Cand somnul Soarelui creaza povesti – povestea cerului aparent devenit pamant – cotropit de lava luminii si a norilor; cand privesti in afara si traiesti eruptia Vezuviului sau a Etnei, iar calatoria trairii este atat de reala, incat te zbati impulsului de a te adaposti de apropierea infernului, ramanand totodata prizonier al fascinatiei imaginarului.
Cand trezirea este o clipire repetata – momente consecutive de distantare intru Real – si indepartarea a gandurilor – devenite broboane de imagini adunate pe frunte.
Impresie. Albastru inefabil... 
Amug?
Daca ai scrie carti, ar fi genul de carti pe care le-as abandona dupa primele 10 randuri. Nu inteleg absolut nimic din ce zici 🙂
LikeLike
Sretna Nova godina!
(stil vechi 🙂 )
LikeLike
@Gabriel: mancasem o litera; multumesc! si totusi, haide, bre… chiar asa!
@Archie: multumesc – Sa ai parte de un an cu scrieri, creativitate si momente de extraordinar alaturi de familie! 🙂
LikeLike