme” a mortii. Ba chiar, paradoxal, cu cat se strang anii, cu atat mai multe intamplari, amintiri, conexiuni, care vor ingreuna despartirea. Ingreuna… o greutate care nu poate fi cuantificata.
Imi cant inca de azi-noapte in ganduri “de ziua ta, mamico”, cu o voce a gandurilor revoltata, care tanjeste sa poata canta cu vocea vocala.
Am trait mult in amintire astazi, si-n regrete. Abia acum, inspre sfarsitul zilei, m-am gandit ca poate ar fi trebuit sa celebrez – este totusi un eveniment fara care nu as fi existat; ziua pentru tristete este mai tarziu, adancita in luna mai.
Prin urmare, maine voi cumpara un tortulet si sampanie, voi ciocni un pahar cu Razele de Soare si Norii inerenti, si ne vom zambi; chiar daca de fotofobie, lumina puternica imi pune lacrimi in ochi.
Impresie. Albastru inefabil... 